A plecat în Bali și a luat viața de la zero

După ce a absolvit universitatea, în București, Elena a muncit timp de trei ani în cadrul unei agenții de publicitate. Deși îi place acest domeniu, ritmul de muncă o extenua prea mult. „Aveam genul ăla de job care e foarte provocator, dinamic, fain şi artistic, dar care te seacă de puteri la final de zi. În aprilie, mi-am dat seama că nu e de mine, că vreau libertate şi autonomie, iar jobul meu mă făcea să mă simt mică şi captivă într-un mediu aproape corporatist. Nu zic că ar fi rău, are multe părţi bune, dar pur şi simplu nu era pentru mine în perioada asta a vieţii. Să te trezeşti, la 4 dimineaţa, cu primul atac de panică din viaţa ta şi să te bucuri că mai ai 4 ore de somn – scuze, nu e viața pe care o vreau”, explică tânăra.

„Oportunitățile sunt în jurul nostru, iar noi alegem să nu le vedem”

Soluția a venit treptat, dar și pe neașteptate. Fiind pasionată de călătorii, și-a pus o limită – decembrie 2016. „Apoi, am tot văzut semne cu Bali peste tot, nu glumesc. Nu sunt tocmai genul de persoană care crede în semne, dar când dai de „Bali” de cinci ori în aceeaşi lună, te pui pe gânduri. Totul a început cu un articol despre o româncă care a simţit că trebuie să se ducă acolo după ce a tot hoinărit prin Europa şi acum şi-a găsit locul. Ulterior, am început să întâlnesc persoane care se tot lăudau că au fost în vacanţă în Bali. După care am cunoscut două fete care fuseseră în Bali acum 3 ani şi locuiseră acolo ceva vreme. Brusc, totul se învârtea în jurul acestei insule”, povestește Elena amuzată.

Așadar, s-a văzut nevoită să se documenteze despre acest petic de pământ indonezian. Îi plăcea că este situată pe o insulă tropicală, că populația majoritară este de confesiune hindusă, că au centre de meditație și multe altele. „Uite aşa mi-am zis că asta e destinaţia şi m-am făcut cu un bilet într-o direcție. Vorba localnicilor, nu ajungi întâmplător în Bali, ci Bali te cheamă”, spune ea. Nu știa ce va face acolo, nu avea un loc de muncă asigurat și nu avea nicio idee despre cum se va descurca din punct de vedere financiar. Avea rezerve cât să-i ajungă pe mai puțin de două luni acolo. „M-am întrebat ce voi face dacă nu-mi găsesc un job de zeci de ori, atât în Bucureşti, cât şi aici. Dar am ajuns la concluzia că, dacă nu îţi pui singur bariere şi nu gândești negativist, oportunităţile apar. De fapt nu apar, ele sunt tot timpul în jurul nostru, doar că noi alegem să nu le vedem”, asigură Elena Holban.

La lucru, ca la odihnă

Fiind comunicativă, a cunoscut multă lume chiar din primele zile. „În Bali, mai ales în Ubud, unde locuiesc, totul e diferit. Totul. Timpul trece foarte greu, dar reuşeşti să faci foarte multe”, spunea ea. După două zile petrecute pe insulă, simţea că a stat două săptămâni. A îndrăgit oamenii care sunt foarte calzi și zâmbesc pe stradă, provocând-o să fie mai bună şi mai deschisă către orice oportunitate pe care avea să o întâlnească. „Am intrat în vorbă cu cineva care ştia pe cineva şi tot aşa am ajuns să mă întâlnesc cu viitorul meu şef la o cafea, care să îmi zică că are nevoie de cineva cu experiența mea şi să mă întrebe dacă nu vreau să vin în echipa sa”, povestește ea. Așa a ajuns Elena să ia parte la un proiect legat de sustenabilitate care se va lansa în curând. Este vorba despre un start-up care listează cele mai verzi proprietăţi de pe planetă şi îţi recomandă cele mai interesante activităţi de pe lângă acestea, toate astea pentru ca turiștii să aibă cea mai faină experienţă de călătorit. „Practic, la o scară mai mare, vrem să educăm oamenii să călătorească sustenabil, să aleagă locurile „verzi”, care au grijă de comunităţile şi ecosistemul local”, explică Elena.

Echipa lor este formată din șase persoane și toți locuiesc în orașul Ubud, din Bali. „Fondatorul, cu multă experienţă în domeniul sustenabilităţii şi cel al hotelurilor, eu – pe partea de marketing şi strategie, o americancă venită din San Francisco – pe partea de business development, un prieten din România – graphic design, un francez pe web development şi, pentru o perioadă scurtă, o englezoaică pe UX design”, spune tânăra.

Ei nu au un oficiu și au program liber de muncă. Fiecare angajat are libertatea şi autonomia să lucreze cum vrea şi de unde vrea, atât timp cât lucrează. „Pentru moment, start-up-ul este faza super incipientă, deci provocarea este să îl facem să funcţioneze. Aşa mai explorez zona în materie de cafenele cu conexiune rapidă la internet, aşa mai întâlnesc şi alţi nomazi ca mine”, recunoaște Elena. Așadar, tânăra își face programul cum vrea ea, iar când se simte extenuată poate face o pauză chiar și în bazin. „E nevoie de echilibru şi la „birou”, iar când simţi că nu te mai poţi concentra, hopa în bazin, hopa un masaj, hopa o nucă de cocos, sau chiar un pui de somn poate funcţiona perfect”, spune aceasta, stârnindu-mi invidia.

În Bali, cu dor de brânză

Limba vorbită de localnici este indoneziana, dar majoritatea cunosc engleza, respectiv Elena nu s-a lovit de bariera lingvistică. Totuși a învățat deja câteva replici, printre care și „sama-sama”, ceea ce înseamnă „cu plăcere”. „Bali e singura insulă importantă hindusă într-o ţară preponderent musulmană, ceea ce face balinezii foarte speciali. Sunt foarte religioşi şi foarte apropiaţi de cultură hindusă, ceea ce înseamnă că vezi temple la fiecare 100 metri sau dacă nu ai grijă, calci ofrande pe stradă. Marea majoritate a balinezilor se concentrează pe 2 lucruri: agricultură (în mare parte cultură de orez) şi familie. Femeile gospodăresc prin case sau deţin mici magazinaşe în incinta lor, bărbaţii sunt mai mult cu lucrul pe câmp. Desigur, nu toată lumea e aşa, bărbaţii se angajează ca şoferi pentru turişti şi unele femei ajung să fie şi manageri de hoteluri, dar asta e tendința pe care am observat-o eu”, povestește Elena Holban.

Îi place și mâncarea, or mai tot ce găseşte în Ubud este organic şi local. Totuși, balinezii nu sunt mari producători de lactate și alcool, care sunt importate și cumpărate doar de străini, ceea ce le face foarte scumpe. „Vin şi brânză – asta le cer prietenilor care urmează să mă viziteze. Mai puţine haine şi mai multe delicatese”, recunoaște râzând Elena.