La 35 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova, urmele trecutului sovietic încă se citesc, la propriu, pe unele străzi. În mai multe localități au rămas denumiri în limba rusă, iar în altele cuvintele rusești au fost pur și simplu transcrise cu litere latine. Istoricii spun că nu este doar o chestiune de plăcuțe, ci și una de identitate și de respect față de limba oficială a statului. Mai ales că R. Moldova a început, de câțiva ani, să meargă pe… străzi care duc spre integrarea în UE.
În satul Palanca, raionul Călărași, timpul pare să fi rămas pe loc pe unele indicatoare. Mai pot fi văzute denumiri de străzi în limba rusă, iar o inițiativă recentă a Consiliului local a creat o situație penibilă: unele cuvinte rusești au fost scrise cu alfabet latin.
Așa a apărut și strada „Muzeinaia”, pe care se află muzeul „Casa Părintească”. Directoarea instituției, Tatiana Popa, spune revoltată că denumirea firească ar fi „strada Muzeului” și că o asemenea decizie ar fi trebuit discutată mai atent cu oamenii din sat.
Tatiana Popa, director muzeului Casa Părintească, s. Palanca: „Suntem un stat care avem limba noastră, avem limba de stat, putem vorbi acasă cum dori, dar documentele şi toate acestea nu ar trebui să fie greșeala aceasta. Să ne mândrim că avem limba țării, pe care trebuie să o respectăm. Dureros, iată din aceste mărunțișuri apar lucruri mai grave. S-ar părea că avem probleme mult mai serioase, poate și asta, dar eu cred că nu s-a consultat cu satul.”
Tatiana Popa spune că a cerut în repetate rânduri Primăriei și Consiliului local ca denumirea să fie schimbată. Au fost organizate și discuții cu localnicii, însă propunerea nu a întrunit suficient sprijin. Mai mult, spune ea, disputa a depășit limita unei simple discuții despre numele unei străzi.
Tatiana Popa, director muzeului Casa Părintească, s. Palanca: „Când au adunat lumea a ieșit că eu sunt națistă, la consiliu s-a spus TR TR înțelegeți, ei nu îi place cuvântul rusesc. Asta a fost tot și aici a apărut, dacă nu-mi place n-am ce căuta aici. Un fel de blamare.”
Primarul comunei Hârjauca, în componența căreia intră și satul Palanca, nu vede nimic ieșit din comun în această situație.
Vasile Manuil, primar, c. Hârjauca, r. Călărași: „Avem catalogul de la Cadastru, unde acolo sunt peste 3.000 de străzi și toate străzile au fost luate din catalog. Ați fi putut lua în română. Tocmai că în română sunt toate. Strada Muzeinaia este în română? Strada Muzeului nu era, acolo este muzeu. Luând în considerare că la noi în sat 70% sunt ucraineni, s-a făcut consultație cu oamenii și au acceptat, dacă cuiva nu îi place, mă rog.”
Primarul, membru al partidului Socialist încearcă să paseze responsabilitatea către Cadastru, invocând faptul că denumirile ar fi fost preluate din catalogul instituției. Legea spune clar că numele străzilor nu sunt impuse de Cadastru. Acestea devin oficiale doar prin votul consiliului local. Așadar, „Muzeinaia” nu a ajuns pe străzile comunei din inerție birocratică, ci printr-o decizie asumată de autoritățile locale.
Lilia Țurcanu, jurnalist TVR Moldova: „Statul Palanca nu este singura localitate în care denumirile străzilor sunt în limba rusă. În satul vecin Mândra, situația este la fel. De exemplu, acum ne aflăm pe strada Lesnaia, nr. 5.”
Vasile Manuil, primar, c. Hârjauca, r. Călărași: „Lumea s-a obișnuit, au fost de acord să punem Lesnaia, când erau cu vremurile sovietice, ei singuri numeau asta Lesnaia, că strada duce spre pădure.”
Anatol Petrencu, istoric: „În ceea ce privește debarasarea de acest trecut sovietic, ea este actuală, pentru că nu putem să ne integrăm în Uniunea Europeană cu acest bagaj comunist. Este important ca politica statului să fie o politică de explicare. În Republica Moldova nu toată lumea poate fi convinsă, pentru că există îndărătnici care spun nu şi gata categoric. Avem unde stăm noi cu dvs, nu departe, o cafenea Pianâi ugol, scris cu denumire latină, dar tot cu denumire rusească. Fenomenul acesta este foarte dăunător pentru noi, pentru imaginea noastră.”
Plăcuțele vechi pot părea detalii mărunte. Dar tocmai asemenea detalii arată cât de lung poate fi drumul unei societăți dintr-o epocă în alta. Pe aceleași străzi merg astăzi copii care învață în limba română, tineri care privesc spre Europa și oameni care cer ca spațiul public să vorbească limba statului în care trăiesc. Schimbarea nu se face într-o zi și nici doar prin înlocuirea unei plăcuțe. Începe atunci când o comunitate decide ce păstrează din trecut și ce nume vrea să dea propriului viitor.
