Ambasadorul Germaniei despre problema transnistreană: Se pare că toți se simt bine în acest status quo

Ambasadorul Germaniei a menţionat că în urma vizitei ministrului federal pentru cooperare economică al Germaniei în Moldova au fost stabilite domeniile economice de bază ale cooperării. „Aceste domenii sunt energetica, aprovizionarea cu apă potabilă şi dezvoltarea economică durabilă. Ceea ce îmi doresc este ca în această ţară să fie făcute mai multe investiţii, doar în acest fel se va reuşi să se dezvolte un sector economic privat prosper, ceea ce este important pentru sferele economică, socială şi politică”, a declarat Ulrike Knotz.
Ambasadorul a menţionat că Germania va depune eforturi şi în ceea ce priveşte chestiunea legată de regiunea transnistreană. „Germania invită în fiecare an părţile implicate în conflict la conferinţe care se organizează la nivel înalt, însă procesul de negocieri nu depinde de Germania. Aici joacă un rol important voinţa politică, din păcate, nu prea văd voinţă politică în acest sens. Se pare că toţi se simt bine în acest status quo, dar acesta este în detrimentul cetăţenilor”, a continuat ambasadorul.
Sursa: IPN