10 august 1500 – Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457–1504), a dăruit Mănăstirii Putna (România), marea dveră a Răstignirii, broderie monumentală de o valoare deosebită

Broderie cu fir de aur, argint și mătase colorată pe un fond inițial de mătase roșie, astăzi înnoit. Vechiul fond se mai păstrează la nivelul inscripțiilor. Căptușeală dublă din pânză de in în culoare naturală și albastră. Dimensiuni: 138 X 130 cm.

Proveniență: dăruită de Ștefan cel Mare Mănăstirii Putna (România), în atelierele căreia a fost executată.

Istoric: a figurat în Expoziția Ștefan cel Mare și epoca sa – 500 de ani de la înscăunare (12 aprilie 1457 – 12 aprilie 1957), organizată la Muzeul de artă al R.P.R., București, 1957.

Pe un fond roșu, spuzit de stele argintii, este proiectată dramatica scenă a Răstignirii. Structurată riguros pe cele două axe ale crucii, care domină și organizează spațiul în jurul lor, compoziția impresionează prin monumentalitatea sa, prin grandoarea solemnă a personajelor, prin afectivitatea lor dureroasă și reținută, exprimată cu o nobilă distincție.

Pironit pe cruce, cu brațele mult alungite, trupul Mântuitorului se înscrie într-un racursiu elicoidal, calm și luminos, iar pe chipul său, înconjurat cu nimb de aur, se citește o adâncă resemnare. Din văzduh, asistă la scenă arhanghelii Mihail și Gavriil, plutind cu aripi de aur pe deasupra crucii, în vreme ce soarele și luna, părând că-i urmează, își îndreaptă razele către aureola celui crucificat. Fecioara Maria și trei mironosițe, împodobite cu aureole și maforioane de aur, sunt plasate în stângă scenei, iar în partea cealaltă, la dreapta, apar Sfântul Ioan Teologul, cu o mână dusă la obraz, centurionul Longin și doi soldați romani, dintre care unul este înarmat cu suliță. De proporții mult mai mici, chiar la piciorul crucii, stau îngenunchiați și se roagă sfântul Iosif din Arimateia, în stânga, și sfântul Nicodim, în dreapta.

Câte patru serafimi pe laterale, dispuși în succesiuni verticale, flanchează cele două grupuri de personaje. Compoziția abundă în tot felul de inscripții. Soarele și luna, arhanghelii Mihail și Gavriil, Iisus Hristos, Maica Domnului, precum și alte personaje de la registrul inferior sunt marcate cu inițialele numelor. La extrema dreaptă a brațului crucii este brodat, în slavonă, cuvântul glorie (= slavă), iar în extrema cealaltă, cuvântul împărat (- țar). Tot în slavonă sunt brodate cuvintele „Răstignirea; femeie, iată fiul tău”, sub brațul din stânga al crucii, și „Iată mama ta, Doamne”, sub cel din dreapta, precum și pisania votivă de pe latura de jos a dverei, în chenar, cu fir de aur pe fondul de mătase roșie, original.

Este, în sfârșit, momentul să subliniem că, pe lângă strălucitele sale calități artistice, opera aceasta are și o inestimabilă valoare documentară, grație celor două portrete voievodale pe care le conține la registrul inferior: Ștefan cel Mare în stânga și doamna Maria-Voichița, în dreapta. Ambii sunt tratați în viziune aulică, înconjurați de stele și învesmântați cu mantii ceremoniale de brocard, țesut în fir de aur. Pe capete poartă mărețe coroane princiare, cu fleuroni lanceolați, la Ștefan, și stilizați ca flori de crin, la Voichița. De sub ele, li se revarsă, peste umeri, pletele. Brațele îndreptate către Iisus și atitudinile în care sunt prezentați le subliniază posturile de ctitori și donatori, specifice tablourilor votive murale.

Inscripții: „Io Ștefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, și doamna sa Măria, fiica lui Radu voievod, a făcut această dveră Mănăstirii sale Putna, în anul 44 al domniei sale, în anul 7008 (= 1500) august 10”.

Observații: deși în pisanie se precizează că această dveră este făcută pentru Mănăstirea Putna, I. D. Ștefănescu crede totuși, că ,,frumoasa zavesă” a fost destinată „la origini decorului mural al unui palat domnesc” (cf. Broderiile de stil bizantin și moldovenesc, în Cultura moldovenească, 1964). Menționăm, de asemenea, că Virgil Vătăsianu, întemeindu-se pe afinitățile steagului dăruit de Ștefan cel Mare Mănăstirii Zograf cu Dvera Răstignirii de la Putna, își afirmă convingerea că „nu trebuie să mai împărtășim îndoiala de odinioară a lui N. Iorga, care se întreba dacă nu cumva s-ar cuveni să atribuim execuția acestui steag, mai degrabă unui atelier rusesc decât grecesc”. (Cf. V. Vătăsianu, Istoria artei feudale, vol. I- 1959).