Cu toate că l-am criticat fără menajamente, declarându-l responsabil de mai multe gafe monumentale ale Alianţei, am declarat totodată cu toată claritatea că, dacă ar trebui într-un scrutin electoral să aleg între comunişti şi infatuatul Filat, l-aş alege pe Filat. Nimic nou sub soare. În ultimii 20 de ani, moldovenii mereu au fost puşi în situaţia să aleagă între două rele, adică răul mai mic.
Reapariţia la finele săptămânii trecute pe ecranele televiziunilor a celor doi revoluţionari cu barbă (Tkaciuk-Roşca) cu îndemnuri la o nouă revoluţie proletară cred că i-a trezit pe mulţi la viaţă, inclusiv pe liderii AIE. Anume în acest sens scriam ieri că Alianţa a fost salvată de… M. Tkaciuk.
Ideea referendumului cu care au venit duminică liderii AIE nu e cea mai genială, dar în situaţia creată pare a fi singura capabilă să decongestioneze atmosfera şi să propună o soluţie reală de depăşire a crizei. Acum totul depinde de faptul dacă liderii Alianţei vor fi la înălţimea riscului pe care şi l-au asumat. Iar riscul există, a se vedea în acest sens opiniile lui A. Petrencu şi P. Bogatu. Şi liderii Alianţei realizează că iniţiativa lor este la limita legalităţii – a spus-o la o televiziune chiar liderul fracţiunii parlamentare a PD, D. Diacov.
Cunoaştem cu toţii parabola ciobanului care speria (minţea) satul cu venirea lupului. Când lupul într-adevăr a venit peste turmă, satul nu l-a mai crezut pe mincinosul ciobănel… Într-o situaţie similară s-au pomenit acum liderii Alianţei; interminabilele certuri dintre ei au redus catastrofal încrederea societăţii în capacitatea acestei structuri politice de a guverna eficient ţara. Şi totuşi, ei nu mai au altă soluţie, trebuie să întoarcă Alianţei bunul nume şi încrederea în ea a societăţii. Ca să-şi atingă acest scop dificil, AIE trebuie să adopte un cu totul alt comportament politic: să se poziţioneze cu faţa spre electoratul comuniştilor, dar cu… spatele spre Partidul Comuniştilor. Toţi analiştii sunt de acord că acest partid este unul, eufemistic vorbind, asistemic. Niciun lider al AIE nu mai poate admite să cocheteze cu comuniştii, PCRM-ului trebuie să i se declare un război deschis şi necruţător, el trebuie boicotat pe toate liniile până la scoaterea lui în afara legii, dacă nu se va reforma şi nu va deveni… sistemic. Cel mai important însă rămâne dezideratul ca să-şi refacă imaginea şi să recâştige încrederea electoratului. În acest scop, liderii AIE trebuie să respire cu aceiaşi plămâni şi să vorbească cu aceeaşi voce. În cel mai scurt timp, Alianţa trebuie să preia iniţiativa politică (juridică, legislativă…) şi să demonstreze societăţii (electoratului) că e singura forţă politică democratică şi proeuropeană capabilă să asigure o guvernare eficientă, democratică şi proeuropeană. AIE nu trebuie să se lase atrasă în hărţuieli politice şi polemici doctrinare cu PCRM, ea trebuie să-şi elaboreze şi să implementeze propria agendă politică.
Alianţa trebuie să valorifice din plin situaţia creată, când comuniştii au fost prinşi pe picior greşit, ei nu ştiu ce să facă, cum să procedeze, au pierdut iniţiativa politică. Singurul lucru care le vine în cap sunt protestele pe care nu e atât de simplu să le organizezi…
Decizia AIE de a organiza un referendum le-a picat cum nu se poate mai rău nu numai comuniştilor, ci şi unor lideraşi de partide şi mişcări extraparlamentare care visau la anticipate. Într-un anume sens, această decizie a AIE l-a desfiinţat pe Dodon şi le-a stricat planurile la fel de fel de „burevestniki” („vestitori de furtună”), gen Şelin, Roşca, Tkaciuk ş.a.
Încă o dată, mingea e în terenul Alianţei. Cu siguranţă, de data asta, ultima…
