Bună Dimineața

Sexul „anti-Chirtoacă” și politica moldovenească

Singura piesă de rezistență a PL era, și poate încă mai este, Dorin Chirtoacă. Primarul suspendat al mun. Chișinău a demonstrat, încă o dată în referendumul din 19 noiembrie, că are forță politică, în ciuda presiunilor venite asupra sa din exteriorul sau din interiorul țării. Singura „meteahnă” a lui Chirtoacă este că a recunoscut dintotdeauna că susține ideea UNIRII.

Astfel, primarul unionist, care avea potențialul și susținerea electoratului pentru a ocupa orice funcție importantă din stat, a devenit extrem de incomod. Așa ne-am pomenit cu un deja vu în politica moldovenească! Or, după același scenariu, care l-a nimicit pe Filat, ca lider incontestabil și a transformat PLDM-ul într-un cadavru politic, s-a jucat și în cazul Chirtoacă și, respectiv, PL. Aceleași percheziții, arestări, instanțe de judecată și într-un final filme indecente, plasate în internet. Însă, dacă Filat a avut „păcatele” sale și instanța l-a prins imediat cu mâța în sac, lui Chirtoacă procurorii, se pare, n-au putut decât să-i incrimineze o poză cu mâța.

Cei care încă mai cred că suferințele lui Chirtoacă sunt doar pentru că cineva s-a trezit peste noapte cu o poftă nebună de a pune mâna pe Primăria mun. Chișinău se înșală amarnic. Scopul final este discreditarea lui Dorin Chirtoacă și transformarea lui în cadavru politic. Or, nu în zădar, cu o săptămână înainte de referendum în internet au apărut mai multe fotografii și filmulețe care surprindea viața intimă a primarului de Chișinău în toată splendoarea sa. Un gest murdar și fără pic de bun simț.

Totuși, cei care au regizat acest joc ieftin, nu au înțeles că ulciorul nu merge de multe ori la apă, iar ce a funcționat în cazul ex-premierului Filat, a eșuat lamentabil în ceea ce-l privește pe Chirtoacă. În primul rând, pentru că mass-media și opinia publică din R. Moldova și-au învățat lecția și nu au mai făcut zarvă din viața intimă a unui politician. Probabil, au înțeles într-un final că ceea ce se întâmplă în dormitorul unui om, fie el și politician, acolo trebuie să rămână. Nici măcar moraliștii nu au avut nimic de comentat în acest caz, pentru că, spre deosebire de Filat, Chirtoacă este burlac și poate să facă sex când, unde și cu cine are chef, acest lucru pe noi, pur și simplu, nu ne privește, atât timp cât nu influențează în mod direct activitatea sa de primar

Însă, incidentul în cauză a scos încă o dată în vileag metehnele politicii moldovenești, care oricât ar fi de ciudat se face în dormitoare, în vile de lux sau în saune private. Și asta e trist. Într-o țară, în care oamenii mor de foame, politicienii se pare că încearcă să dezvolte afaceri cu filme pentru adulți. Doar că nu uitați de efectul bumerangului, de altfel, din câte îmi amintesc, domnul Ghimpu râdea atunci când Filat a fost arestat. Așa că s-ar putea ca mâine să apără filme indecente cu alți politicieni și nu m-aș mira deloc, dacă următorul ar fi chiar domnul președinte. Pentru că așa clasă politică avem, atâta pot. Nu intrați în jocurile lor murdare, fiecare om, fie el și un politician incomod, are dreptul la viață privată.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *