Actualitate

Alexandru Oleinic explică ce a susținut inițiativa de a înainta candidatura Marianei Durleșteanu

 Este o decizie tehnică și nu una politică, deoarece consider că în condițiile unei situații de criză pe toate dimensiunile, nu ne putem permite luxul de a lăsa țara și cetățenii fără un Guvern cu drepturi depline, capabil să gestioneze eficient criza social-economică, cea din sănătatea publică, procesul de vaccinare, etc. Și aceasta chiar cu riscul să fiu criticat…..

Consider că în condițiile unei crize profunde, inclusiv politice, prin care trece Republica Moldova, doar un cabinet de miniștri tehnocrat și neangajat politic, format din profesioniști în domeniile gestionate, susținut de majoritatea partidelor parlamentare, poate contribui la soluționarea problemelor existente. Inclusiv, și în eventualitatea pregătirii unor alegeri anticipate, dacă va fi cazul.

Mai mult, în calitate de deputat independent, nu am nici o tangență cu jocurile politice ale unor partide și grupuri de interes, în special, ale celora care încearcă să folosească situația din țară și imaginea șefului statului pentru ași majora reprezentativitatea formațiunii în forul legislativ…

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *