Opinii și Editoriale

Jurist, despre afacerea în imobiliare a lui Trubca: Ridică „dubii rezonabile”

Investiția imobiliară în care este implicat deputatul PAS Alexandr Trubca stârnește mai multe semne de întrebare, după ce a ajuns în centrul atenției în pragul apariției unei investigații pe acest subiect. Juristul și liderul Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, a remarcat că prețul declarat de Trubca, de 10.000 de euro, este mult sub nivelul pieței, unde prețurile pornesc de la 40-50.000 de euro, ceea ce ridică „dubii rezonabile”.

Ștefan Gligor tratează cu scepticism explicațiile oferite de deputatul PAS Alexandr Trubca, care relata că el și un partener ar fi constituit o societate civilă după ce au identificat un teren vândut la un preț „extrem de avantajos”, de aproximativ 10.000 de euro pentru un ar. În cazul unui teren de 80 de ari, tranzacția se ridica așadar la circa 800.000 de euro.

Totuși, Gligor susține că o asemenea versiune este greu de crezut, având în vedere prețurile practicate pe piață. El afirmă că terenurile cu regim urbanistic R7, destinate construcției blocurilor locative, se vând în Chișinău și în suburbii cu cel puțin 40.000-50.000 de euro pentru un ar, iar o diferență atât de mare de preț ridică „dubiile rezonabile”.

„Din ce am înțeles de la domnul Trubca, dumnealui a făcut o societate civilă împreună cu un partener. Ce înseamnă asta? Dumnealui a identificat precum că un teren la un preț extrem de avantajos – de 10.000 de euro arul. Pentru 80 de ari este un preț de 800.000 de euro. În realitate, din ceea ce cunosc eu, pentru că urmăresc piața, terenurile care au un regim R7 (adică bune pentru blocuri de locuit, dar nu pentru case particulare, costă de la 40.000-50.000 de euro pe ar în sus. Adică e o diferență semnificativă și de aici apar și dubiile rezonabile. Pentru în perimetrul Chișinăului sau suburbiilor, terenuri cu regim R7 eu n-am întâlnit niciodată la așa preț. Niciodată”, a sublinat Gligor.

Juristul a ironizat explicațiile deputatului PAS Alexandr Trubca, afirmând că acesta este „mult mai norocos” decât el.

În opinia sa, valoarea invocată de Trubca pentru terenul achiziționat este atât de mică încât cu greu poate fi întâlnită chiar și în cazul unui lot destinat construcției unei case particulare. Gligor a afirmat că, dacă cineva reușește să găsească un teren de 6-8 ari în suburbiile Chișinăului la un preț de aproximativ 10.000 de euro pentru un ar, poate fi considerat „bravo” și „extrem de norocos”, având în vedere că o astfel de oportunitate este ieșită din comun.

„Domnul Trubca este mult mai norocos decât mine, pentru că și eu, cu mai mulți colegi și prieteni, ne gândeam să ne asociem și să facem un proiect imobiliar de dezvoltare, ceva frumos. Nu a fost să fie, pentru că prețurile sunt extraordinare. Acum, prețul pe care îl declară este un preț pe care îl regăsești cu greu pentru o casă particulară. Dacă cauți un teren de 6-8 ari și dacă găsești cu 10.000 de euro în perimetrul suburbiilor Chișinăului, ești bravo, ești norocos, este extraordinar”, insistat juristul.

Ștefan Gligor a estimat, potrivit explicațiilor oferite de Alexandr Trubca, că deputatul și partenerul său majoritar ar urma să primească aproximativ 20% din suprafața locativă care va putea fi comercializată în viitorul proiect imobiliar. Potrivit lui Gligor, având în vedere că este vorba despre un teren de 80 de ari, proiectul ar putea însuma zeci de mii de metri pătrați construiți.

„Domnul Trubca și cu domnul partener majoritar vor primi, estimativ, un 20% din viitoarea construcție, așa-numita suprafață curată, care poate fi vândută, adică suprafața apartamentelor. Dacă vorbim despre 80 de ari, este vorba de zeci de mii de metri pătrați. Trebuie de verificat documentația proiectului. Și credibilitatea acestei istorii este una, în opinia mea, destul de joasă”, a atras atenția Ștefan Gligor.

La rândul său, liderul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a susținut că întreaga poveste pare mai degrabă o formulă utilizată pentru realizarea unor afaceri sub acoperirea discursului proeuropean. Acesta a afirmat, fără a prezenta însă dovezi, că ar fi vorba despre o metodă de spălare a banilor proveniți din întreprinderi de stat.

„Asta e o formulă găsită de băieții șmecheri, în momentul în care toată lumea salva Europa și parcursul european, pentru a face business. Și asta e o formă de spălare a banilor negri, grămădiți din întreprinderi de stat prin formule foarte inteligente și șmecherii de acestea”, a adăugat Vasile Costiuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *