400 de copii cu dezabilități au mers pentru prima dată la școală
La noi în țară, oamenii nu mai sunt reticenți față de persoanele cu dizabilități. „Dacă acum 5-6 anii o mamă se primbla în centrul raional alături de copilul său cu nevoi speciale, ambii erau priviți urât de oamenii din acea comunitate. Femeia mi-a spus că acum lucrurile s-au schimbat și ei simt că sunt acceptați de cei din jur. Persoanele își schimbă atitudinea și sunt deja mult mai deschiși pentru ca fiecare om să fie parte din comunitate”, a mai menționat Apostol.
Sute de tineri care au beneficiat de ajutorul și susținerea membrilor organizației au reușit să termine liceul, să meargă la universitate și să se angajeze în câmpul munci fără ca să se simtă diferiți de semeni lor. „Fac parte din grupul de autoreprezentanți din Centrul „Dorința”, iar aceasta a dus la mari schimbări în viața mea. În primul rând m-a ajutat să merg la școală, am avut mereu ocupație la centru, am întâlnit colegi noi. Nici nu observ că sunt persoană cu dizabilități”, spune Elena Vasilache, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic Vasile Alecsandri din Chișinău.
Mulți tineri, dintre cei prezenți la eveniment, au reușit deja să-și găsească și un loc de muncă, iar în prezent sunt independenți din punct de vedere financiar. „Muncesc chelner, și-mi place tot ce fac. Am fost foarte bucuros când am primit primul meu salariu, acum nu mai trebuie să cer bani de la mama” afirmă Vadim, membru al grupului de autoreprezentanți „Eco-Răzeni”.
Tamara, o altă persoană cu nevoi speciale, luptă pentru integrarea sa și a semenilor ei. Ea vorbește despre aceasta atât în R. Moldova, cât și în străinătate. „Am participat la o ședință anuală de integrare a persoanelor cu dezabilități, care a avut loc în Statele Unite ale Americii, la acest eveniment internațional am dus mesajul tinerilor și femeilor cu dezabilități și incluziunea social㔄 a declarat Tamara, care de curând a revenit din SUA.
Reprezentanța SOIR Moldova a contribuit la informarea și elaborarea unui șir de politici publice din Moldova în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități și în susținerea implimentării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.
În R. Moldova numărul total al persoanelor cu duzabilități depășește cifra de 250 de mii. Anual, aici se nasc circa 150 de copii cu necesităţi speciale.
Viorica Tcaci, stagiară
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!