La începutul secolului al XX-lea, mai precis la data de 11 martie 1902, a avut loc un proces rămas celebru în istoria literaturii române, procesul Caragiale – Caion. În acest proces, marele dramaturg era acuzat de plagiat de către un tânăr scriitor pe nume Constantin Ionescu, ce semna în diferite publicații cu pseudonimul „Caion”.
Totul a început la data de 6 mai 1901, când în revista “Moftul român”, Caragiale publica un articol intitulat ”Un frizer-poet şi o damă care trebuie să se scarpine în cap”, un comentariu ironic la un text trimis de un tânăr preocupat prea mult de părul iubitei, tânăr ce semna ,după cum am mai spus, cu pseudonimul Caion. Cu umorul bine cunoscut, Caragiale va spune că autorul acelui text este un scriitor de duzină ce nu merită nici o atenție.
Astfel, orbit de ură și împins de câteva persoane din anturajul său, Caion a pregătit un plan prin care să se răzbune pe Caragiale. Drept urmare, în “Revista literară” din data de 30 noiembrie 1901 apare un text plin de insulte la adresa lui Ion Luca Caragiale, acesta fiind acuzat că ar fi plagiat drama sa „Năpasta”, după o piesă ungurească intitulată „Nenorocul”, scrisă de un oarecare scriitor maghiar pe nume, Kemeny Istvan.
Desigur, Caragiale a rămas stupefiat, neștiind ce să mai creadă, iar o clipă a crezut în putința unei coincidențe şi s-a pornit să caute peste tot lucrarea autorului maghiar. Nu a găsit, evident, pe nimeni cu acest nume, Kemeny Istvan fiind un nume fictiv şi opera lui pe de-a-ntregul născocită. Hotărât să pună capăt echivocului, Caragiale se decide să-l acționeze în instanță pe Caion pentru calomnie, iar ca să să-şi facă dreptate şi să-şi recupereze onoarea împroșcată cu noroi, Caragiale apelează la bunul prieten si avocat celebru in acea perioada, Barbu Ştefănescu Delavrancea.
Astfel, la data de 11 martie 1902 ,Caragiale, apărat de bunul său prieten Barbu Ştefănescu Delavrancea, a câștigat procesul, iar Curtea l-a condamnat pe Caion la trei luni de închisoare corecțională şi la 500 de lei amendă penală, precum şi la 10 000 lei despăgubiri civile către Caragiale. Numai că la scurt timp Caion a contestat decizia şi procesul a continuat mai ales după ce apărătorii lui Caion au adus așa-zise dovezi prin care au încercat să convingă instanța că „Năpasta“ lui Caragiale seamănă de data asta cu opera „Puterea întunericului“, a lui Tolstoi.
Caragiale a fost apărat și de data aceasta de Barbu Delavrancea, iar acesta a invocat o serie de argumente literare pentru a arăta că există diferențe mari între drama lui Caragiale şi cea a dramaturgului rus, Tolstoi. Într-un final, Curtea, influențată pare-se de anumite cercuri politice, l-a achitat pe calomniatorul Caion, iar unele voci spun că în „spatele poveștii” s-ar fi aflat de fapt, cunoscutul poet Alexandru Macedonski. Așa se face că scârbit de umilința trăită şi sătul de nedreptăți, Caragiale a decis să părăsească țara în 1904, stabilindu-se în Germania, după ce a primit o moștenire de la o mătușă. Amintesc si faptul că Ion Luca Caragiale a murit în Germania, la data de 9 iunie 1912, departe de țară, dar cu gândul la ea.
Sursa Lecția de istorie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
