Actualitate

„Adu-l și eu o să-l trăsnesc cu capul de asfalt”. Prima opinie a lui Recean, fost ministru de Interne în Guvernul Filat

Recean, care în 2013 a fost implicat într-un scandal mediatic după ce, în spațiul public a apărut o înregistrare a unei discuții telefonice dintre el și Nicolae Vicol, pe atunci șef al Serviciului Fiscal de Stat, afirmă că a acceptat propunerea Maiei Sandu pentru că ar vrea să ajute și susține că „nu sunt genul de om care să stea acasă să posteze statusuri critice sau să se indigneze la masa cu oaspeți”.  

Unii reprezentanți ai opoziției afirmă însă că desemnarea făcută de Președinție este o „greșeală”, în timp ce unii politicieni și experți politici susțin că revenirea lui Dorin Recean în politică nu se va opri la funcția de consilier prezidențial și că guvernarea de la Chișinău ar avea „planuri mai serioase” pentru acesta.

Ziarul de Gardă a discutat cu noul consilier prezidențial Dorin Recean și vă prezintă prima opinie a acestuia de la numirea în noua funcție, la Președinție.

Totodată, ZdG a solicitat și opiniile a doi experți politici cu privire la recenta numire a lui Dorin Recean într-o funcție publică. În februarie 2013, Dorin Recean, fiind ministru de Interne în Guvernul condus de Vlad Filat, a fost protagonistul unui scandal mediatic după ce în spațiul public a apărut înregistrare a unei discuții telefonice dintre el și Nicolae Vicol, pe atunci șef al Serviciului Fiscal de Stat.

În discuții, Recean i-ar fi dat indicații șefului de la FISC, fiind supărat pe comportamentului acestuia. Discuțiile au apărut în spațiul public în contextul dosarului penal în care era vizat Nicolae Vicol, telefonul acestuia fiind interceptat.

Discuția dintre Recean și Vicol:

Recean: Eu nu știu Colea, eu te-am rugat ceva foarte clar. Dacă este necesar, eu am să-l trăsnesc personal. Dar te-am rugat să mă informezi, pe mine personal. Eu să văd în ce constă probleme. Eu te rog un lucru duminică, dar astăzi tu ce faci?
Vicol: Ce am făcut?
Recean: Îți zic Colea, dacă asta este modalitatea ta de a fi coleg, eu o să știu lucru acesta și am să discut subiectul acesta, inclusiv cu prim-ministrul (Filat). Vicol: Stați un pic, da nu interpretați lucrurile așa, nu am dat eu indicații astăzi. Și nici vineri nu am dat nicio indicație.
Recean: Uite, ia și verifică ce fac oamenii tăi.
Vicol: Stați un pic, nu trebuie să ziceți în felul dat, că eu nu am dat nicio indicație. Puteți să verificați chestia aceasta pe intern.
Recean: Noi o să ne clarificăm cu asta, Colea. Eu te-am rugat un lucru, dacă există probleme, adă-l și eu am să-l trăsnesc cu capul de asfalt și am să-l trăsnesc cu capul de perete.

La câteva zile de când a fost numit, prin decret prezidențial, consilier prezidențial în domeniul apărării și securității naționale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate (CSS), timp în care în spațiul public a apărut un val de critici în legătură cu numirea sa, ZdG l-a contactat pe Dorin Recean pentru a discuta despre activitatea pe care a desfășurat-o în timpul mandatului său de ministru al Afacerilor Interne în Guvernul Filat, dar și despre criticile care i se aduc în acest sens.

Prima opinie a lui Dorin Recean, după numirea sa în funcția de consilier prezidențial

„Despre acuzații:

Nu voi răspunde acestor acuzații. Sunt tot aceleași care au fost fabricate și multiplicate în confruntările, inclusiv ale mele personale, în perioada mandatului meu de ministru. Și atunci am deranjat foarte multă lume. Da, există un fragment selectat intenționat al unei înregistrări, în care mă exprim foarte dur [apropo, fără înjurături], în momentul în care opream un abuz.

Discuția a fost publicată la comanda lui Plahotniuc pentru a mă discredita în perioada acțiunilor poliției legate de:

[1] multiplele scheme de la Moldtelecom și alte întreprinderi de stat,

[2] interpelările Interpol,

[3] eliminarea din sistem a oamenilor cu plic de la oligarh,

[4] ilegalitățile de la tragedia din Pădurea Domnească. Asta deranja. În presă au apărut înscrisuri, din care se vedea clar că erau alocate bugete speciale de sute de mii de euro pentru discreditarea MAI și a mea personală. Acum constatăm că „investiția” a funcționat.

Da, am fost în Guvernul Filat. Dar nu consider asta un handicap. Fiecare răspunde pentru ceea ce face. Atunci, într-o perioadă scurtă, am reușit un salt enorm în desovietizarea poliției. Am dat independență poliției și Poliției de Frontieră de minister, am creat IGP, INI și IGSP, am schimbat procedurile, operațiunile, uniforma, automobilele, echipamentele, metodele de lucru, am introdus sisteme inteligente.

Am reușit să convingem Uniunea Europeană să ne ofere finanțare directă de 60 de milioane de euro, bani ratați după lovitura de teatru dată de Plahotniuc. Acești bani ar fi trebuit să meargă la crearea noilor sectoare de poliție moderne, construite de la zero, pe principiul circumscripției polițienești; dar finanțarea a fost oprită după schimbările din guvern și din parlament. Mai mult ca atât, în acel Guvern, dar și în cel condus de Leancă, am exprimat poziții distincte pe mai multe subiecte.

Dacă vă amintiți, am supărat chiar și două treimi din deputații PLDM de atunci. Inclusiv am atenționat riscurile majore ale acordării garanției Guvernului pentru băncile falimentare în rezultatul furtului. Am și propus mecanisme concrete de eliminare a riscurilor. Evident că în acea perioadă mi-am făcut mulți dușmani. Nu poți schimba lucrurile într-un sistem corupt fără să atingi interesele unor grupuri influente.

Și aici nu e vorba doar de Plahotniuc și alaiul lui de businessmeni abonați la bugetul de stat, e vorba și de lideri informali din sistemul polițienesc care gestionau fluxurile de bani din contrabandă, droguri, corupție.

Mai multe detalii le găsiți AICI.

Sursa: zdg.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *