„Amendă sau îmi luați copiii?”. Situația halucinantă în care a ajuns Grigore Manoli: Interogat de 10 funcționari, după un video pe TikTok despre „comisar de șorici”

Antreprenorul și vedeta de pe TikTok, Grigore Manoli a ajuns într-o situație neobișnuită, după ce a postat un video pe rețele, unde le arată copiilor săi care „erau metodele de educație” anterior. Ulterior, alături de unul dintre copii, Manoli a povestit despre un „oarecare comisar de „șorici”, care ar lua mită”. Imediat după aceasta, Manoli s-a trezit cu sesizări la Asistența Socială și Avocatul Copilului și a fost chemat la audieri. 10 funcționari îl așteptau la Primărie pentru a-i prezenta pretențiile dintr-o sesizare, rămasă anonimă.
Totul a început de la un video în care Grigore Manoli le-a prezentat copiilor „sistemul educațional din anii 2000” – cureaua, șlapul, mătura sau vărguța. Într-un alt video, Manoli vorbește despre un oarecare comisar „de șorici”, fără să dea vreun nume.
„Am trăit să o văd și pe asta – țara mea colțun de lână. Am primit scrisoare că sunt necăjiți copiii mei. Da, e drept, se duc de patru ori în vacanță. De patru ori i-am chinuit săracii, au fost în Franța, Italia, Bulgaria. În fiecare zi mănâncă numai cocoș de casă, așa de greu o duc ei, nu vă puteți închipui. Au fost cu mine în Delta Dunării, doamne ferește ce mai plângeau și ce chinuiți. Luați-mă, închideți-mă, că eu vreau să fac cum mai bine, dar…”, spune Manoli, ironic și stupefiat, într-un al video.
„Acuși mă cheamă la „cuțit” aici. Îmi tremură mâinile, nu de frică”, a spus el, așteptând pe hol la Primărie să fie invitat la audieri.
10 funcționari – polițiști, asistenți sociali, de la șef până la specialiști, îl așteptau pentru a-i citi sesizarea.
„Grigore Manoli implică un copil într-o adresare către șeful inspectoratului Nisporeni, folosind cuvinte jignitoare”, citește polițistul din sesizarea, care nu se știe cine a depus-o.
– Ce cuvinte jignitoare? Comisar de șoric? Eu nume nu am dat. Padkat? E cuvânt în limba rusă. Copilul meu nu știe limba rusă. Eu vreau să-mi dau copilul la școală.
– Dați-l!
– Nu pot, că mă tem să ies din casă. Eu sunt „teroristul” Nisporeniului. Poliția, după ce mi-au furat din mașină, abia peste o lună m-au chemat, da aici, cu ce se ocupă?
Eu nici nu am zis numele comisarului, dacă el se simte „șoric”.
Dați-mi amendă sau îmi luați copiii, ce faceți?!”, a ripostat Grigore Manoli.
„La Primărie erau oameni sănătoși, ei și-au dat seama că acesta e ultimul nivel de intimidare care poate fi aplicat împotriva celor care nu tac. De ce nimeni nu se autosesizează că mă cheamă pe la stații PECO părăsite, că mă cheamă și mă avertizează „ia seama că ai copii”. Mi-e rușine la ce zile am ajuns. Îmi cer scuze față de oamenii care erau acolo, eram emoționat.
Mă adresez la diasporă, dacă veniți acasă, luați un c*cat în gură și nu vorbiți cu nimeni. Trebuie să lingeți galbenu în c*r și totul va fi bine”, a menționat Manoli, după audieri.