2 mai în istorie: Un ispisoc al lui Duca Vodă al Moldovei pomeneşte pentru prima oară despre tîrgoveţii din Chişinăi

Pentru început, să schiţăm în cîteva cuvinte evoluţia Chişinăului din timpul Principatului Moldovei. Într-un document din 1436 este pomenită seliştea Chişinăului de pe rîul Bîc. Întemeietorul satului a fost Vlaicu, fostul pîrcălab al ţinuturilor Hotin, Orhei şi Cetatea Albă, nimeni altul decît unchiul lui Ştefan cel Mare. La 1576, alt document atesta faptul că satul Chişinău deţinea mori în Bîc, fiind vîndut de Vaşutca, strănepoata lui Vlaicu, fostului ureadnic de la Iaşi, Dragoş, pentru 500 de zloţi tătăreşti. Mai tîrziu, în 1641, găsim satul ca fiind închinat mînăstirii Sfînta Vineri din Iaşi.

Şi Dimitrie Cantemir, enumerînd localităţile mai importante ale Principatului Moldovei, vorbeşte despre Chişinău ca despre un „tîrguşor de puţină însemnătate” din ţinutul Lăpuşnei, avînd o populaţie compusă „din creştini, armeni şi jidovi” şi fiind cîrmuit de un şoltuz şi mai mulţi pîrgari, cum se obişnuia în toate oraşele Moldovei.

Cam aceasta avea să rămînă situaţia şi după un veac, cînd, prin pacea încheiată între ruşi şi turci la Bucureşti în 1812, jumătatea de răsărit a Moldovei va fi anexată Imperiului rus. Iniţial, în timpul războiului, Chişinăul a devenit reşedinţă a administraţiei militare ţariste, regim menţinut şi în primii ani de după anexare. Acolo şi-a avut reşedinţa amiralul Ciceagov, comandantul militar al noii provincii, şi tot acolo s-au stabilit primii guvernatori ai Basarabiei, Scarlat Sturdza, Harting, Bahmetiev şi Inzov, cu toţii avînd grade de generali în armata rusă. Aceasta ne lămureşte de ce a fost ales ca sediu Chişinăul, după ce o vreme se părea că va fi preferată Tighina.

El avea o excelentă poziţie strategică din punct de vedere militar în primul rînd. Alte avantaje ale noii capitale erau evidenţiate într-un raport din 1813 al protoiereului Petre Kuniţki, primul rector al Seminarului teologic de aici: „Oraşul Chişinău este cel mai potrivit pentru reşedinţa ocîrmuirei regionale sau guberniale şi pe motivul că el se găseşte în mijlocul regiunii şi de aceea că el pe de o parte are îndestul lemn şi piatră pentru clădiri, iar pe de altă parte – stepă largă şi apă de izvor, precum şi aer curat, din care cauză acest oraş este mai populat decît celelalte oraşe de aici. În el, ca şi în oraşele Bălţi şi Făleşti, se fac iarmaroace mari, unde engrosiştii cumpără cirezi mari de boi şi de cai şi o mulţime de piei şi de lînă, şi le exportă cu mare folos în ţinuturile austriace şi nemţeşti.”