Moldova

ANALIZĂ: „Războiul drapelelor”: vor fi pedepsiţi vinovaţii?

De două luni, comuniştii şi marionetele lor din alte partide atacă Tricolorul, la propriu, arborând un oarecare drapel bicolor lângă Drapelul de Stat. După ce a fost ales preşedintele R. Moldova, atacurile lor s-au transformat într-un adevărat război al drapelelor. De fapt, în acest război acţionează o singură parte beligerantă, cealaltă ori nu vrea să-şi pună mintea cu adversarul, ori nu-l ia în serios, lăsându-l să-şi facă de cap. Abia vineri, Procuratura Generală a constatat că acţiunile de arborare a bicolorului pe sediul unor raioane conduse de comunişti sunt ilegale. Şi asta după ce Comisia Naţională de Heraldică a considerat că arborarea steagului roş-albastru pe clădirile publice nu este altceva decât un act de profanare a Drapelului de Stat al Republicii Moldova şi de incitare la abolirea acestuia.
 

„Drapelul istoric al Moldovei” – opera lui Denis Topal

Câteva consilii raionale în care comuniştii deţin majoritatea au decis să arboreze pe sediile primăriilor, alături de Drapelul de Stat, un drapel bicolor, de origine ambiguă, neînregistrat de nicio instanţă abilitată a statului. Acesta ar fi opera unui oarecare Denis Topal, doctorand la Şcoala Superioară de Antropologie şi, potrivit experţilor în heraldică, reprezintă o compilaţie din diferite elemente, nicidecum un drapel istoric al Moldovei, sau drapelul lui Ştefan cel Mare, cum pretinde presa comunistă. De altfel, Denis Topal nu este singurul colaborator al Şcolii Superioare de Antropologie, care promovează acest drapel. La postul comunist de televiziune NIT, un oarecare Nicolai Rusev, savant istoric, care activează tot în această instituţie, aducea „argumente ştiinţifice” despre respectivul drapel. Anterior, rectorul aceleiaşi şcoli, ideologul din umbră al PCRM, Mark Tkaciuk, declarase că bicolorul este drapelul statului independent moldovenesc şi lăsa să se înţeleagă că Tricolorul va fi înlocuit cu acest steag, în cazul în care PCRM se va întoarce la Putere.

Voronin nu vede „crima”

Arborarea drapelului bicolor de către autorităţile locale din Edineţ, Cimişlia, Soroca, Drochia, Bălţi şi Cahul a fost salutată şi promovată de presa comunistă, care raporta în emisiunile televizate şi pe site-urile din internet fiecare pas: „La Bălţi a fost recunoscut oficial drapelul istoric al R. Moldova”; „La Cahul, a fost recunoscut oficial drapelul de stat al Moldovei” etc. Astfel, e clar a cui a fost ideea, în ce laboratoare s-a copt, cine a lansat-o şi în ce scop. „Nu e normal ce noi facem, dar noi nu am avut altă ieşire”, a spus Voronin în ziua când consilierii locali din Bălţi şi Cahul au decis să arboreze steagul bicolor. Dar tot Voronin susţine că PCRM nu are nicio atribuţie la arborarea falsului drapel. Într-o emisiune televizată el a declarat: „Nu este aşa indicaţie. Organele noastre teritoriale, consilierii care sunt aleşi pe lista partidului sunt independenţi absolut în toate. Noi am ieşit cu acest drapel la acţiunile de protest, dar la aceste acţiuni de protest au participat cetăţeni din toată Moldova şi e clar că ei s-au încurajat cu acest drapel şi acum au început a-l răspândi pe toată ţara. Care-i crima?", s-a întrebat el.
Şi Dodon vrea înlocuirea Tricolorului. Prin referendum

„Le propunem colegilor din PCRM să accepte iniţiativa socialiştilor de a organiza un referendum naţional privind schimbarea simbolicii de stat şi înlocuirea tricolorului românesc prin drapelul moldovenesc al lui Ştefan cel Mare. Este vorba despre Reforma Simbolicii Identitare a statului”, declară proaspătul socialist Igor Dodon. Potrivit lui, ceea ce face acum conducerea comunistă în mai multe raioane ale ţării, este la limita legii. „Dacă au înţeles în sfârşit că trebuie să sprijine această reformă de simbolică identitară, urmează să o facă corect, colegial şi să acţioneze strategic, de comun acord şi în corespundere cu rigorile legii”, explică liderul PSRM.

Hoţul strigă: „Prindeţi hoţul!”

„Omega” lui Petkov, care a promovat cu frenezie ideea nelegală de arborare a bicolorului în raioanele republicii, se indignează, cu tupeu, că unele steaguri au fost rupte, iar politia nu i-a arestat pe răufăcători(!). Petkov se preface a nu înţelege că are şi el o anumită responsabilitate, ca deputat şi ca patron al site-ului, în acţiunile de arborare a drapelului bicolor, considerate de Procuratura Generală drept ilegale. „La Cimişlia, ca şi la Edineţ, în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost furat drapelul istoric al Moldovei, arborat în faţa primăriei în conformitate cu decizia consiliului municipal Cimişlia. Organele de ordine publică nu au comunicat nimic despre motivele inactivităţii poliţiei privind investigarea acestor furturi…”.

Are dreptate autorul, dacă poliţia ar fi fost „activă”, nu s-ar fi ajuns la furt, iar drapelele, pur şi simplu, n-ar fi fost arborate.
Se putea fără „patrioţi”?!

După ce Comisia Naţională de Heraldică a constatat că arborarea drapelului lui Topal înseamnă nu altceva decât „profanarea Drapelului de Stat al R. Moldova”, s-au agitat şi „patrioţii” lui Garbuz. Aceştia i-au prezentat pretenţii primarului capitalei, Dorin Chirtoacă, pentru că a arborat la Primărie Drapelul Uniunii Europene. „Patrioţii” ar vrea ca în locul drapelului UE să stea drapelul CSI, deoarece Moldova face parte din această organizaţie. Sâmbătă, ei şi-au reluat „partitura” pe tema Tricolorului, în faţa Ambasadei României de la Chişinău, unde au venit sub pretextul că vor să întoarcă un tricolor, pe care l-ar fi „uitat” în PMAN unioniştii la Marşul din 25 martie. Bineînţeles că scopul a fost altul – de a mai striga nişte slogane antiromâneşti pe străzile capitalei.

PG s-a pronunţat. Ce va urma?

Procuratura Generală a calificat decizia autorităţilor locale de arborare a steagurilor bicolore drept un act de „profanare a Drapelului de Stat al Republicii Moldova”. „Aceste acţiuni contravin Constituţiei Republicii Moldova, Legii privind Drapelul de Stat, altor legi şi urmează a fi supuse răspunderii penale în baza prevederilor art. 347 Cod Penal „Profanarea simbolurilor naţional-statale” sau art. 322 din Codul Contravenţional „Încălcarea modului de folosire a simbolurilor de stat”, se menţionează în comunicatul de presă al PG.

După 7 aprilie 2009, Justiţia a ajuns din nou în prim-planul societăţii noastre. Toată ţara stă cu ochii pe oamenii legii. Forumurile ziarelor, reţelele de socializare din Internet sunt pline de comentarii pro şi contra. Vor susţine aceştia noul test… de specialitate? E o întrebare la care doar Puterea a treia ştie răspunsul.

Experţii comentează

Alexandru Arseni, doctor în drept, conferenţiar universitar


Procuratura trebuie să-şi ducă lucrul până la capăt

Nesupunerea civică, la care au chemat comuniştii, se materializează prin acţiuni concrete. Eu văd în arborarea unor drapele false o încălcare a legislaţiei de sus până jos şi am o singură explicaţie: toate se întâmplă din cauză că nu sunt traşi la răspundere. Există articolul 12 din Constituţie, care prevede care sunt simbolurile oficiale ale statului, există apoi regulamentele care spun unde şi când se arborează Drapelul de Stat şi există Codul Penal, care prevede pedepse concrete pentru profanarea simbolurilor de stat. De ce acestea nu sunt puse în aplicare? După ce Procuratura a constatat că e vorba despre profanarea simbolurilor, urmează să se efectueze investigaţia respectivă, iar deputaţilor care au incitat la asemenea acţiuni să li se ridice imunitatea parlamentară, inclusiv domnului Voronin, pentru că, din câte am înţeles, iniţiativa de a arbora drapelele bicolore îi aparţine. Faţă de preşedinţii de raioane comunişti legea poate fi aplicată mult mai simplu, ei nu au imunitate. Procuratura trebuie să ducă lucrul până la capăt. Altminteri, dacă creăm astfel de precedente, le poate veni şi altora pofta de a încălca legea. Astăzi declară că preşedintele nu a fost corect ales, că guvernarea nu este legitimă, iar mâine vor spune că nici Curtea Constituţionala nu e legitimă, nici Constituţia, ei au geanta plină cu astfel de „argumente”. Şi dacă organele de resort n-o să-şi facă treaba, vor merge şi mai departe în distrugerea acestui stat.

Vlad Mischevca, doctor în istorie, membru al Comisiei Naţionale de Heraldică


În spatele drapelului bicolor stă ura faţă de tot ce este românesc

Drapelul bicolor nu are nimic nici cu aşa-zisul drapel istoric, nici cu drapelul lui Ştefan cel Mare. Este opera lui Denis Topal, care activează la Şcoala Antropologică a lui Mark Tkaciuk. Apropo, deunăzi, o televiziune l-a prins în cadru şi l-a întrebat de unde a luat acest drapel, iar Topal s-a bâlbâit, a zis că nu a avut de unde să-l ia, l-a desenat aşa cum a crezut el… Topal a compilat mai multe variante, pentru că, în asemenea expresie grafică, drapelul nu există nicăieri.

Arborarea drapelelor bicolore nu înseamnă altceva decât testarea unui drapel nou de stat. E vorba de un atentat direct la Drapelul de Stat al RM, atentat care trebuie sancţionat după lege. Comuniştii sunt foarte abili, ei au susţinut iniţial că bicolorul ar fi Drapelul lui Ştefan, apoi că e Drapelul istoric al Ţării Moldovei, iar după ce noi, istoricii i-am combătut în presă spunându-le că e o aberaţie, deoarece nu există un drapel istoric al Moldovei, ei deja declară că acesta… e drapelul protestatarilor, al oamenilor, chipurile, necăjiţi care au ieşit în stradă împotriva guvernării. Probabil că ideologul lor, Mark Tkaciuk, e în criză de idei. De fapt, în spatele acestui drapel bicolor stă ura faţă de tot ce este românesc. Dar e şi vina noastră, a societăţii – deşi Tricolorul a fost legiferat în 1990, de atunci până în prezent nu s-a făcut nimic pentru popularizarea lui. Cetăţenii nu cunosc prea multe despre acest simbol al statului, fiind uşor de manipulat.

Vitalie Catană, jurist, analist politic


Legea prevede trei ani de închisoare pentru profanare

Urmărind manifestările comuniştilor, am observat că drapelele bicolore pe
care le poartă se suprapun cu nişte drapele albe. Din punctul meu de vedere, e o speculaţie cromatică, ce induce ideea drapelului rusesc. Facă ce vor la manifestaţiile lor de partid, dar pentru faptul că au arborat „bicolorul” alături de Drapelul de Stat este limpede că trebuie pedepsiţi. Acţiunile lor urmăresc scindarea societăţii, anumite lucruri încep să se agite, să ducă la o fierbere generală, iar orice acţiune naşte o contracţiune. Din punctul meu de vedere, acţiunea autorităţilor care au procedat la arborarea drapelului bicolor se încadrează la articolul 328 din Codul Penal, privind excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, or consilierii locali şi-au depăşit atribuţiile, stabilind din voie proprie simbolurile de stat. Pedeapsa în acest caz constă în amendă de la 150 până la 400 unităţi convenţionale, sau închisoare de până la trei ani, în ambele cazuri cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii pe un termen de cinci ani. De asemenea, astfel de acţiuni pot fi pedepsite în temeiul art. 347 al Codului Penal, privind profanarea simbolurilor naţionale. În acest caz, pedeapsa constă în amendă de la 500 până la 550 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 până la 240 ore sau închisoare de până la trei ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe termen de până la cinci ani.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *