Internetul – un killer al timpului
Nici nu observi cum a trecut un sfert de oră, iar laptele a dat în foc. Cei care au inventat internetul s-au gândit probabil să faciliteze accesul oamenilor la informație oriunde s-ar afla ei, fără să țină cont și de efectele lui negative. În secolul XXI expresia „a-ți omorî timpul” ar putea fi sinonimă cu navigarea pe internet. Rețeaua globală este un instrument indispensabil în societatea modernă: leagă oameni, oferă date utile, facilitează operațiuni financiare. Însă e ușor să pierzi simțul minutelor atunci când rătăcești prin labirintul informațiilor, iar atunci când revii la realitate îți dai seama că nu ai obținut nimic și ai rămas la același nivel intelectual. Dimpotrivă, orele pierdute puteau fi dedicate altor ocupații: unei plimbări în parc într-o zi frumoasă de toamnă sau unei întâlniri pe viu cu prietenii. Mai mult, în acele ore de navigare inutilă pe internet puteau fi citite câteva pagini dintr-o carte interesantă din biblioteca personală (cine o are).
Desigur, fiecare dintre noi are puterea să își înfrumusețeze sau să își întunece propria existență după cum îl duce capul, dar am impresia că se pierde tot mai mult timp în zadar, și asta e o problemă globală.