Este absolvent al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, specialitatea actor de teatru şi cinema. În 2005, chiar după absolvirea facultăţii, se angajează în trupa Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din capitală. Tot atunci obţine din partea UNITEM Premiul „Steaua fără nume”. În scurtul său parcurs artistic actorul reuşeşte să joace în diverse piese de teatru, precum şi în câteva scurtmetraje.
Pe carismaticul actor Alexandru Pleşca am avut ocazia să-l admir pe scena de la Naţional de mai multe ori. Este actorul substanţial, care nu se lasă neobservat, generând în jurul său un soi de curiozitate ce te aduce din nou în sala de spectacol. Debutul său actoricesc s-a produs destul de precoce, el reuşind să-şi ateste prezenţa pe scena de la „Mihai Eminescu” încă din perioada studenţiei. Fiind „adus” la sugestia fostului său profesor, regretatul regizor Ilie Todorov, tânărul artist juca la început doar în scenele de figuraţie. Astăzi este antrenat pe mai multe „fronturi artistice”, preferând să se înroleze atât în spectacolele de la teatru, cât şi în cele personale. Din acest considerent, a optat pentru un contract de colaborare cu cei de la Naţional. În ceea ce priveşte proiectele individuale, recent publicul l-a putut vedea în „Nekrotitanium”, deşi nu este la prima experienţă de acest gen. Monospectacolul a fost regizat de Luminiţa Ţâcu şi este o adaptare după romanul cu acelaşi nume, semnat de Mitoş Micleuşan şi Florin Braghiş. „Primul spectacol de acest gen a fost realizat de Mihai Fusu – „Am ce am cu poliţiştii” – şi a fost conceput după mărturia unui băiat maltratat pe 7 aprilie. Astfel, am sesizat gustul acestui model de reprezentare teatrală, ca, în scurt timp, să vină şi cel de-al doilea”, ne mărturiseşte artistul.
Publicul său este şi el destul de variat, iar fiecare îl apreciază în măsura în care a fost capabil să vadă şi să înţeleagă ce s-a întâmplat pe scenă, lucru firesc, după părerea lui. „Recent, după spectacol, cineva mi-a făcut o remarcă de genul că nu ar fi trebuit să aleg acest text, pentru că teatrul trebuie să facă spectatorul să râdă şi să se relaxeze, dar nu să-i pună mintea la contribuţie. Cică nu e cazul să ne confruntăm în mod repetat cu realităţile noastre sociale, de parcă ar trebui să le preluăm pe cele străine…”, se întreabă cu ironie actorul.
Deşi a jucat şi în câteva scurtmetraje, el alege scena propriu-zisă. „Plăcerea pe care mi-o oferă scena este net superioară celei pe care mi-o dă filmul. Filmul este mai mult un proces matematic decât emotiv, iar în scenă, dacă ieşi, nu ai şansa să mai repeţi ceea ce nu ţi-a reuşit, motiv pentru care trebuie să te exprimi d’un souffle”, remarcă el cu emoţie, precizând că teatrul este o artă mai vie şi mai dinamică decât filmul. El mai recunoaşte că, în cazul în care i s-ar propune un rol în vreo peliculă, ar găsi un mijloc să se ocupe de amândouă deopotrivă.
Despre viaţa teatrală de la Chişinău, el crede că aceasta mai are multe de recuperat, iar pentru a fi reanimată, teatrele trebuie să monteze piese la zi. Vina pentru absenţa spectatorilor în sălile de teatru trebuie să şi-o asume în aceeaşi măsură actorii, regizorii şi chiar directorii de teatru…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
