Mi-a venit în minte personajul lui Otto după ce am urmărit reacțiile orchestrate ale unor „politicieni” şi „analiști” din dotarea acestora la avizul Curții Constituționale asupra inițiativei de organizare a unui referendum în ziua alegerilor parlamentare. Istoria acestei „nejucate nunţi” – am în vedere referendumul – este cât se poate de ilustrativă sub aspectul ipocriziei și mizeriei morale la care au ajuns unii. Ca și în alte cazuri, persoanele vizate au recurs la strategia infractorului, care sare să-i taie gâtul judecătorului care l-a condamnat.
În mod tradițional, eșecul unei aventuri este urmat de atacuri brutale în adresa instituţiei pe care am onoarea să o reprezint. Această campanie de denigrare şi manipulare a opiniei publice nu este nici prima şi, în mod cert, nici ultima, dacă cei vizați vor mai rămâne după alegeri în viața publică. Joseph Goebbels afirma: „Spune o minciună de mai multe ori şi ea va deveni adevăr”. Anume pentru ca „minciuna să nu devină adevăr”, am decis să reacționez la cele întâmplate.
Mai jos vă prezint cele 5 falsuri grosolane ale unor „politicieni” şi „analiști”, aserviţi acestora, de justificare publică a eșecului unui exercițiu la limită cu frauda constituțională.
• În 2010 CC a dat aviz pozitiv sesizării privind organizarea unui referendum în aceeași problemă, iar acum a luat altă decizie.
• Argumentele că într-o întrebare sunt cuprinse două subiecte nu rezistă criticii.
• CC şi-a arogat competenţe legislative şi a interpretat Codul electoral.
• Legiuitorul a lăsat o posibilitate pentru modificarea Constituţiei prin referendum.
• Curtea Constituţională se comportă de parcă ar fi un „jucător politic”.
Înainte de a mă pronunţa asupra acestor pretinse „argumente”, voi invoca un detaliu, nu mai puțin important, legat de transparența decizională.
Transparenţa decizională
Despre faptul că 37 de persoane, care mai dețin mandatul de deputat încă pentru două luni, au decis că „poporul” trebuie scos urgent la referendum, societatea a aflat în după-amiaza zilei de 16 septembrie 2014, ultima zi, prevăzută de lege, când un asemenea aviz poate fi solicitat. Până la această dată, problema organizării unui referendum constituțional, prin care se preconiza de fapt anularea reformei constituţionale din 2000, nu figura nicăieri. Afirm acest lucru, deoarece în data de 12 septembrie 2014 Plenul Curţii Constituţionale a avut o ședință cu participarea Preşedintelui Republicii, la care s-au purtat consultări, inclusiv referitor la necesitatea iniţierii unui larg dialog social pentru a începe o amplă reformă constituţională, sub autoritatea instituției prezidențiale. Din natura discuţiilor purtate cu șeful statului nu am dedus în nici un fel că exista intenția de a se organiza un referendum constituțional. Or, organizarea unui referendum pentru modificarea formei de guvernământ fără punerea la curent a Preşedintelui ţării o găsesc destul de stranie. Pentru cei care au uitat, Președintele republicii este garantul suveranității naționale.
Să admitem că autorii iniţiativei nu au considerat necesar să informeze şeful statului despre intenţia derulării unei asemenea reforme. Dacă acest detaliu vorbeşte despre atitudinea autorilor iniţiativei faţă de instituția prezidențială, este cert că există problema privind atitudinea lor faţă de cetăţeni, care trebuie să se pronunţe asupra acestei iniţiative.
Autorii inițiativei cunosc prevederile Legii nr. 239 din 13.11.2008 privind transparenţa în procesul decizional. Potrivit acestei legi, toate autorităţile publice care elaborează proiecte de decizii sunt obligate prin lege să consulte opinia publică, să organizeze o dezbatere publică, în cadrul căreia este argumentată necesitatea adoptării proiectului de decizie. Această obligaţie se extinde şi asupra Parlamentului, chiar dacă mandatul acestuia mai durează o perioadă de 60 de zile. Legea nr. 239 obligă autorii ca asupra proiectului supus consultării să fie prezentate opiniile divergente, iar cetăţenii, asociaţiile constituite în corespundere cu legea, alte părţi interesate să poată prezenta recomandări pe marginea proiectului de decizie.
Vreau să le amintesc domnilor parlamentari că raţiunea acestei legi este de a asigura informarea multilaterală asupra procesului decizional și de a asigura participarea directă a cetăţenilor la procesul decizional. Autorii acestei inițiative nu au explicat niciodată de ce nu au respectat prevederile acestei legi la elaborarea şi avizarea proiectului.
Consultarea Comisiei de la Veneția
Potrivit angajamentelor asumate de Republica Moldova la momentul aderării la Consiliul Europei, este necesar ca orice modificare a cadrului normativ ce vizează funcţionarea instituţiilor democratice să fie consultată cu Consiliul Europei (Comisia de la Veneţia). Autorii iniţiativei cunosc destul de bine acest lucru, inclusiv opinia critică a Comisiei faţă de organizarea unor reforme constituționale pe calea referendumului.
Am motive întemeiate să consider că anume din acest motiv au lipsit orice discuții publice asupra acestui proiect, iar proiectul însuși a fost prezentat Curții eufemistic vorbind, „pe ascuns”. O bună parte din semnatarii acestei iniţiative (la fel ca şi analiştii angajați, care au atacat impardonabil Curtea) ştiu perfect că în 2010 Comisia de la Veneţia a fost categoric împotriva modificării Constituției prin referendum, atât timp cât această modalitate nu este prevăzută în textul Constituției.
De ce în 2010 a fost consultată Comisia de la Veneţia, iar acum s-a evitat acest lucru, proiectul fiind înaintat într-un termen care a priori nu permite consultarea acestei instituţii europene? Ce a împiedicat parlamentarii să decidă dezbaterea acestui subiect cu câteva luni în urmă, să solicite avizul Comisiei de la Veneţia, să supună proiectul consultărilor publice, aşa cum cere Legea Nr. 239? Dacă autorii inițiativei nu ar fi avut scopuri total diferite de cel enunțat (de a evita un blocaj privind alegerea şefului statului în 2016), fără nici un dubiu că ar fi urmat toate procedurile obișnuite unor asemenea situații.
Diferențele dintre cele două avize ale CC din 2010 şi 2014
Contrar manipulărilor lansate, cine a citit Avizul CC a observat că problemele supuse referendumului în 2010 şi 2014 sunt total diferite. Spre deosebire de iniţiativa din 2010, care viza o singură instituţie – alegerea Preşedintelui, cea din 2014 se referă la trei instituţii juridice diferite: alegere, suspendare, demitere. În fapt, mesajul public diferă de ceea ce a fost scris în proiectul de lege care urma a fi aprobat prin referendum. S-a anunţat doar intenţia de a reda poporului dreptul de a-şi alege preşedintele.
Afirmația că în 2010 CC a permis desfăşurarea unui referendum accelerat, în două luni de zile, este mincinoasă. În 2010 CC nu s-a pronunţat în privinţa termenului. Data desfăşurării referendumului a fost stabilită abia după emiterea Avizului Curţii şi nu a făcut obiect al controlului constituţionalităţii nici înainte de referendum (deoarece nu a figurat în sesizare), nici ulterior (deoarece referendumul a fost invalidat pentru lipsă de cvorum).
Tot în 2010, CC nu s-a pronunţat în privinţa întrebării generice formulate, deoarece, la fel ca şi în cazul datei referendumului, CC nu a fost consultată, această întrebare fiind formulată abia după adoptarea Avizului de către CC.
Pentru o persoană cu discernământ, este evident că situațiile identice trebuie tratate identic, iar situațiile diferite trebuie tratate diferit. Asta, de fapt, a și făcut CC în avizul său asupra proiectului.
Formularea întrebării pentru referendum
Chiar şi un student de la anul 2 cunoaște următorul lucru: Chestiunile supuse referendumului trebuie să fie formulate astfel, încât să permită să se răspundă prin „da” sau „nu”. În momentul în care printr-o singură întrebare sunt formulate două probleme, cetăţeanul este lipsit de posibilitatea de a răspunde diferenţiat la ele.
Faptul că Preşedintele este ales de întreg poporul nu implică automat dreptul de a-l revoca din funcţie. De altfel, în mod similar, deputaţii, deşi sunt aleşi de popor, nu pot fi revocaţi din funcţie înainte de termen. Cu atât mai mult, alegerea de către întreg poporul nu prezumă dreptul Parlamentului de a-l suspenda din funcţie. O poate face, eventual, o instanţă de judecată, în cazul săvârşirii unor acţiuni de înaltă trădare etc.
Potrivit standardelor în materie de referendum (Codul bunelor practici în materie de referendum, adoptat de Comisia de la Veneţia) textul supus referendumului:
• nu trebuie să combine o propunere de amendament, redactată în termeni specifici,
• cu o propunere formulată generic, sau
• cu o chestiune de principiu.
Referendumul cu privire la proiectele redactate specific ca amendamente are, de regulă, caracter obligatoriu. Însă un referendum asupra unei întrebări formulate generic este doar consultativ. Astfel, autorii iniţiativei au combinat elemente ale referendumului decizional (proiect de lege) cu elemente ale referendumului consultativ (întrebare), ceea ce este inadmisibil, potrivit Codului bunelor practici în materie de referendum, adoptat de Comisia de la Veneţia.
Iniţiativa de organizare a referendumului republican combină o întrebare generică şi un text legislativ, nefiind respectată unitatea de formă a textului supus referendumului. Nu este clar pentru ce votează cetăţeanul, pentru întrebare sau pentru proiectul de lege, or, aceasta are efect juridic diferit.
Mai mult, întrebarea nu reflectă corect textul proiectului de lege, or, ea vorbeşte de alegere şi demitere, pe când proiectul legii conţine adiţional norme privind suspendarea din funcţie.
Faptul că se revine la textul iniţial al Constituţiei nu rezistă criticii. Or, aceasta nu e un argument în favoarea faptului că cetăţeanul susţine revenirea la situaţia dinainte de anul 2000 şi nici nu presupune faptul că normele anterioare ar fi fost perfecte pentru funcţionarea instituţiilor democratice ale statului. Aceste deficienţe nu pot fi remediate fără un control de constituţionalitate repetat. Reamintim trista practică din anul 2000, când Parlamentul a ignorat obiecţiile CC privind redactarea articolului 78 din Constituţie.
Aceste deficienţe sunt motive potenţiale de invalidare a unui eventual referendum, astfel încât Curtea Constituţională a preferat să prevină un astfel de deznodământ.
A interpretat sau nu CC Codul electoral?
CC are competenţe de „legislator pasiv”. Aceasta înseamnă că, în cadrul controlului de constituţionalitate, inclusiv a problemelor ce urmează a fi supuse referendumului, poate invalida sau înlătura de la aplicare o dispoziţie legală contrară Constituţiei. Aceasta derivă din principiul supremaţiei Constituţiei, potrivit căruia nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică. Anume CC are misiunea ca prin controlul constituţionalităţii să garanteze supremaţia Constituţiei. Asta şi face Curtea în cadrul oricărui control de constituţionalitate, atunci când declară neconstituţionale diverse prevederi legale. E problema Parlamentului şi a deputaţilor de ce adoptă legi contrare Constituţiei.
Reamintim că dispoziţiile Constituţiei (aşa cum sunt interpretate prin hotărârile CC) au aplicabilitate directă. Astfel, în cazul existenţei unor divergenţe între norma legală şi norma Constituţiei, norma legală se înlătură de la aplicare (este lipsită de efect) şi se aplică direct prevederile Constituţiei. În cazul iniţiativei de desfăşurare a referendumului din 2014, CC a observat că normele Codului electoral contravin prevederilor Constituţiei (fapt semnalat şi de Comisia de la Veneţia încă în anul 2010, pe care legiuitorul l-a ignorat) şi a aplicat direct prevederile Constituţiei.
“[…] 74. În conformitate cu articolul 143 din Constituţie, orice revizuire a Constituţiei este adoptată cu votul majorităţii de două treimi în Parlament. Votul poate avea loc doar după şase luni de la prezentarea iniţiativei de revizuire. În forma sa actuală, Codul electoral, inclusiv amendamentele, nu asigură în mod corespunzător respectarea acestei prevederi constituţionale. […]”
[Avizul CDL-AD(2010)014 din 7 iunie 2010 privind proiectul de modificare a Codului electoral al Republicii Moldova]
Deputaţii sunt cei care ar trebui să explice de ce timp de 4 ani au lăsat în vigoare normele din Codul electoral, despre care ştiau că au probleme de constituţionalitate, şi au încercat să organizeze un referendum prin norme contrare Constituţiei.
Posibilitatea modificării Constituției prin referendum
Constituția moldovenească (Titlul VI) nu prevede posibilitatea de modificare prin referendum, o ştie şi un student de la anul I. Acest adevăr este bine cunoscut, inclusiv de cei care în mod mincinos afirmă că „Legiuitorul a lăsat această ferestruică de a modifica şi prin referendum şi a stabilit exact procedura, nu are dreptul nici o Curte să ne lipsească de această posibilitate”.
Vreau să fie foarte clar pentru toată lumea: legiuitorul nu a lăsat nici o ferestruică, pentru că nu el a creat-o. „Ferestruica”, la care se referă distinsul parlamentar, a fost deschisă în anul 2010 de către Curtea Constituţională, prin interpretarea Constituţiei, și nu de „Legiuitor”, deoarece nu există norme directe în Constituţie care să permită desfăşurarea unui referendum constituţional decizional pentru revizuirea Constituţiei (consultativ, da).
La fel de clar trebuie înțeles faptul că această „ferestruică” Curtea nu a închis-o. Curtea a explicat cum se poate trece prin ea: respectând regulile de revizuire a Constituţiei pe cale parlamentară. Aceasta include respectarea perioadei de 6 luni, necesare pentru dezbatere şi reflecţie în vederea formării unei opinii libere şi în cunoştinţă de cauză a decidenţilor.
În concluzie, dacă realmente scopul inițiativei a fost „de a evita un blocaj privind alegerea şefului statului în 2016”, inițiatorii nu au decât să modifice textele în conformitate cu obiecţiile formulate de CC şi să ceară din nou avizul CC, după care să organizeze referendum, după expirarea termenului de 6 luni.
Curtea Constituțională – jucător politic
Îmi vine greu să calific exact ce reprezintă această afirmație: „Curtea Constituţională se comportă de parcă ar fi un „jucător politic” şi nu ca una care să asigure legalitatea”, ignoranță sau minciună bine calculată. Indiferent de acest detaliu, este clar că s-a încercat plasarea responsabilității pentru un eșec pe seama altcuiva, ca de fiecare dată, de altfel.
Celor care fac asemenea afirmații le recomand să deschidă orice tratat de drept constituțional și vor afla următorul detaliu: Curțile Constituționale sunt jucători pe arena politică, iar deciziile lor au consecințe politice. Cine se va adânci în acest subiect, va mai afla că în țările europene, democratice, niciunui politician responsabil nu-i va trece prin cap să facă o asemenea declarație, oricât de nemulțumit ar fi de decizia Curții Constituționale.
Acum despre „asigurarea legalității”. Curtea, și de această dată, nu a făcut altceva decât să asigure legalitatea constituțională, interzicând un exercițiu contrar prevederilor Legii fundamentale.
***
Am venit cu aceste precizări sumare, uşor simplificate, pentru a putea fi înţelese de nespecialişti. Or, din păcate, anume nespecialiștii sunt cel mai ușor de manipulat prin minciuni bine ambalate. Apropo de minciuni bine ambalate, un analist politic, care o face pe independentul, a făcut o afirmație care merită atenția: „trei din cei șase judecători au fost politicieni care au pledat pentru alegerea directă a Președintelui, iar acum sunt împotrivă”. Simțiți cum sunteți manipulați? A spus cumva undeva Curtea că nu-i posibil să revenim la alegerea directă a Președintelui? Desigur că nu. Dar cine are de gând să se descurce în aceste detalii… Statutul de judecător constituțional nu-mi permite să intru într-o polemică publică cu cei care mint, manipulează şi distrug instituţiile statului din interes meschin. Vreau să punctez totuşi două chestiuni: a) este mârșav să-ţi justifici propria incapacitate profesională sau aventurile eşuate, prin atacuri murdare şi calomnii in adresa unei instituţii care-şi face datoria şi b) dacă cineva crede că va reuşi prin şantaj şi calomnii să ne preseze, greşeşte amarnic. Dacă acest lucru nu l-au înţeles până acum, îmi pare rău pentru ei.
P.S. Un „bard”, semnatar al acestui proiect, titularul unei valori politice subţiri ca o „lamă de ras Gillette ” (care, de altfel, a ajuns parlamentar pe seama imaginii şi muncii unora ca subsemnatul, Vitalie Nagacevschi, Mihai Godea, Călin Vieru, Iurie Leancă) o face pe spiritualul pe reţelele de socializare, bătându-și joc de mine şi de familia mea. Îmi dau seama că etalarea loialităţii faţă de şef este condiţia cheie pentru a prinde un loc mai bun pe lista electorală, dar nu justifică orice porcărie. Îmi amintesc că în 2011 am avut posibilitatea să mă conving personal de adevărata dimensiune intelectuală a acestui personaj, atunci când a formulat prima şi unica sa sesizare la CC. Sesizarea dată excela prin profunzimea logicii sale, dar ceea ce a uimit Curtea în mod special a fost cunoaşterea profundă de către acest purtător al suveranităţii naționale a gramaticii limbii române (care pe atunci era moldovenească). Cum se mai spune, intelectul nu-l poţi ascunde, oricum iese la suprafaţă. Vă propun să citiţi atent acest text, cu precizarea că el nu aparține unui derbedeu din clasa a treia, ci unei persoane care a scris legi timp de patru ani de zile pentru o ţară întreagă.
Sabat* Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă
Sursa: tanase.md
