Acum ori niciodată (II)

Am scris odată cu greață un editorial. Pentru că am cerut concetățenilor noștri proeuropeni, educați și de obicei cu viziuni românești, așa cum sunt cititorii TIMPULUI, să meargă pe 30 noiembrie la vot și să dea cu greață creditul lor de încredere unor partide proeuropene care nu le meritau votul. M-am simțit cumva nevoit să cerșesc această clemență din partea alegătorului nostru elevat, pentru că n-am vrut să ajungem în ipostaza de a regreta apatia și dezinteresul pe care îl aveam atunci față de o guvernare proeuropeană, care timp de cinci ani de zile a furat tot ce a putut, și să ne pomenim în parlament sau în guvern cu niște forțe politice care să ne deturneze toate eforturile de integrare europeană făcute până acum.

Și regret acum acest lucru, pentru că ipostaza jalnică a acestei guvernări a ajuns și mai penibilă. Cei care au avut la dispoziție cinci ani de conducere în care au putut să ne convingă pe fiecare în parte și pe toți împreună, indiferent de naționalitate, religie, orientare sexuală sau externă, că procesul de integrare europeană este ireversibil și unicul mod de a face R. Moldova viabilă din punctul de vedere al viitorului său existențial, ne-au convins după 30 noiembrie că nu mai merită creditul nostru de încredere. Cei care ne-au arătat prostie, orgolii, hoție și ipocrizie, tratând aflarea la putere ca o chestie garantată, încurajați deopotrivă de toleranța noastră și cea a Uniunii Europene, au devenit după alegeri mai proști, mai orgolioși, mai hoți și mai ipocriți, tratându-ne cu dispreț, aroganță și lipsă de respect. Dar mai presus de toate lipsindu-ne de reprezentativitatea sistemului democratic de vot, care spune că alegătorul care deleagă votul său unor partide aflate pe aceeași pantă de acțiune, trebuie să-și regăsească acest vot în contextul unei coaliții de guvernare reprezentativă și conformă viziunilor sale politice și de viață. Prin această sfidare PLDM și PDM au încălcat un principiu care nu le mai dă dreptul să se afle la guvernare.

Contextul general de marasm, disperare și lipsă de viitor pe care fiecare cetățean proeuropean l-a resimțit după 30 noiembrie, trebuia la un moment dat să creeze circumstanțele apariției unui partid nou, de protest, antisistemic, care să preia ideea de integrare europeană și să nu permită compromiterea ei definitivă în față cetățeanului R. Moldova de către filați, plahotniuci, diacovi, lupi și alții ca dânșii. Gestul lui Iurie Leancă, pe care l-am sugerat în diferite circumstanțe și pe care l-am susținut imediat prin prezență în proiectul politic inițiat de acesta, este un moment al adevărului pentru R. Moldova. Și poate undeva această ipostază deloc ușoară este nefirească pentru natura diplomatică și molatică a fostului prim-ministru, dar până la urmă contează faptul că s-a decis la acest pas de desprindere și a trecut un Rubicon, la care eu personal, chiar dacă l-am îndemnat, nu am crezut că-l va face. În cele din urmă, felul de a fi a lui Iurie Leancă este în sine o noutate politică în R. Moldova, obișnuită cu lideri autoritari și forțoși, care au scos în evidență cele mai oribile forme de exprimare a prostiei moldovenești.

Apariția Partidului Popular European era inevitabilă în condițiile politice create în R. Moldova după 30 noiembrie, este rezultatul unui clivaj fundamental în sânul unor forțe proeuropene, confruntate cu pericolul compromiterii definitive a ideii de integrare europeană. Prin urmare, acest partid va fi diferit de toate cele care au fost până acum în peisajul nostru politic. În locul partidelor clienteliste, care se rotesc în jurul egoului liderului de partid, focusate asupra scorului electoral, profit și lipsă de responsabilitate în fața propriului alegător, a venit în sfârșit timpul unui partid axat pe spiritul de echipă, care să genereze idei și creativitate pornind de la interesul național. Un partid pentru care apartenența nu este condiționată și subordonată unei cenzuri apriori fixată de camarilă sau „șăf”, un club al oamenilor liberi, inclusiv în dreptul de a critica partidul și liderii, fără ca acest fapt să-i facă indezirabili. Un partid pentru care profilul ideologic este important, care să reflecte și să se raporteze la un context european, dar care în același timp să se ancoreze într-o realitate istorică modelată în acest spațiu în timp. Un partid care va avea capacitatea de purificare și autopurificare, de curățire, excluzând din rândurile sale oameni compromiși, fără a compromite partidul. Ce se va conta în acest partid va fi principiul integrității morale și a responsabilității. Partidul Popular European se va regăsi firesc într-un context cultural și civilizațional românesc și european, care vor deveni definitorii pentru proiectarea acțiunilor sale politice și reflecțiilor intelectuale, prin luarea în considerare a diversității culturale a naționalităților conlocuitoare, care înțeleg că aflarea în R. Moldova înseamnă și un gest de loialitate și respect față de această statalitate.

Dincolo de aceasta, partidul va fi o platformă unică în articularea şi totalizarea intereselor unui segment extins social, care se regăsește plenar în valorile europene, pentru care aceste repere civilizaționale sunt definitorii din punct de vedere politic, cultural și istoric; pentru furnizarea informaţiei către public, exercitând funcţia de a educa politic societatea moldovenească în spiritul acestor valori europene; pentru socializarea politică, prin adunarea împreună a diferitor grupuri de susţinători, care deseori vin din segmente sociale diferite, contribuind astfel la modelarea loialităţii cetăţenilor faţă de sistemul politic; pentru atragerea şi educarea unei noi generații de lideri politici, crescuți într-o nouă dimensiune de modelare politică, nealterată de izul nomenclaturist sovietic; pentru modelarea politicii, formulând politica guvernării, chiar și atunci va fi în opoziție, dezvoltând din chiar momentul apariției sale alternative acestei politici.

Până la momentul preluării puterii în R. Moldova, care este un proces inevitabil și ireversibil, pentru că la acest moment constituie unica alternativă viabilă și credibilă de conducere pentru țara noastră, Partidul Popular European își va asuma cu demnitate și curaj rolul de partid de opoziție, asemeni unui fundaș de marcaj la fotbal, care suflă în ceafa atacantului până la momentul când îl scoate din joc, dincolo de linia de tușă. Garanția acestei viabilități și credibilități sunt oamenii care fac parte din acest partid, echipa, pentru care asumarea și preluarea acestui rol de alternativă este o chestiune de curaj și demnitate, dar și de mare responsabilitate.

Iar pentru a fi clar și corect față de oamenii pe care-i cunosc și îi respect, mă văd nevoit să fac o explicație față de prezența mea în acest partid și eventualele speculații legate de relația cu Partidul Liberal. Nu am fost membru al Partidului Liberal. Am fost membru al guvernului înaintat de acest partid, lucru pentru care îi sunt recunoscător atât partidului, cât și lui Mihai Ghimpu. Am păstrat loialitate acestui partid chiar și atunci când n-am mai avut niciun motiv să o fac, în afară de propria integritate morală și intelectuală. Am refuzat deopotrivă oferta PLDM de a rămâne ministru și membru al acestei formațiuni, cât și propunerea lui Iurie Leancă de a-i fi consilier la tineret și sport, când acesta a devenit prim-ministru. Am susținut Partidul Liberal în ajunul campaniei electorale și mi-am exprimat speranța unui scor electoral mare și a regăsirii sale în actul de guvernare, fără a pretinde vreun loc pe listele partidului, așa cum mi s-a propus. Mi-am dorit o viață academică și intelectuală liniștită, pentru că la asta mă pricep cel mai bine. Dar contextul politic modelat după 30 noiembrie 2015 nu-mi lasă altă alternativă decât susținerea lui Iurie Leancă. Văd în continuare Partidul Liberal un partener credibil și respectabil de dialog și colaborare, pentru că este unicul care și-a menținut verticalitatea politică în actuala configurație politică. Intru în politică pentru ca ulterior să nu-mi fie jenă de mine însumi înainte de toate, iar apoi pentru că îmi pasă de ce se întâmplă în această țară și nu în ultimă instanță pentru că am vocație de european pentru care integrarea R. Moldova în spațiul euroatlantic este și o chestie de datorie și responsabilitate față de identitatea mea europeană.

Într-un cuvânt, intru în politică pentru că vreau să spun celor care mai cred în această vocație europeană a R. Moldova, că locul nostru este aici, pe baricade, înfruntând greul și suferința, pentru că dacă nu vom face noi acest lucru, cei care vor veni după noi ne vor crede niște ratați.