Adunarea Parlamentară a OSCE solicită transformarea misiunii de pacificare de la Nistru în una civilă internațională
Adunarea Parlamentară a OSCE, întrunită la Vancouver, Canada, la cea de a 30-a sesiune anuală a adoptat o Rezoluție privind situația din Republica Moldova. Aceasta solicită transformarea misiunii de pacificare de la Nistru în una civilă internațională. Astfel, potrivit ex-vicepremierului pentru reintegrare, Alexandru Flenchea, această cerere a fost înaintată de Republica Moldova acum 20 de ani, relatează Radiomoldova.
Pentru prima dată, delegații au invitat toți actorii relevanți să inițieze discuții politice cu scopul de a transforma actuala misiune de menținere a păcii din regiunea transnistreană într-o misiune civilă multilaterală, sub un mandat internațional recunoscut, care să reflecte necesitățile reale. Totodată, membrii Adunării Parlamentare a OSCE recunosc că diferendul transnistrean continuă să reprezinte o amenințare la adresa securității și stabilității în zona OSCE, iar discuțiile în formatul de negocieri „5+2” sunt suspendate ca urmare a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.
Fostul viceprim-ministru pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, a menționat că decizia OSCE a fost luată în contextul războiului din Ucraina și nu va avea impact asupra soluționării conflictului transnistrean. Totodată, expertul în securitate a menționat că misiunea de pacificare nu își va putea schimba obiectivele, deoarece aceste au fost stabilite și adoptate de toate statele OSCE.
Precizăm că Adunarea Parlamentară a OSCE îndeamnă Federația Rusă să-și retragă trupele militare și stocurile de muniții de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu dispozițiile constituționale de neutralitate și cu deciziile adoptate de OSCE în 1999 la Summit-ul de la Istanbul, și în 2018, de Adunarea Generală a ONU.
Vă amintim că, misiunea de pacificare din Zona de Securitate a fost constituită acum 31 de ani, din părțile beligerante, în urma Acordului semnat de Federația Rusă și Republica Moldova în iulie 1992. Ulterior, în cadrul Comisiei Unificate de Control a apărut a treia parte în formatul de pacificatori – regiunea transnistreană. În prezent, în Zona de Securitate sunt 15 posturi permanente ale acestor forțe de menținere a păcii, iar efectivul total al misiunii este de 1 300 de militari.