Alegerile din noiembrie și drama desprinderii de trecut

Moldovenii de dincolo de Prut au fost chemați la 30 noiembrie, la 23 de ani după ce prin eforturile nesperate ale mișcării de renaștere națională și-au câștigat independența față de fostul imperiu sovietic, să aleagă între un drum spre Europa sau unul spre Rusia, scrutinul fiind considerat de mai mulți oficiali, inclusiv de la București, unul ”istoric”, avându-se în vedere importanța acestor alegeri nu numai pentru Republica Moldova, dar și pentru România și Uniunea Europeană. De altfel, președintele ales al României, Klaus Iohannis, s-a aflat la Chișinău, cu două zile înaintea scrutinului, în semn de susținere față de partidele proeuropene, vizita sa fiind urmată la 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, de cea a noului ministru de externe, Bogdan Aurescu, care a decis ca prima sa deplasare externă în calitate de șef al diplomației române să fie în Republica Moldova.

După o campanie electorală marcată de tensiuni și scandaluri politice, de excluderea din cursă a unui partid politic prorus și de percheziții la mai multe organizații extremiste finanțate din exterior și care ar fi pregătit acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova după alegeri, dar și de o mobilizare exemplară a societății civile de la Chișinău de a susține un vot proeuropean, scrutinul a arătat că Republica Moldova pare mai divizată ca oricând.

Partidele proeuropene au câștigat in extremis majoritatea necesară pentru a forma o coaliție, în timp ce formațiunea care a obținut cel mai mare număr de voturi (20,51%) și, în consecință, care va avea cei mai mulți deputați (25) în parlament este Partidul Socialiștilor, un partid prorus, vehement opus apropierii de spațiul european. În aceste condiții, constituirea unui guvern și luarea unor decizii strategice importante par a fi greu de realizat.

În detaliu, noul legislativ de la Chișinău ar urma să arate astfel: tabăra proeuropeană — Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM, condus de fostul premier Vlad Filat și din care face parte premierul în exercițiu Iurie Leancă) — 23 de parlamentari, Partidul Democrat (PD, al lui Marian Lupu) — 19, Partidul Liberal (PL, al lui Mihai Ghimpu) — 13; tabăra prorusă — Partidul Socialiștilor (PSRM) — 25 de deputați, Partidul Comuniștilor (PCRM, condus de Vladimir Voronin) — 21. Aceste rezultate arată că niciun partid nu a obținut majoritatea necesară pentru a putea forma un guvern și deci este necesară o coaliție. Cele trei formațiuni proeuropene au anunțat că au convenit crearea unei coaliții, dar nu este exclus să apară unele probleme dacă se ia în calcul situația din 2013, când o alianță formată din aceleași partide s-a destrămat, provocând căderea guvernului Filat.

Ținând cont de configurația noului parlament, se poate observa că proeuropenii nu au câștigat teren considerabil în fața comuniștilor și socialiștilor, în pofida liberalizării regimului de vize și a ratificării Acordului de Asociere și de Liber Schimb UE-R.Moldova, acord care, așa cum se știe, în Ucraina a declanșat ample proteste, după ce președintele Viktor Ianukovici a refuzat semnarea acestui document.

Prin urmare, răspunsul dat de cetățenii moldoveni la acest scrutin, văzut de presa internațională și ca un referendum pentru politica de deschidere către Vest a guvernului condus de Iurie Leancă, pare a fi mai apropiat de ”nici da, nici nu”, decât de o acceptare sau o respingere clar exprimate.

Surpriza alegerilor a fost Partidul Socialiștilor, care era creditat în luna iunie doar cu 2% din intențiile de vot, ajungând la 10% înaintea alegerilor. A făcut campanie pe integrarea Republicii Moldova în Uniunea economică eurasiatică, alături de Rusia, Belarus, Kazahstan și Armenia, liderul formațiunii Igor Dodon efectuând în această perioadă mai multe vizite la Moscova, unde a fost primit chiar la Kremlin de președintele Vladimir Putin. În ultimele zile ale campaniei, el a apărut în afișe electorale alături de președintele rus, iar sloganul, în română și în rusă, venea să explice buna înțelegere dintre ei: ”Împreună cu Rusia”.

Bunul scor al socialiștilor se explică însă și prin faptul că un alt partid cu orientare prorusă, ‘Patria’, fondat destul de recent de Renato Usatîi, un controversat om de afaceri cu dublă cetățenie — cea a Republicii Moldova și cea a Rusiei — a fost exclus din cursa electorală cu puțin timp înainte de alegeri. Partidul era creditat cu 12% din intențiile de vot, dar în urma difuzării unei înregistrări audio, în care Renato Usatîi admitea că primește ordine de la serviciile secrete ruse, și a unor probe legate de vărsarea de fonduri venite de la Moscova, Comisia Electorală Centrală și apoi Curtea de Apel au interzis participarea acestei formațiuni la scrutin. Astfel că alegătorii care intenționau să-și dea votul pentru Usatîi și-au îndreptat preferințele către Partidul Socialiștilor, a cărui campanie în favoarea aderării la Uniunea economică eurasiatică a avut destul succes.

Pentru a explica și mai mult succesul socialiștilor, trebuie avută în vedere și transformarea suferită de Partidul Comuniștilor. Altădată prima formațiune politică a țării, acum clasată abia pe a treia poziție, PCRM a cunoscut o gravă criză în 2011. Igor Dodon (39 de ani), membru de frunte al Partidului Comuniștilor, a părăsit formațiunea condusă de Vladimir Voronin și s-a alăturat Partidului Socialist, la acea vreme aflat în afara parlamentului.

Această concurență în cadrul opoziției proruse și amintirea problemelor care au existat în precedenta coaliție proeuropeană joacă un rol important pentru viitorul Republicii Moldova. Rusia va putea conta pe prezența unui ‘partid prieten’ pentru a continua să exercite presiuni asupra Chișinăului și să influențeze deciziile în materie de politică externă. Moscova, care ‘dispune’ deja de un conflict înghețat în Transnistria, are astfel o pârghie în plus pentru a reaminti de prezența sa.

Regiunea din stânga Nistrului, unde alegerile nu au avut loc, constituie un subiect de tensiune între Rusia și Uniunea Europeană. Bruxellesul dorește întărirea Parteneriatului său Estic, în timp ce Moscova răspunde la aceasta evocând scenariul ucrainean. În acest context, Chișinăul s-ar teme, potrivit unor observatori, că o accelerare a procesului de apropiere de UE sau o decizie pentru aderarea la NATO ar putea relansa conflictul înghețat în 1992.

În afară de Transnistria, problema găgăuză reprezintă de asemenea un bun mijloc de presiune. Acest mic teritoriu de 2.000 de kilometri pătrați locuit de o populație turcofonă a organizat în februarie un referendum pe subiectul aderării sale la Uniunea vamală și al secesiunii de Moldova în cazul în care aceasta își va pierde ”suveranitatea”. În total, în regiunea autonomă, proeuropenii au fost votați de circa 13%, în timp ce socialiștii au primit 57%, iar comuniștii 12%, prezența la urne fiind de 48%.

Pe de altă parte, nu este un secret faptul că spectrul EuroMaidanului a bântuit Republica Moldova de la începutul crizei ucrainene, iar alegerile de la 30 noiembrie au scos în evidență diferența de percepție a evenimentelor din țara vecină și deci profunda divizare a populației Republicii Moldova. Pentru unii, favorabili integrării în UE, EuroMaidanul a fost entuziasmant, făcându-i să-și dorească ca guvernul de la Chișinău să apese pedala de accelerație spre Europa, în timp ce alții, apropiați de Rusia, nu au văzut în manifestațiile de la Kiev decât violență și instabilitate.

Este evident că, pentru susținătorii proeuropenilor, rezultatele alegerilor au fost dezamăgitoare. Faptul că forțele prooccidentale au câștigat pe muchie de cuțit are însă și alte rațiuni, în afară de cele legate de cele doua orientări (pro-UE și pro-Rusia), rațiuni care țin de nemulțumirile unor votanți față de modul în care a decurs actuala guvernare proeuropeană, care nu a reușit să pună în aplicare reformele necesare pentru ca cetățenii să simtă o îmbunătățire a nivelului lor de trai.

Și totuși, cum e posibil ca populația basarabeană, care în urmă cu 23 de ani a reușit să-și obțină, după 50 de ani de sechestrare sovietică, independența, dreptul la limba maternă și la alfabetul ei firesc, să voteze în proporție de aproape 50% (ținând cont și de voturile obținute de alte partide proruse care nu au trecut însă pragul electoral de 6%) pentru apropierea de Rusia. Este întrebarea pe care și-o pun mai mulți lideri ai mișcării de renaștere națională din anii ’90, precum fostul ministru al culturii Ion Ungureanu, scriitorul Nicolae Dabija, scriitorul Vladimir Beșleagă, cei care, înaintea alegerilor, au făcut apel la cetățenii Republicii Moldova pentru a fi conștienți că o schimbare a orientării europene ar însemna o pierdere a sensului cuprins în Declarația de Independență din 1991.

Pentru a explica atitudinea unei părți a românilor basarabeni, urmași ai victimelor ocupației sovietice, care se solidarizează cu cei care continuă astăzi cauza foștilor ocupanți, scriitoarea Eugenia Bulat evocă într-un articol pe această temă așa-numitul ‘sindrom Stockholm’, când victima ajunge să simpatizeze cu agresorul. ”Statisticile spun că victimele, trecând prin experiențele lor dezastruoase, sfârșesc prin a fi afectate de sindromul Stockholm în proporție de aproximativ 28 la sută. Iată însă că noi, românii din Basarabia, ajungem să răsturnăm statisticile cu această strigătoare la cer ‘performanță”’, scrie Eugenia Bulat, întrebându-se retoric ”dacă, numai odată cu schimbul natural al generațiilor, Basarabia se va vedea tămăduită de sindromul Stockholm”.

În pofida acestor aprecieri mai puțin optimiste, dar care semnalează un aspect foarte dureros, asigurările date de liderii formațiunilor proeuropene în privința formării unei noi coaliții lasă loc de speranță că situația din Moldova de peste Prut, atât de greu încercată de vitregiile vremurilor, va evolua pe drumul cel bun, astfel încât ceea ce s-a obținut în anii ’90, prin efortul și curajul celor care au luptat pentru renașterea națională, să nu fie pierdut.

sursa: agerpres.ro