Actualitate

Accident tragic în satul Recea: Un șofer polițist a ieșit pe contrasens și s-a tamponat cu un camion. O tânără a decedat

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției, accidentul s-a produs pe traseul M-5, în satul Recea, raionul Râșcani. S-a constatat că șoferul automobilul de model BMW, în vârstă de 22 de ani, locuitor al satului Recea, se deplasa spre orașul Râșcani. Acesta a ieșit pe contrasens pentru a depăși un mijloc de transport și a intrat într-un camion, condus de un bărbat de 47 de ani.

În BMW se aflau trei pasageri, două femei și un bărbat cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani. În urma impactului una dintre tinere a decedat la fața locului, ceilalți pasageri și șoferul s-au ales cu leziuni și au fost transportați la Spitalul raional din Râșcani.

Polițistul care se afla la volanul automobilului urmează să fie reținut și cercetat penal. Alte circumstanțe se stabilesc.

Sursa: ipn.md



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *