Politică

Activistele PAS, implicate într-un conflict

Două femei, aparent activiste ale PAS, au ajuns în mijlocul unui conflict iscat într-o curte din sectorul Râșcani al Capitalei. Femeile care distribuiau materiale informative au făcut un schimb de replici cu locuitorii unui bloc de locuințe.

Din discuția lor se deslușește că activistele PAS ar fi încercat să intre în scara blocului. „De ce eu nu știu cine este femeia și trebuie să-i permit să intre în scara mea?”, s-a întrebat o persoană.

În replică, una dintre activistele PAS și-a îndemnat colega să apeleze 112 și să solicite intervenția Poliție.

În discuție a intervenit și un bărbat care filma scena. Acesta a ajuns cu ziarul de campanie lipit de față. „Na, citește. Tot rusoi ești?”, spune femeia.

Agora a solicitat reacția PAS pe marginea incidentului. Astfel, Partidul a îndemnat toate părțile să se abțină de la conflicte.

„Partidul Acțiune și Solidaritate mereu a optat pentru unitate și o campanie corectă. Facem apel către membrii, susținătorii noștri, dar și către celelalte partide să se abțină de la conflicte”, a declarat Aurica Jardan, purtătoare de cuvânt PAS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *