Pe 16 februarie 1959, Castro ajunge prim-ministru al Cubei, funcţie pe care o deţine până în 1976, când a devenit preşedinte al Consiliului Statului şi al Consiliului de miniştri.
Castro şi-a consolidat controlul asupra ţării prin naţionalizarea industriei, exproprierea proprietăţii private, colectivizarea agriculturii şi impunerea de politici despre care el credea că vor folosi populaţiei. Mulţi cubanezi au fugit însă din ţară, majoritatea în statul american Florida. Din cauza embargoului economic impus de SUA, Cuba a devenit apoi din ce în ce mai dependentă de Uniunea Sovietică şi de alte ţări din blocul comunist, al căror ajutor economic (estimat la un sfert din produsul naţional brut al insulei) era vital pentru menţinerea condiţiilor de viaţă ale cubanezilor. Dizolvarea URSS, în 1991, a avut repercusiuni negative asupra politicii economice. Majoritatea suporterilor lui Castro citează embargoul american ca sursa majorităţii problemelor economice ale insulei. Iar în cadrul unui interviu pentru BBC, fiind întrebat care dintre liderii sovietici a diminuat din ajutorul acordat Cubei, Fidel Castro a răspuns sugestiv: „Guvernul SUA”.
Un vizibil cult al personalităţii s-a născut în jurul figurii sale, deşi el a încercat să-l descurajeze. În comparaţie cu majoritatea oamenilor forte, Castro a apărut doar de două ori pe timbrul cubanez: în 1974, cu ocazia vizitei lui Leonid Brejnev, şi în 1999, când s-au împlinit 40 de ani de la revoluţie. Fidel Castro este faimos pentru discursurile sale lungi şi detaliate, care de obicei durează câteva ore şi conţin multe date şi referinţe istorice.
