Social

Agrement-Shoping-Business Centru ATRIUM

La începutul anilor `80, a început construcţia unui zgârie-nori grandios, în formă de trifoi. Cu puţin timp înainte de prăbuşirea Uniunii Sovietice, construcţia clădirii, brusc, a fost stopată. Timp de mai mulţi ani, construcţia a fost lăsată în voia sorţii. Era nevoie de investiţii uriaşe pentru a reanima proiectul. Cineva a propus ca să fie demolată clădirea, dar nici pentru aceasta nu ajungeau bani. Acum, nimeni nu-şi mai aminteşte de ce nu au continuat lucrările şi ce anume trebuia să fie construit în acel loc. Unii vorbesc despre un hotel ultramodern pentru acele timpuri, cu apartamente luxoase și service modern, alţii – despre clădirea Ministerului Transportului. Această clădire uriașă, mai mult de 20 de ani, păstrează în sine taina orașului.

Mult timp ar fi stat acest imobil nefinisat… dar un grup de oameni experimentaţi au avut curajul de a-l cumpăra. Apoi proiectul a fost finalizat. Compania „TOWER GRUP” SRL, al cărei proprietar este Alexandru Kilovatyi, a numit-o ATRIUM.

– Alexandru, de ce aţi hotărât să cumpăraţi anume această clădire, doar e mult mai ușor și mai simplu de a construi o alta nouă?
– Dar de ce să distrugi ceea ce poţi duce la bun sfârşit? Această clădire este deja o „personalitate”, este parte a oraşului. Acest trifoi poartă în sine atmosfera timpurilor trecute, a tuturor schimbărilor (economice și politice) care au avut loc. Asemenea clădiri nu trebuie demolate, dimpotrivă, trebuie să fie cât mai multe pe hartă, trebuie să le fie oferită şansa la o a doua viaţă.

– Despre ce fel de viaţă vorbiţi?
– Însăşi viaţa – anume acesta şi este conceptul ATRIUM-ului. Acesta nu este doar un centru comercial, în primul rând, este o uniune a oamenilor din diferite pături sociale. Printre aceştia sunt oameni de afaceri, studenţi, tineri, muncitori care pot veni aici oricând. ATRIUM este un fel de acord – noi unim oamenii, facem ca ei să fi un tot întreg.

– În ce constă unicitatea acestui centru?
– ATRIUM este cea mai înalta clădire, nu doar din Chişinău, dar şi din Republica Moldova. Înălţimea ei este de 86 de metri. Etajul al 16-lea oferă o panoramă deosebită – oraşul văzut de la o aşa înălţime pare magic.

– Prin ce se deosebește ATRIUM de celelalte centre comerciale?
– Acest centru are în sine un scop, o menire. Am creat peste 2.500 de locuri de muncă. Am ţinut seama nu doar de cum va arata centrul, dar am prevăzut ca acesta să fie cât mai confortabil. ATRIUM nu este doar un centru comercial şi de agrement, este platforma oamenilor talentaţi. Se vor desfășura manifestări artistice, diferite simpozioane. ATRIUM propune un vast asortiment de servicii: terasa unicală de vară, amplasată pe acoperișul de la etajul patru, oferă spațiu pentru 14 cafenele și restaurante. Anume asta este și diferența dintre „Food Court Atrium” (spațiu destinat pentru cafenele și restaurante) și alte centre comerciale.

– Alexandru, de unde vine denumirea de ATRIUM?
– ATRIUM este un fel de curte a luminii. Arhitectura modernă denumește astfel un spațiu liber, central, luminat în mod natural, spre exemplu, prin lumina din geamuri. Interesant e faptul că denumirea de ATRIUM a fost oferită prin concurs. Fiece locuitor al orașului nostru a avut șansa de a participa la concurs și de a se alege cu un premiu, ceea ce s-a și întâmplat. Denumirea e formata din două cuvinte TRI (ce reprezintă cele trei raze ale construcției) și AUM (conform mitologiei indiene, acesta este sunetul total, sunetul ce dă naștere la toate celelalte) … Proveniența cuvintelor e, deja o altă temă de discuție.

Au fost create condiţii pentru afaceri de diferite profiluri. Aici veţi putea închiria sau chiar cumpăra spatii pentru birouri. Astfel, vom atrage şi investitori străini.

Agrement-Shoping-Business Centru ATRIUM presupune dezvoltarea ţării, contribuţie pentru tineri, sprijin pentru muncitori, bucurie şi succes – toate acestea unite într-o tainică construcţie amplasată la intersecția străzii Albișoara și a bulevardului D. Cantemir. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *