A fost supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel isteț ca un proverb” în poemul „Epigonii”. Prin prescurtarea numelui de familie și românizare va fi numit Anton Pann. Tatăl se numea Pantoleon sau Pantaleon Petrov („vreun Pandele sau Pantelimon”, cum sugerează într-un studiu Tudor Vianu) si era de meserie căldărar sau arămar. George Călinescu afirma că, prin tatăl său, Anton Pann era român de origine: „Cunoașterea miraculoasă a limbii noastre e un semn că era român (valah curat ori cuțovlah), sau că venise aici în fragedă copilărie” . Numele tatălui, Pantoleon Petrov, a devenit în românește Petroveanu, iar fiul și-a păstrat numele de Antonie Pantoleon Petroveanu, cu care își semna manuscrisele până prin 1826.
Tatăl răposează înainte de vreme, la 1806, lăsând în urma-i o văduvă și trei orfani (o soră care murise de mică). „Antonachi”, cum îl alinta mama, ia drumul pribegiei, împreună cu ceilalți doi frați, la nord de Dunăre, în căutarea unei vieți mai bune. Anul morții tatălui coincide cu izbucnirea războiului ruso-turc.
De aici, însoțește trupele rusești în mișcare, trece în Basarabia și se stabilește la Chișinău, unde intră (la vârsta de 10 ani) în corul bisericii mari din această localitate, având o voce frumos timbrată. Aici își fixează vocația de psalt și învață limba rusă. Cei doi frați, înrolându-se în armia rusească, sfârșesc eroic în 1809 la asaltul Brăilei împotriva turcilor. Orașul Chișinău îl fascinează și îl determină să facă o însemnare pe o carte de cult: „A. Pann, aflându-mă între sopranii armoniei eclesiastice, la anul 1810”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
