Alternosfera la Braşov
Concertul a fost alternosferic și au fost și tricouri, și noul album, VIRGULA, pe care-l ascult chiar acum, în timp ce vă povestesc cum a fost aseară la concert. Mă și gândeam aseară cum se poate ca la un concert din acelaşi oraş şi acelaşi club să fie 10 oameni, iar la altul să rămână pe-afară vreo 50, fiind vorba de formaţii bune sau foarte bune în ambele cazuri… Şi nu e vorba de cât de des cânţi într-un oraş sau altul – şi Luna Amară, şi Alternosfera, formaţiile care umplu mereu sala la concertele din Braşov, au destul de des concerte la noi…
Băieţii de la Alternosfera au cântat, ca de obicei, cu multă-multă plăcere şi pasiune, scena pentru ei fiind ca un ring de lupte în timpul meciului pentru câştigarea centurii, iar Marcel şi-a dansat iar dansul său şamanic, cântând fără pauză de la un capăt la altul al concertului, plus cele 2 piese de după bis. Publicul, ca de obicei, a fost minunat, chiar dacă după spectacol am văzut c-au rămas multe sticle stricate în club, oricum, în timpul spectacolului au cântat încontinuu cu trupa, au aplaudat ca pe stadioanele englezeşti (adică mai ceva ca la teatru), au susţinut formaţia şi s-au bucurat şi de piesele noi, nu numai de hituri, no.
Felicitări, Alternosfera, succes în turneu şi cu noul album, mulţumim şi lui Dan/Rockstadt, mulţumim publicului braşovean, care creşte-creşte-creşte şi sperăm să-i oblige pe mai-marii oraşului să facă şi prin zonă un festival de rock, nu numai „cerburi” şi „beraruri”…
A doua zi, pe 4 noiembrie, TROOPER au re-lansat primul album, „Tari ca munţii”, aniversând evenimentul printr-un turneu. Iar pe 5 noiembrie la Rockstadt a fost o nouă ediţie a CenaKLUbului Tiuk, nr. 17, cu Nora Iuga şi Vlad Drăgoi. Următoarea ediţie va avea loc pe 15 noiembrie, ora 19:00. Invitaţi: Alexandru Vakulovski & Moni Stănilă, care-şi vor lansa noile cărţi – „Sagharmata” şi „Daţi foc la cărţi”!