(ANALIZĂ THE NEW YORK TIMES) Moscova a transformat Ortodoxia în armă pentru cucerirea Europei

Picanteria amplasamentului ”centrului cultural” este faptul că acestea se află în imediată apropiere de un „palatul de secol XIX, în care o lungă perioada de timp au fost păstrate multe dintre secretele cele mai mari ale preşedintelui francez”. Pentru a obţine autorizaţie pentru construirea unui astfel de ”Sobor”, Kremlinul a fost nevoit să facă mulţi ani lobby la guvernul francez – şi nu e de mirare: nu departe de aici „sunt atât de multe locuri ”mişto” de spionat”, încât serviciile secrete franceze, aflând despre intenţiile Moscovei, au fost serios îngrijorate că „Vladimir Putin, un fost ofiţer KGB, are în cap nu numai stabilirea de contacte religioase”, scrie Higgins.

Cu toate acestea, îngrijorarea cu privire la posibilă utilizare a centrului cultural ca un „paravan de interceptări” este oarecum umbrită de un rol şi mai nedorit – cel de a servi, „în inima Parisului, capitală unei republici franceze laice, că simbol de greutate al puterii nu numai militare dar, de asemenea, al puterii religioase a RUSIEI”, afirmă autorul.

Potrivit jurnalistului, instrumentul favorit al Moscovei pentru răspândirea influenţei sale a fost dintotdeauna tancul şi tunul, dar Vladimir Putin a mobilizat mai nou şi credinţa. „Biserica Ortodoxă Rusă este un oponent făţiş al homosexualităţii, precum şi al oricăror încercări de a pune drepturile individului deasupra drepturilor familiei, comunităţii sau naţiunii – ajută să înfăţişeze Rusia drept aliat natural al tuturor celor care tânjesc după o lume mai puţin liberală, liberă de valul globalizării, multiculturalismului şi drepturilor femeilor şi homosexualilor, care disloca tradiţia”- spune editorialistul New York Times.

Alianţa strânsă între Biserica Ortodoxă Rusă şi Kremlin s-a dovedit un instrument deosebit de puternic în „fostele teritorii sovietice”: de exemplu, în Moldova, unde cei mai înalţi clerici loiali Moscovei s-au opus neobosit integrării ţării în comunitatea occidentală, dar şi în Muntenegru, unde preoţii au condus eforturile de a submina intenţia conducerii ţării de aderare la NATO.

Dar religia l-a ajutat pe Putin să fie auzit şi în Occident – şi chiar în foarte seculară Franţa. Semnul cel mai evident al acestei politici a devenit ”centrul spiritual” finanţat de Kremlin, care este acum atât de strâns asociat cu Putin, încât fostul ministru francez al Culturii, Frederic Mitterrand, a propus să-i dea numele de Sf. Vladimir”, observă autorul ironic.Putin şi patriarhul Kirill

Un atac şi mai agresiv al Ortodoxiei ruse asupra Europei a avut loc la Nisa (Franţa), unde enoriaşii săi, în luna februarie a acestui an, au încercat să captureze un vechi cimitir ortodox. Incidentul cu cimitirul este doar un episod din campania rusească de revendicare a proprietăţilor descendenţilor aristocraţiei şi albgardiştilor ruşi, fugiţi din Rusia bolşevică.

Aşa cum a spus într-un interviu preşedintele Asociaţiei Culturale Ortodoxe Ruse de la Nisa, Alexis Obolensky, Biserica Ortodoxă Rusă „mută pionii şi aici, şi peste tot”, dorind să arate că există o singură Rusie, iar acesta Rusie este a lui Putin”.

Asociaţia este înfiinţată de descendenţii migranţilor albi (albgardişti – foştii luptători anti-comunişti din perioada constituirii URSS) care se opun Bisericii Ruse şi este supusă Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. În 2013, ultima a pierdut controlul asupra Catedralei ortodoxe Sfântul Nicolae din Nisa, în favoarea Bisericii Ortodoxe Ruse, care acum numeşte propriii preoţi şi organizează diverse proiecte menite să ”îmbunătăţească relaţiile dintre Franţa şi Rusia”.

Campania Moscovei de ocupare a edificiilor ridicate în timpul Imperiului Rus, biserici şi cimitire şi aruncarea afară a credincioşilor patriarhului de la Constantinopol, fac parte dintr-o „iniţiativa mai ambiţioasă a Kremlinului de a se prezenţa că moştenitorul de drept al „Sfintei Ruşii” şi apărător al valorilor tradiţionale faţă de ereziile decadente, în special – democraţia liberală promovată de SUA şi, aşa cum se spune adesea în Rusia, „Gayropa”.

Spre deosebire de Biserica Catolică, subordonată unui singur lider, Ortodoxia este fragmentată într-o duzină de biserici autonome, dintre care cea mai mare este Biserica Ortodoxă Rusă. De ea aparţin nu numai creştinii ortodocşi din Rusia, ci şi cei din „noile state fragile” ale Europei.

Unul dintre aceste state este Moldova, care deşi este independenţa de un sfert de secol, în termeni religioşi rămâne dependenţă de clericii de la Moscova. Astfel, Biserica Ortodoxă Rusă a numit în funcţia de episcop al Bălţilor pe Marcel Mihăescu – un conservator profund, lider religios care s-a opus intrării ţării în UE din cauza că Europa a condiţionat statutul fără viza de emiterea paşapoartelor biometrice, pe care el le numeşte „satanice”. În plus, Mihăescu a încercat să împiedice adoptarea legii privind protejarea dreptului la muncă a reprezentanţilor orientării sexuale non-tradiţionale, spunând că o astfel de măsură ar putea afecta relaţiile dintre Moldova şi „Maică Rusia”.

Rusia şi Biserica Ortodoxă Rusă iau măsuri similare pentru a contracara extinderea drepturilor homosexualilor şi în Europa de Vest. De exemplu, a înfiinţat la Paris „Institutul Democraţiei şi Cooperării” ce susţine pe adversarii legii adoptate de Franţa în 2013, care autorizează căsătoria între persoane de acelaşi sex. ”Instititul” organizează conferinţe „pro-familie” şi promovează Rusia şi Ortodoxia că ”apărători ai valorilor creştine în întreagă Europa”.

Ce rol va fi juca noul ”centru cultural rusesc” din Paris – nu este încă clar, dar oamenii care au studiat metodele lui Puţin prezic că acesta va servi drept o „portavoce pentru difuzarea viziunii sale asupra lumii”, spune Higgins. Într-un interviu acordat de Michel Eltchaninoff, autorul cărţii „În capul lui Vladimir Putin”, acesta susţine că centrul va fi „un bastion al celeilalte Europe, Europa anti-democratică, ultraconservatoare, în inima unei ţări liberale şi laice”.

„Bastionul” va cuprinde patru clădiri – Catedrala, o şcoală, un complex de săli de conferinţe şi centrul cultural propriu-zis. Proprietarul nu este Biserica Ortodoxă Rusă, ci Kremlinul.

Moscova a încercat să construiască un templu impresionant la Paris „încă din 1917, când principala catedrala ortodoxă a oraşului – Catedrala Alexander Nevsky – s-a despărţit de Biserica Ortodoxă Rusă şi s-a alăturat Patriarhiei de la Constantinopol. Chiar şi Iosif Stalin şi Nikita Hruşciov, care erau duşmanii religiei, au încercat să-l convingă pe Charles de Gaulle să transfere Soborul din Paris către Moscova, dar De Gaulle nu a fost de acord. Ca rezultat, credincioşii fideli Patriarhiei Moscovei au trebuit să-şi satisfacă nevoile religioase într-unul din garajele din Paris.

Sub Vladimir Putin, Moscova a început din nou o vastă ofensivă pentru redobândirea proprietăţilor ţariste şi ale emigraţiei albe. 

ARHIVA TIMPUL (2016)