Constantin Tănase

Există o Basarabie românească!

Am văzut această Basarabie românească luni spre marți, când mii de oameni tăcuți, îndurerați, sub o ploaie care cernea mărunt, așteptau între Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” din centrul Chișinăului ca să-și ia rămas bun de la Poetul lor drag. Am văzut această Basarabie românească și ieri, la înmormântarea Poetului, când o mare de oameni a devenit o singură ființă și o singură suflare. Nu mai existau partide, curente, interese corporative ș.a.m.d. – există o singură durere. O durere care i-a unit, fie și pentru câteva ore, pe toți basarabenii. O durere care ne apără. Aceasta să fie oare taina care ne apără, despre care vorbea Vieru? Nu știu. Dar e mare miracol acest popor – nu i-au secat rezervele interne și, în fața unei dureri provocate de o pierdere irecuperabilă, el devine, instinctiv, o singură ființă.

E și amăgitoare această Basarabie românească! O credeam resemnată și îngenuncheată, lipsită de resurse vitale, dar ea de fapt e un vulcan ce poartă în pântecul lui foc și pară… E o câmpie ce pare moartă, dar sub iarba pieptănată de vânt, neclintită, pulsează viața – păsările scot pui… Moartea lui Vieru ne-a ajutat să vedem și această Basarabie. E ultimul lucru pe care l-a putut face Vieru pentru noi: să ne adune împreună. Probabil, anume în acest sens, la slujba de pomenire, părintele Ioan Ciuntu zicea că, prin moartea lui Vieru, Dumnezeu ne-a adus o jertfă care să ne unească…

Există o Basarabie comunistă, bineînțeles, dar e una… pe terminate. Se împuținează pe zi ce trece, se subție ca o ceață. În agonie fiind, această Basarabie e agresivă, violentă, fățarnică. În fața pericolului dispariției iminente își adună sub drapelul ei roșu toate gunoaiele și căzăturile morale. Moartea lui Vieru ne-a ajutat să le vedem mai deslușit, să le cunoaștem mai bine chipurile lor hâde…

… Și tot părintele Ciuntu, vorbind despre datoria noastră de a înveșnici memoria marelui dispărut, îi reproșa, pe drept cuvânt, Basarabiei românești: în clipe de durere promitem, apoi uităm, furați de grijile vieții… Nu mai am ce adăuga la aceasta. Poate, doar, că repet ceea ce am mai spus: locul unde s-a petrecut tragicul accident care a întrerupt firul vieții pământești a lui Grigore Vieru trebuie transformat într-un loc de pelerinaj unde, în fiecare an, de ziua morții poetului, s-ar regăsi toată Basarabia românească.

ARHIVA TIMPUL
Fragment din cartea „Blestemul de a fi”, 2009  

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Google News!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.