Economia R. Moldova încetinește. Expert-Grup estimează o creștere de 1–2% în 2026

Economia Republicii Moldova continuă să crească, însă ritmul s-a temperat la începutul celui de-al doilea semestru. Mai exact, Indicatorul Economic Anticipator al Expert-Grup a coborât în iulie la +0,08 abateri standard, de la +0,23 în iunie, semnalând o încetinire a impulsului economic.
Media mobilă pentru ultimele trei luni s-a menținut însă la +0,15, peste pragul care indică un regim de creștere. Pentru trimestrul II, indicatorul a ajuns la +0,16, primul semnal trimestrial de creștere după două trimestre de stagnare. Datele oficiale privind Produsul Intern Brut au confirmat direcția anticipată de indicator, însă nu și amploarea avansului. PIB-ul a crescut cu 0,9% în trimestrul II față de aceeași perioadă a anului trecut, după un avans de 0,4% în primele trei luni ale anului.
Potrivit Expert-Grup, principalele motoare ale creșterii rămân în economia reală.
Comerțul cu amănuntul a crescut în iulie cu 9% în termeni reali față de aceeași lună din 2025, iar producția industrială a avansat cu 7,1%, după o creștere de 10,6% în iunie.
Masa monetară M3 a înregistrat, la rândul său, o creștere reală de 6,6%.
Exporturile de bunuri au pierdut însă din ritm. Acestea au crescut cu 5,2% față de iulie anul trecut, după un avans de 18,7% în luna precedentă. Expert-Grup explică diferența inclusiv prin baza ridicată de comparație din iulie 2025.
În același timp, componentele financiare ale indicatorului au rămas în teritoriu negativ.
Rata creditelor neperformante s-a situat la 5,23% în iulie și a urcat la 5,51% în august, cu 0,28 puncte procentuale peste nivelul înregistrat cu un an mai devreme.
Un alt factor care pune presiune asupra economiei este înăsprirea politicii monetare.
La 17 septembrie, Banca Națională a Moldovei a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9%, în condițiile în care rata anuală a inflației a ajuns la 6,96% în august.
Potrivit Expert-Grup, efectele depline ale dobânzii de politică monetară se vor vedea în lunile următoare, inclusiv prin costul creditelor și randamentele titlurilor de stat.
Datele pentru trimestrul II au reprezentat și un test pentru Indicatorul Economic Anticipator.
PIB-ul a crescut cu 0,9% față de trimestrul II din 2025, accelerând de la 0,4% în primul trimestru. Ajustată sezonier, economia a avansat cu 1,4% față de trimestrul precedent, după o contracție de 1,1% în primele trei luni ale anului.
Indicatorul Expert-Grup anticipase corect accelerarea economiei, însă valoarea de +0,16 ar fi corespuns, potrivit calibrării sale, unei creșteri economice de aproximativ 4%.
Diferența este explicată prin faptul că indicatorul a surprins evoluțiile pozitive din industrie, exporturi și comerț, dar nu reflectă în totalitate evoluțiile unor sectoare pentru care nu există statistici lunare.
Astfel, valoarea adăugată din industria prelucrătoare a crescut cu 6,7%, iar exporturile au avansat cu 13,6% în volum. În sens opus au evoluat informațiile și comunicațiile, cu o scădere de 7,9%, construcțiile, cu minus 7,5%, și învățământul, cu o reducere de 5,3%.
Aceste sectoare au redus creșterea PIB cu aproximativ 1,5 puncte procentuale. Totodată, majorarea importurilor cu 4,7% a avut o contribuție negativă de alte 2,9 puncte procentuale.
Pentru a doua jumătate a anului, Expert-Grup se așteaptă la menținerea unei creșteri economice modeste.
După un avans de 0,6% în primul semestru, evoluțiile din timpul verii sunt compatibile, potrivit organizației, cu o creștere anuală a economiei de aproximativ 1–2% în 2026, sub potențialul estimat la circa 3%.
„Economia a intrat în a doua jumătate a anului cu un impuls mai slab decât în primăvară. Industria, comerțul și exporturile susțin creșterea, dar serviciile, construcțiile și costul mai ridicat al banilor o frânează. Fără o accelerare vizibilă în toamnă, 2026 se va încheia cu o creștere de 1–2%, sub potențialul economiei”, a declarat Adrian Lupușor, director executiv al Expert-Grup.
Indicatorul Economic Anticipator al Expert-Grup, denumit și „Termometrul Economic al Moldovei”, urmărește șase indicatori economici și financiari: producția industrială, comerțul cu amănuntul, exporturile de bunuri, masa monetară M3, rata creditelor neperformante și diferența dintre randamentul valorilor mobiliare de stat la 364 de zile și rata de bază a BNM.
Următoarea actualizare a indicatorului este așteptată la mijlocul lunii octombrie și va include datele complete pentru august.