Istorie

A doua zi de Paști, Lunea Albă. Ziua în care se deschid porţile Raiului

A doua zi de Paști, Lunea Albă. În această zi, are loc aşa-numita”umblare cu pască”, adică vizitarea rudelor apropiate în vederea vestirii Învierii lui Iisus Hristos. Finii mergeau în vizită la naşi, cu colaci, pască şi ouă roşii, iar copiii merg la părinţi. Nașii trebuie să îi ospăteze pe fini.

A doua zi de Paști, Lunea Albă. O altă tradiţie este stropirea cu apa. Se spune că acest ritual are la origine povestea despre o fată evreică ce a leşinat la auzul veștii învierii lui Hristos, fiind readusă în simţiri de nişte tineri ce au stropit-o cu apă. În Transilvania, tinerele fete sunt stropite cu parfum de către feciorii îmbrăcaţi în haine tradiţionale. Acestea, la rândul lor, le oferă băieţilor de băut şi câteva mici daruri.

A doua zi de Paști, Lunea Albă. Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Alba. Fiind prima zi după Duminica Paștilor, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi.

A doua zi de Paști, Lunea Albă. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *