Actualitate

Ai ținut Postul Mare? Iată cum să revii la alimentaţia obişnuită fără să-ți dai peste cap organismul

E greu şi pentru personalul medical pus în situaţia să poarte pe braţe sau cu tărgi speciale bolnavi netransportabili, ca să îi ducă fie la radiografie, fie la alte secţii medicale pentru diferite consultaţii. Şi desigur, pentru toţi pacienţii este un adevărat chin să ajungă la etajele superioare.

Spitalul Boldescu din Ploieşti. O clădire veche de aproape o sută de ani în care se afla, printre altele şi secţia de urologie. Din păcate cele 45 de paturi se afla la etajul întâi. Surprins de modul în care se face transportul bolnavilor imobilizaţi la pat – un vizitator a filmat aceste scene.

Un astfel de chin se repetă şi ziua şi noaptea – atât pentru pacienţi cât şi personalul medical nevoit să urce şi să coboare pe braţe bolnavii, de ani de zile, deşi unii cântăresc şi 200 de kilograme.

Cel mai greu este pentru infirmierele şi asistentele care s-au şi îmbolnăvit de la atâta cărat. “Hernie de disc, eu hernie ombilicală mai am colege care tot de la ridicat au prbleme genitale fiind femei toate”, spune o asistentă.

Citește și
Vasluian în stare gravă la spital, după ce a încercat să-și salveze fratele din mâinile soției
Nici pentru vizitatori sau pacienţii abia operaţi, nevoiţi să tot urce şi să coboare, nu e mai uşor.
Pentru că tehnic vorbind se pare este imposibil să se monteze aici un lift, s-a decis dotarea secţiei cu dispozitive medicale asemănătoare unor tărgi mobile. Aceste spencere, cum le spun medicii, nu rezolvă însă prolema.

Marius Nicolescu, manager Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti: “Este o clădire veche, condiţiile de acolo vis a vis de infrastuructra respectiv căile de acces nu sunt prielnice pentru montarea unui lift sau a unei baterii de lifturi care să asigure accesul la etaj. Am prevăzut în lista de investiţii o sumă de 70 de mii de lei”.

Adică se va monta în cursul acestui an un dispozitiv automatizat de acces la etaj ce va putea fi folosit atât de persoanele cu handicap cât şi de pacienţii grav bolnavi, netransportabili.

Sursa: alba24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *