Artă

Expoziţia Experienţa Fotografică Internaţională a Monumentelor 2010

Potrivit lui Ion Ştefăniţă, directorul general al Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor, acţiunea este realizată la iniţiativa Consiliului Europei. Cele mai reuşite imagini realizate de tineri cu tematica: patrimoniul cultural – istoric şi natural, din cele 59 de state participante la concurs, vor fi expuse în cadrul expoziţiilor care au loc cu acest prilej în toate ţările participante. Numărul tinerilor prezenţi în cadrul concursului la această ediţie a fost de 19,240, cu un număr de 112,304 imagini foto, dintre care au fost desemnate doar 190 de imagini, care au fost selectate de juriul din aceste state. Aceste imagini vor fi prezentate şi în cadrul expoziţiei comune, ce va fi vernisată în Palatul Europei, Strasburg, Franţa, pe data de 6 decembrie 2010.

Cine sunt laureaţii, care reprezintă Republica Moldova la acest concurs internaţional, veţi afla la vernisarea expoziţiei şi la lansarea catalogului foto Experience Photographique Internationale des Monuments/International Heritage Photographic Experience 2010, care va avea loc astăzi, la ora 15.00, în Sala Mică a Centrului Expoziţional Constantin Brâncuşi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *