Ambasadorul a invocat în „argumentația” sa inițială, pentru că am aflat că, între timp, s-a și „răzgîndit”, un pretext valabil formal, dar total nepotrivit, ba chiar paradoxal în contextul respectiv: suveranitatea. Se părea că R. Moldova nu se putea uni cu România, în opinia ambasadorului, pentru că e… suverană. Cum anume își mai exercită R. Moldova și poporul ei suveranitatea, în condițiile în care i se sugerează „suveran” din altă parte ce să facă sau nu, rămâne de meditat pentru alți reprezentanți din afară.
Dacă ar fi să schimbăm contextul sau domeniul în care așteptăm – nu doar sfaturi, ci chiar expertiză și implicare, intervenția domnului ambasador ar fi fost chiar binevenită, iar recursul la mult trâmbițata suveranitate, poate fi relativizat.
Statele Unite sunt un actor crucial pe scena internațională. America este leagănul democrației – un model de urmat în ceea ce privește transparența și vigoarea proceselor democratice. Alegerile în SUA reprezintă, pe lângă un spectacol în sine, o inginerie sofisticată, menită să asigure într-un mod cât mai echilibrat expresia suverană a voinței poporului. Acesta își alege candidații în cadrul unor alegeri deschise de tip primaries în sânul partidului, iar cursa internă în partid nu e mai puțin spectaculoasă, principială sau acerbă decât alegerile finale dintre candidații celor două mari partide: Republican și Democrat.
Transparența procesului electoral american este unul dintre atuurile democrației americane, un pilon care îi garantează prosperitatea și, într-un anume sens pentru publicul internațional, atractivitatea iconică caracteristică spiritului american – puterea de a-și decide singur soarta.
Această atractivitate a modelului american și convingerea în universalitatea valorilor democrației au determinat și o politică specifică a Statelor Unite în lume. SUA și-au asumat, de cel puțin un secol, rolul binefăcător de jandarm mondial, în ciuda oricărei sonorități deranjante provocate unora de această sintagmă. SUA au acționat mereu ca un exportator de democrație, fie prin războaiele pe care le-au purtat, investițiile postbelice care au revigorat Europa, sau proiectele informaționale de tip Europa Liberă, care au străpuns întunericul totalitar dincolo de Cortina de Fier.
America a supravegheat mersul proceselor democratice și în România infamului an 2012, când rivalitățile politice dintre o majoritate conjuncturală și președintele de atunci au servit ca pretext pentru încălcarea oricăror norme constituționale în încercarea de revocare al celui din urmă. Vocea Americii, dacă-mi este permisă expresia, în acea vară a fost ambasadorul Mark Gitenstein, care a transmis mesaje clare celor implicați în demiterea lui Traian Băsescu. Or, suveranitatea bățoasă își găsește limitele tocmai în aceste considerente: aflarea într-o comunitate de valori te obligă să le respecți, în caz contrar, suveranitatea se transformă dintr-un atribut democratic într-un abuz. A se vedea cazul Turciei. Intervențiile Statelor Unite au isterizat și isterizează și astăzi hoarde de corupți, de „patrioți” venali și „suveraniști” prinși la furat.
R. Moldova ratează în acest moment de două ori: suntem în mare măsură în afara vreunor responsabilități, care să decurgă din niște angajamente clare în fața Occidentului, poate cu excepția celor care rezultă din actualul Acord de Asociere, dar a cărui implementare suferă din cauza slabelor capacități administrative ale R. Moldova. Prin urmare, nu prea are cine sau de ce să ne certe pentru temele nefăcute. Tocmai de aceea, este important să conștientizăm avantajele ce le reprezintă pentru societatea noastră intrarea într-o comunitate de valori, așa cum este Uniunea Europeană. Acest lucru este posibil, la această oră, practic, doar prin Unirea cu România: ar apărea puncte, pârghii de presiune și de penalizare multe și puternice asupra clasei politice interne. Cel de-al doilea mod, prin care R. Moldova ratează, este prin slăbirea prezenței americane în această regiune, prin implicarea timidă a SUA, uneori printr-un oarecare dezinteres, alteori printr-o ignoranță a realităților sau părtinire nescuzabilă, așa cum a dovedit-o recent ambasadorul Pettit.
Dacă cine suntem și cu cine ar fi cazul să ne unim, ține de o expresie a suveranității absolute, pe care nicio solie străină nu are dreptul în veci să ne-o încalce, care ar trebui să fie totuși rolul Ambasadei SUA la Chișinău? Sau a Reprezentanței UE?
Deși iluzoriu, aș îndemna reprezentanțele occidentale în R. Moldova să manifeste o poziție mult mai fermă în spațiul acelei suveranități negociabile, încadrată în valorile universale ale democrației. Cum anume și prin ce minune au cules reprezentanții Partidului Democrat 29.000 de semnături peste noapte în favoarea candidatului Marian Lupu? Ce e democratic în a abuza de resurse administrative? Cât este de democratică mafiotizarea presei și starea de partizanat, căreia i-a căzut victimă (de voie sau de nevoie)? Mai poate fi considerat în aceste condiții cetățeanul nostru informat, atunci când alege? Mai e democrație, atunci când se ating asemenea grade de manipulare? Este percepută această situație în vreun fel de către ambasade? Cum anume se respectă suveranitatea poporului R. Moldova atunci când, din cauza calendarului deliberat întârziat al campaniei electorale și al timpului limitat de colectare a semnăturilor, candidații și partidele din afara sistemului sunt clar dezavantajați și riscă să nu mai ajungă în listele de vot?
Este evident că rătăcirile unui ambasador, nu reprezintă, așa cum s-a și dovedit de altfel, poziția Statelor Unite. Dar R. Moldova are nevoie de o Americă prezentă, care să nu abandoneze spațiile influenței rusești și nici să acționeze pasiv, prin dezmințiri față de declarațiile unui șef de ambasadă scăpat clar de sub controlul Centralei. Este dovada unei lipse de viziune a Americii în lume, care se reflectă, în ultimă instanță inclusiv în eșecul democratizării unui stat ca R. Moldova.
