Alexandru Tănase: PAS folosește aceeași paradigma a competiție politice pe care o folosea PDM până în 2019: „Nu vă place de noi? – alternativa este PSRM, Voronin și Șor”

După publicarea datelor ultimului sondaj de opinie, toată lumea este bulversata si speriata de posibilitatea revenirii la putere a forțelor pro-putiniste. De ce în Moldova mereu se întâmplă așa, ca după fiecare schimbare de guvernare, ai impresia ca trăiești in altă țară? De ce o guvernarea pro-Europeană, nu poate fi schimbata de o alta guvernare pro-europeană, dar mai performantă decât actuala? De ce alternativa pentru PAS neapărat trebuie să fie PSRM/PCRM/SHOR, dar nu alte partide pro-europene din zona extraparlamentară?

Bineînțeles ca tradiționala polarizare geopolitica are o anumită importantă dar adevăratele motive nu sunt acestea. Explicația o vom găsi in matricea politică agrariană, construita încă la inputul anilor 90 a sistemului trecut. Este vorba de sistemul nostru electoral, care betonează majoritasimul ca un element esențial al sistemului nostru politic.

Este naiv să aștepți alt rezultat făcând aceleași acțiuni. Un sistem politic majoritarist poate produce doar astfel de efecte. Un element cheie folosit de toți (!) politicineii aflați la putere pe parcursul ultimilor trei decenii a fost pragul electoral. Deși formal se invoca necesitatea evitarea fragemntarii excesive a parlamentului, în realitate pragul era menținut la cote ridicate ( ce nu corespunde structirii nostre sociale) deliberat, pentru a nu permite concurenților politici din zona extraparalamentara de a accede în parlament. Exista o sumedenie de hotărâri ale Comisiei de la Veneția referitor la acest subiect (o buna parte vizeaza direct Moldova), dar toate puterile politice le-au ignorat cu desavârșire. prin urmare, actualul prag electoral foarte înalt face quasi-imposibil accesul în Parlament a unor formațiuni extraparlamentare sau a unor candidați independenți noi.

În Moldova, partidele extraparlamentare au acces în parlament doar după anumite colapsuri de sistem (cum a fost în cazul a.n. „revoluției Twitter” din 2009, sau „revoluției ambasadorilor” din 2019). În mod normal, noi nu am avut cazuri cand un partid politic, ar fi acces în parlament în condiții de calmitate politică.

Deoarece la orizont nu se întrevede nici o prăbușire de sistem sau o perturbație socială majoră, cel mai probabil nici la viitorul scrutin nu se va produce așa ceva.

PAS deține controlul total al statului

Actualmente PAS are poziții politice, represive și mediatice foarte confortabile. Ei domină clar asupra potențialilor candidați pe segmentul pro-european. PAS deține funcția de Președinte, Parlamentul funcționează ca o mașină de vot de pe vreme dnei Ostapciuc, ei controlează total Guvernul, CNA, SIS, Procuratura și MAI, Societatea civilă, presa de stat, iar cea mai mare parte a presei independente îi este foarte loială. În aceeași pușculița poate fi inclus si mandatul in alb, din partea partenerilor occidentali, dublat toleranța totală pentru abuzuri (strategia pasului înapoi pentru a revenire rapida la „normalitate”).

Astfel, șansele pentru un partid extraparlamentar de pe același segment politic cu PAS de a-și „face pârtie” spre parlament sunt foarte subțiri (ca sa nu zic, egale cu zero). Dacă am sta să analizăm, vom observa că actuala putere folosește paradigmă a competiției politice create de PDM până în 2019: „Nu vă place de noi? – Alternativa este PSRM, Voronin și Sor – toți controlați de Putin”.

Cam asta ni se va spune noua peste trei ani la algeri. Ni se va cere să votăm, nu așa cum am fi vrut, dar astfel încât să „nu ne irosim votul”. Așa cum a fost mereu în acești 30 de ani. De ce să menținem un sistem electoral unde voturile nu se transformă în manadate de deputat ci se „irosesc”, daca nu votezi un partid mastodont?

Acum să revenim la acest sondaj. Nu mă apuc să judec cât de relevant este acesta, dar anumite tendințe sunt clare. Este absolut firesc că oricât de dominante nu ar fi pozițiile deținute, orice guvernare se erodează. La un moment și PAS se va eroda, iar societatea va cauta o anumită alternativă. În cazul sistemelor democratice, nerelatativa poate veni din diferite direcții, iar în cazul sistemelor majoritariste, alterntiva poate veni doar de la un alt partid cu vocație majoritară.

În cazul nostru, din nefericire pentru noi, alternativa o constituie forțele pro-ruse (deliberat nu folosesc termenul de stânga, deoarece aceste partide nu au nici o legătură cu doctrinele politice clasice). Trebuie să mai luăm în calcul ca după „Revoluția ambasadorilor din 2019”, parlamentul a consolidat mecanismele majoritare, revenind la formula agrariană de re-distribuire a voturilor, care favorizează partidele mari.

PAS cumulând 52% din voturi a obținut ca rezultat al redistribuției 63% din deputați. Dacă mai luau doua procente, după redistribuție ar fi avut majoritatea constituțională.

Astfel, ținând cont de realitățile moldovenești la care m-am referit mai sus, forțele pro-ruse pot nu doar să formeze guvernul, dar chiar sa obțină o majoritatea constituțională.

Moldovenii cred în mod naiv ca păstrând aceleași mecanisme de formare a puterii de stat, va fi posibil de obținut o schimbare politica substanțială. Este o iluzie. Atâta timp cat nu vom reforma cardinal sistemul politic, renunțând la majoritarsim, nimic substanțial nu se va schimba.

Ca un prim pas, trebuie liberalizate o serie de elemente esenșiale ale sistemului nostru electoral:

• diversificarea modalitățile de acces in parlament (nu doar pe liste de partid închise formate în mod clientelar).
• reducerea pragului electoral.
• introducerea votului preferențial.
• renunțarea la formula majoritarista de redistribuire a voturilor.

Daca o astfel de reformă ar fi fost efectuată, ar putea apărea proiecte politice alternative proeuropene. În caz contrar, alternativa va ramâne Dodon, Voronin & Sor.

PS Esenţa modelului majoritarist , spre deosebire de modelul consensualist consta în aplicarea principiului majorităţii, ca instrument decizional principal. Consensualismul “acceptă guvernarea majorităţii [care este în continuare considerată superioară domniei minorităţii] doar ca cerinţă minimă : iar în loc să accepte majorităţile decizionale strânse, caută să maximizeze dimensiunea acestor majorităţi.