Ultima oră

AMERICANII ACUZĂ DUR: Iranul, Hezbollah-ul și Federația Rusă susțin ESCALADAREA războiului în Siria de către Bashar al-Assad

“Regimul face obstrucţie, nu a făcut nimic altceva decât să continue să îşi bombardeze propriul popor cu barili de explozibili şi să îşi distrugă propria ţară. Iar eu regret că trebuie să spun că face acest lucru cu ajutorul Iranului, Hezbollah-ului şi Rusiei“, a declarat John Kerry în cadrul unei conferinţe de presă la Jakarta.

“Rusia trebuie să ia parte la soluţie în loc să furnizeze mai multe arme şi mai mult ajutor (regimului sirian), astfel încât să favorizeze escaladarea conflictului de către Assad”, a adǎugat şeful diplomaţiei americane, potrivit mediafax.

La 15 zile după un prim eşec, o a doua sesiune de negocieri la Geneva între regim şi opoziţia siriană nu a permis niciun progres, iar viitorul acestor discuţii este de acum incert.

Conflictul s-a soldat cu peste 140.000 de morţi în aproape trei ani, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO). De la începutul negocierilor, în ianuarie, la Geneva sub egida ONU, nu mai puţin de 6.000 de persoane au fost ucise, potrivit OSDO.
 
Sursa: ziuanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *