Actualitate

5 paşi pentru a avea un an nou de succes

 Câte dintre rezoluţiile de la început de an au fost bifate şi scrise şi pe lista de realizări la final de an? Ei bine, tocmai pentru a-ţi atinge obiectivele propuse, iată mai jos o listă cu 5 paşi ce-ţi vor fi de ajutor în bifarea dorinţelor de început de an. Lista este alcătuită de psihoterapeutul Constantin Cornea care consideră că nu este de ajuns doar să îţi doreşti ceva şi apoi să aştepţi să se întâmple de la sine. Şi nici să te bazezi pe ritualuri, culori norocoase, astrograme, sau amulete benefice. TREBUIE să şi acţionezi în consecinţă. Iată care sunt în opinia specialistului paşii ce îţi pot asigura succesul, indiferent că ne gândim la succesul financiar, profesional, la o nouă relaţie sau la îmbunătăţirea celei în care suntem.

Planul de viaţă
Este acel master plan care ar trebui să fie construit pe baza talentelor native, sau dezvoltate ulterior, resurselor de orice gen (studii profesionale, capacitate financiară, relaţii de prietenie) necesare dezvoltării profesionale, personale, sau sociale. Un astfel de plan, bine conturat, te poate face să căştigi timp şi să găseşti căile cele mai potrivite pentru a te face fericit. Indiferent dacă fericirea constă într-o relaţie de cuplu, carieră sau hobby-uri.

Elementele toxice

Sunt acele elemente ce te pot ţine pe loc sau chiar trage înapoi. Şi aici vorbim despre:

Starea de sănătate. Mergi la medic şi încearcă să îţi rezolvi orice problemă de sănătate ai, indiferent dacă vorbim de o carie sau de o dereglare hormonală care ţi-a adus nişte kilograme în plus.

Tonusul. Acesta poate fi maxim dacă: ai rezolvat problemele de sănătate şi faci un sport sub îndrumarea unui specialist care ţi-a creat un program personalizat ce te poate face să arăţi mai bine ca niciodată.

Prieteni toxici: cei care te folosesc pentru a se plânge, care te atrag în viciile lor (alcool, droguri), cei care îţi mănâncă timpul, resursele financiare sau emoţionale fără să îţi ofere ceva în schimb.

Planurile toxice. Aici putem enumera: planurile părinţilor ce te-au bântuit dar nu te-au caracterizat, încă din copilărie. Planurile partenerei ce te vrea într-un fel sau altul, fără legătură cu modul tău de a fi, sau planurile şefilor sau ale companiei ce te pot ţine pe loc, sau te pot duce într-o direcţie în care nu te regăseşti.

Stabilirea resurselor
Stabilirea bugetului şi a surselor de finanţare, dacă vorbim de un business sau de o investiţie. Stabilirea cursurilor de pregătire profesională şi a necesarului financiar, dacă vorbim de carieră. Conceperea unei liste de prieteni şi stabilirea de întâlniri, dacă doresc shimbarea job-ului sau găsirea unei partenere de cuplu.

Acordarea resurselor la o matrice temporală
Orice plan trebuie să aibă şi elemente de control care ţin de timpul de realizare. Doar aşa îţi poţi da seama dacă pierzi timp, dacă merită sau dacă eşti în direcţia potrivită.

Multă voinţă
Dacă toate cele de mai sus sunt bine stabilite, nu mai ai nevoie decât de: voinţă, persuasiune, răbdare, talent, dedicare şi totul poate deveni realitate.

În concluzie, pentru a fi fericit, ai nevoie să te ajuţi şi singur. Pentru asta trebuie să te cunoşti cât mai bine, să îţi recunoşti calităţile şi defectele, să îţi conştientizezi posibilităţile, să te asiguri de faptul că eşti sănătos şi viguros. Pentru ca, apoi, totul să vină de la sine….Succes!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *