Ianuarie 1945, ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial. Ruşii spărseseră liniile de apărare ale nemţilor şi ajunseseră în estul golfului Danzig, rupând Prusia de restul Germaniei. 35.000 de refugiaţi şi de soldaţi răniţi erau înghesuiţi în portul Gotenhafen, actualul oraş polonez Gdynia. Singura lor scăpare din faţa urgiei sovietice era fuga pe mare.
Cele mai mari nave germane au demarat operaţiunea Hannibal, de evacuare a militarilor şi a refugiaţilor din calea ruşilor. În aceste condiţii, dezvăluite de istoricul moldovean Iurie Colesnic, de expertul american Irwin Kappes şi de Heinz Schön, un supravieţuitor care şi-a dedicat viaţa studierii catastrofei din 1945, vasul Wilhelm Gustloff părăsea în după- amiaza zilei de 30 ianuarie 1945 portul Gotenhafen (Gdynia), cu destinaţia Kiel, Germania.
Deşi avea o capacitate de 2.000 de locuri, la bordul fostei nave de lux au urcat în jur de 1.500 de militari şi 9.000 de civili. La ora 20.25, submarinul sovietic S-13, comandat de Alexandru Marinescu, fiul lui Ion Marinescu, un constănţean care a fugit în Ucraina după ce a bătut un ofiţer şi şi-a schimbat numele în Marinesko, a ridicat periscopul.
Citeşte întreaga ştire:Un român a provocat cel mai mare dezastru maritim din istorie.
Vasul s-a dus la fund în 50 de minute În bezna nopţii, ofiţerul de serviciu a observat o luminiţă la orizont. Imediat, Marinescu a ordonat: Toată lumea la posturi! Cu toată viteza, înainte!’. În dreptul oraşului Leba, la ora 21.16, comandantul a dat semnalul de atac, lansând patru torpile. A doua s-a blocat în tun, celelalte au lovit însă în plin: în partea din faţă a vasului, la mijloc şi în camera motoarelor. 50 de minute au avut la dispoziţie pasagerii să se salveze. Din totalul de 10.582 de oameni, doar 1.239 au reuşit să o facă. Restul de 9.343, majoritatea femei şi copii, au murit călcaţi în picioare, înecaţi sau îngheţaţi în apele Balticii ori blocaţi în interiorul navei, împreună cu care s-au dus, pe veci, la fund.
Alexandru Marinescu s-a născut pe 15 ianuarie 1913 în Ucraina, la Odessa, în familia unui fost marinar român. Sârguincios, cu rezultate excelente la şcoală, Marinescu a ajuns, în 1940, căpitan-locotenent. Participant, în calitate de comandant de submarin, la numeroase lupte navale în al Doilea Război Mondial, românul s-a remarcat la 30 ianuarie 1945, după ce a torpilat vasul Gustloff, făcând 9.343 de victime.
Pe 9 februarie, Marinescu şi-a trecut în cont încă o victorie: a scufundat nava Steuben, tot în Marea Baltică, operaţiune soldată cu moartea a 3.900 din cei 4.276 de pasageri. În total, în 11 zile, el a omorât 13.243 de germani. Deşi era numit în presa vremii Submarinistul nr. 1′ şi lovitura dată navei Gustloff era văzută drept atacul secolului’, iar Adolf Hitler îi spunea inamicul meu personal’, lui Marinescu i-a fost refuzată acordarea titlului de erou. I s-a dat totuşi Steaua roșie, însă, simţindu-se jignit, a aruncat-o în apă.
Monumentul lui Alexandru Marinescu din Königsberg
În septembrie 1945 a fost demobilizat iar în toamnă a fost arestat de NKVD și trimis în orașul Vanino în Orientul Îndepărtat. Astfel, legendarul comandant de submarin Marinescu, împreună cu alți prizonieri, a construit calea ferată spre Sovetskaya Gavan.
A murit pe 25 noiembrie 1963, la Leningrad, într-o sărăcie totală.
Alexandru Marinescu a fost reabilitat abia în 1990, când Mihail Gorbaciov i-a decernat, post-mortem, titlul de erou al URSS, i s-au ridicat două monumente, în Kaliningrad şi în Odessa, iar mai multe muzee au primit numele său.
Monumentul lui Alexandru Marinescu din Sankt Petersburg.
Marinescu e îngropat în Rusia, în cimitirul Bogoslovskţ din Sankt Petersburg.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
