Opinii și Editoriale

Alegerile de duminică

De departe mi se pare că marele câștig a fost al Partidului Democrat. Dacă acum doi ani am fi avut alegeri anticipate, nu știu dacă PDM ar fi intrat în Parlament. Între timp vedem însă că moldovenii au memoria scurtă, s-au resemnat cu dispariția miliardului și continuă să împartă votul între Est și Vest. Iar pe acest fond al uitării, electoratul PDM-ului a crescut de la alegerile anterioare.

Formațiunea ACUM, deși se declară nemulțumită de rezultatele alegerilor, a obținut un rezultat foarte bun. Nu știu alte partide care, în mai puțin de patru ani de la înființare, să fi reușit să ocupe a doua poziție la alegerile parlamentare. Aproape 27 de procente e o victorie de luat în seamă. Cu atât mai mult cu cât presupun că ei vor forma adevărata opoziție în viitorul parlament (dacă vom avea unul).

Socialiștii, deși se pare că au crescut (în 2014 aveau 20 de procente), sunt de fapt marii perdanți. Pentru simplul motiv că în urmă cu 4 ani voturile comuniștilor, comuniștilor reformatori, formațiunii Uniunea Vamală, cumulate cu voturile socialiștilor, erau în jur de 46%, iar acum au mai puțin de 35% cu tot cu comuniști. Sigur, 11 procente sunt foarte multe, cu atât mai mult cu cât socialiștii nu au ajuns niciodată la guvernare ca să fie explicată dezamăgirea oamenilor.

Explicația acestui eșec nu e una singură. Pe de o parte a crescut procentul populației Republicii Moldova, care vrea păstrarea direcției proeuropene, iar pe de altă parte oamenii își pierd zi de zi încrederea în Dodon. Fiindcă în afară de călătoriile la Moscova, ei nu au văzut nimic de la el. Sau ba da, s-au mai trezit și cu ajutor din Turcia. Pentru Președinție și pentru dispersarea protestatarilor. Două mașini primite gratuit pentru a avea conducerea cu ce să bată eventualii protestatari.

Dar să revenim la rezultate. Că PL a pierdut nu e o surpriză pentru nimeni. Iar celelalte partide au avut prea puțini bani să își facă o campanie electorală cum trebuie. Partidele, care au reușit să acceadă în Parlament, au avut bani. Cred că nimeni nu se îndoiește de situația financiară a lui Șor. Referitor la proveniența acestor bani nu are rost să discutăm. Și nici despre banii celorlalte partide.

Și acum, vine întrebarea: vom avea Parlament? Dacă da, cine coalizează cu cine? Sau se vor bloca trei luni. E vreun sens să avem anticipate? E posibil să avem alte rezultate? Mai bine s-ar întreba politicienii de la noi, indiferent de partid, ce anume a dus la această prezență redusă la vot. Pentru că noi știm: dezamăgirea.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *