(Analiză) Reacţie în lanţ: Protestele din ţările arabe
Revoluţia devine sângeroasă
După ce pe 11 februarie Hosni Mubarak a renunţat la putere, în Yemen s-a început o mişcare activă împotriva actualului regim. Vechii lideri ai Yemenului, care deţin puterea de prea mult timp, au făcut un pas în urmă, pentru că sute de studenţi au ieşit în stradă, cerând demisia lui Alli Abdulah Saleh. Cei mai mulţi dintre protestatari sunt proaspeţi absolvenţi ai universităţilor, care nu au unde se angaja. Ei acuză conducerea de corupţie şi de faptul că în Yemen nu există justiţie: „Unii oameni au totul, iar alţii mor de foame”, spun cei care protestează.
Cu toate acestea, Saleh face totul ca să pună capăt protestelor, aşa că a anunţat că nu va mai candida pentru alegeri şi că va face reforme. Luni seară, acesta a nunţat că va deschide oficiul prezidenţial societatăţii civile, pentru a discuta „despre toate problemele cu care se confruntă societatea”.
Societatea civilă a respins orice propunere de a lui Saleh, spunând că preşedintele a avut nenumărate ocazii să demonstreze că îi pasă de oameni.
Mişcarea Verde „trăieşte”
Iranul a mai avut porniri revoluţionare, care au fost înabuşite de către regim. Totuşi, doi dintre revoluţionarii arestaţi la domiciliu şi-au îndemnat adepţii să iasă în străzi pe 14 februrie, pentru a face cele mai mari proteste de la Revoluţia Verde din 2009.
Acţinile regimului nu se lasă aşteptate, aşa că, execuţiile în Iran devin din ce în ce mai frecvente. Mizele sunt mari, protestatarii aleg ori libertatea, ori moartea şi în ciuda tuturor riscurilor, sute de mii de protestatri au ieşit în stradă.
Protestele s-au micşorat cu venirea nopţii, însă se aşteaptă ca acestea să ia amploare în curând.
Iordania: un pas înapoi
Iordania nu a fost imună faţă de protestele din Tunisia şi Egipt. Odată cu demisia lui Mubarak, mii de iordaniezi au ieşit în străzi pentru a protesta împotriva preţurilor exagerate la produsele de bază şi a şomajului ridicat. Cei care protestează sunt persoanele în vârstă, pe când bloggerii şi cei ce postează pe Twitter rămân în case.
Regele Abdullah s-a grăbit să înfăptuiască „reforme”, oferind mai multă putere politică islamiştilor şi mai mulţi bani funcţionarilor guvernamentali. Totuşi, în timp ce monarhia încearcă
să înăbuşe opoziţia, concesiile sale privind programul renovării economice înseamnă că regele a pirdut deja lupta.
Palestina: revoluţia din Egipt le va da noi puteri palestenienilor
Palestenienii sunt într-o dispoziţie revoluţionară după plecarea lui Mubarak şi al întregului regim. Însă în timp ce majoritatea palestenienilor admiră şi încurajează protestele din ultimul timp, liderii palestenieni sunt mult mai atenţi. Aceştia nu se grăbesc să întreprindă careva acţiuni. Ei îşi argumentează poziţia prin faptul că se tem de dificultăţile prin care urmează să treacă Egiptul şi că nu doresc să îi repete mişcările.
Cu toate acestea, mulţi lideri palestenieni privesc cu admiraţie spre tinerii care se avântă în revoluţie. Palestenienii, sunt probabil cei mai recunoscători egiptenilor pentru sursa de optimism pe care au primit-o în urma protestelor din Cairo. Ei acum speră că revoluţia din Egipt se va extinde şi în Palestina, pentru a sprijini lupta pentru libertate şi unitate naţională.
Timpul.md