Alexandru Tănase: Sancțiunile aplicate partidului PPDA nu afectează validitatea alegerilor

Fostul președinte al Curții Constituționale (CC), Alexandru Tănase susține că sancțiunile aplicate Partidului „Democrația Acasă” nu afectează validitatea alegerilor. Potrivit lui, CC poate interveni doar când există indicii că a fost viciat întregul scrutin.
„Curtea nu are competența să excludă un concurent electoral. Asta o poate face CEC și instanțele de judecată”, spune Tănase la RFI, în interviul Moldova Zoom.
„Scrutinul nu a fost unul simplu. Bineînțeles că au fost tot felul de elemente mai puțin obișnuite și inerente procesului electoral, dar cu toate acestea, în spațiul public, cel puțin eu nu am văzut nicio informație care ar fi pus la îndoială integritatea scrutinului. Prin urmare, Curtea Constituțională, cel mai probabil, se va limita la adoptarea unei decizii mai mult tehnică, care ar consta în validarea rezultatelor, după care mandatele vor fi validate și vor fi atribuite fiecărui deputat”, spune Alexandru Tănase, expert în drept constituțional.
Referitor la cele șase mandate ale Partidului Democrația Acasă, despre care se tot vorbește în ultima perioadă, că au fost constatate mai multe încălcări și formațiunea lui Costiuc riscă să nu acceadă în Parlament, Tănase a menționat că Comisia Electorală Centrală a constatat că, în campania electorală, acest partid politic a comis anumite încălcări, dar nu orice încălcare este pasibilă cu pedeapsa capitală, în cazul de față este vorba de excluderea din procesul electoral.
„Din moment ce Comisia Electorală Centrală a transmis raportul la Curtea Constituțională, asta înseamnă că ei nu au niciun fel de dubii privind integritatea procesului electoral. Există două documente care sunt adoptate de Comisia Electorală Centrală. Primul este raportul, un document amplu, care are peste 200 de pagini, unde sunt incluse foarte multe detalii. Acest raport a fost adoptat cu 5 voturi pentru, două abțineri și una din persoane a absentat”.
„Foarte multă lume a interpretat acest vot asupra raportului ca fiind cumva într-o conexiune cu situația Partidului Democrația Acasă. Mai mult ca atât, în timpul dezbaterilor la comisie, cineva a scăpat această expresie că se lasă la discreția Curții Constituționale, ceea ce, de fapt, CC nu are astfel de competențe să anuleze mandate, cu atât mai mult să le redistribuie. Nu există prevederi legale în acest sens și o procedură care ar fi urmat în cazul de față, dar asta contează mai puțin. Contează care este hotărârea finală. Hotărârea finală a Comisiei Electorale Centrale privind totalizarea voturilor a fost adoptată unanim, astfel, în mod formal, legal și oficial, Comisia Electorală Centrală a constatat că scrutinul s-a desfășurat în condițiile legii și că rezultatele pot fi confirmate”, continuă Alexandru Tănase.
Trebuie spus că, CEC a aplicat Partidului „Democrația Acasă” două sancțiuni – avertisment și suspendarea alocațiilor de la bugetul de stat. Ori aceste sancțiuni nu afectează validitatea alegerilor, precizează fostul președinte al Curții Constituționale din R.Moldova.
Potrivit lui Alexandru Tănase, Curtea Constituțională poate interveni doar în cazul în care există indicii că a fost viciat întregul scrutin.
„Curtea nu are competența să excludă un concurent electoral, așa cum nu are competența CEC. Procedura însăși în fața Curții se numește confirmarea legalității rezultatelor alegerilor parlamentare. Asta înseamnă că, dacă există o serie de încălcări care au influențat semnificativ întregul scrutin, Curtea Constituțională poate dispune anularea întregului scrutin și repetarea votului în aceleași condiții, cu aceiași concurenți electorali. Așa prevede legea. Ori, în cazul de față, noi nu avem niciun element care să sugereze măcar că întregul scrutin a fost viciat în mod substanțial, astfel încât să fie anulate alegerile. Nu există absolut niciun indiciu în sensul ăsta. Nici direct și nici măcar indirect”.
„Astfel că suntem mai mult în zona folclorului urban și interpretărilor jurnalistice decât în spațiul unor analize juridice bazate pe jurisprudența Curții Constituționale și cadrul legal care reglementează astfel de proceduri. Nu există posibilitatea, cel puțin până la acest moment, nu știm exact ce va face Curtea, CC își poate modifica jurisprudența, bineînțeles, dar nu văd nicio premisă pentru acest lucru.În mod cert, CEC-ul și-a încheiat rolul activ în acest scrutin electoral. Acum lucrurile s-au transferat pe tărâmul Curții Constituționale, care iarăși trebuie să dea o decizie”.
Expertul în drept constituțional afirmă că, pentru a înțelege mai bine ce ar putea face Curtea, trebuie să urmărim ce a făcut CC în toți cei 30 de ani, precizând că nu a fost niciun precedent când Curtea să fi intervenit în astfel de situații.„Eu îmi amintesc exact, a fost o sesizare legată de situația unui partid politic la acea vreme. Domnul Țurcan, care era liderul unui partid politic, a fost inclus pe lista electorală a lui Igor Dodon, Partidul Socialiștilor, și a fost o contestație precum că ăsta ar fi un bloc electoral camuflat. Până la urmă, Curtea a constatat că da, există o problemă în sensul ăsta, dar nu este competentă să anuleze sau să excludă un concurent electoral din competiție. Asta o poate face Comisia Electorală Centrală și instanțele de judecată”.