Comentariu

A început vânătoarea voturilor

De 8 martie, proaspăt demis, Vlad Filat a dat televiziunilor un clip lung în care felicita toate femeile. Bine, putem presupune că era pregătit din timp, când încă era premier. Deşi semnătura de la final ar lăsa loc şi de interpretări. Cel puţin, nu a început cu promisiuni. S-a mulţumit să aducă un omagiu femeilor.

Socialiştii merg mai departe. Bănuiala că s-ar putea totuşi să avem anticipate i-a determinat să-şi restabilească priorităţile. Acum nu mai umblă să îl sape pe Chirtoacă. Ci vor – brusc, aş spune – mărirea pensiilor. Fără să spună de unde ar trebui luat acel buget care să permită ridicarea pensiilor cu 20 de procente.

Ieşirea lor în stradă pentru pensii mărite e ca şi cum ne-am duce şi noi mâine să scandăm: „Vrem o ţară bogată!”. Nu e greu să vrei, oricine are imaginaţie poate să îşi dorească schimbări. Îmi doresc şi eu pensii mai mari pentru părinţii noştri, nu cu 20 de procente, ci cu 120. Dar vorba românului: de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.

Ştiţi, de bună seamă, că întotdeauna am luat apărarea pensionarilor. Mi-am dorit întotdeauna o viaţă mai uşoară pentru ei şi nu o dată am criticat în presa scrisă sistemul care permite înfometarea bătrânilor noştri. Deci, în mod firesc, ar trebui să felicit iniţiativa socialiştilor. Şi chiar aş face asta, dacă nu aş avea impresia că ei acum nu fac altceva decât să vâneze potenţiale voturi pentru potenţiale alegeri anticipate.

Poate greşesc eu, poate socialiştii, care de obicei se preocupă de sabotarea altora, s-au gândit cu adevărat la viaţa grea a pensionarilor. Fiindcă vedem că există o astfel de preocupare la toate nivelele. Şi aşteptăm şi o rezolvare, nu doar o preocupare. Însă mai există un factor important ce trebuie avut în vedere: ştiţi care e avantajul minorităţii parlamentare, ştiţi de ce e bine să nu ai în parlament o mare sferă de influenţă? Ca să poţi arunca mâţa moartă în curtea celorlalţi. Ca să poţi să îi învinuieşti pe alţii pentru ceva ce habar n-ai dacă tu ai fi putut rezolva.

În concluzie, eu spun aşa cum am spus dintotdeauna: să se mărească pensiile. Să fim mai preocupaţi de traiul bătrânilor noştri. Dar să nu ne lăsăm orbiţi de interesele altora. Fiindcă protestul socialiştilor îmi aminteşte de perioada campaniilor electorale, de perioada minciunilor frumoase şi planurilor ideale, menite să profite de disperarea oamenilor şi să le smulgă voturi. Să nu uităm de contextul politic care, cu mai bine de un deceniu în urmă, a făcut posibilă victoria comuniştilor.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *