Andrei Năstase s-a speriat de orheieni: o manifestație PAS-PPDA-PLDM, amânată din nou. Marina Tauber: fricoșii!

Manifestanții s-au adunat la Orhei, după ce partidele care se consideră ca făcând parte din opoziția pro-europeană au anunțat că vor veni în această localitate. Oamenii au ieșit să le spună că nu au nevoie de asemenea politicieni ca Maia Sandu și Andrei Năstase, care doar promit fără să facă nimic. Ba mai mult, evită să vorbească cu cetățenii.
„Năstase chipurile este bărbat, dar ați văzut reprezentanții lui cât sunt de fricoși? Andrușa s-a pișat probabil”, a declarat vicepreședinta Partidului ȘOR, primarul Jorei de Mijloc, Marina Tauber.
„Oliță lui Năstase!”, au scandat manifestanții. „Să-i arătăm că-l așteptăm cu toate condițiile”, a adăugat Marina Tauber.
„Năstase, Sandu, PLDM s-au speriat de noi, de oameni. Dar cum așa – vor să fie în Parlament, Năstase vrea să fie primar, dar niciodată nu vor să vorbească cu oamenii? De ce nu ieșiți să vorbiți cu oamenii? Pentru că se tem de propriul popor. Ce vor să facă pentru oameni, dacă se tem de ei? De ce nu vin la Orhei să ne spună ce au făcut ei pentru oameni? ”, a mai întrebat Marina Tauber.
„PAScuDA marș din oraș!”, „Rușine!”, „Unu doi, Sandu, Năstase, la gunoi!” , „Noi suntem poporul!” „Năstase, rușine!”, „Afară din țară!”, au scandat oamenii, care au afișat și zeci de pancarte cu mesaje asemănătoare: „Rușine Sandu și Năstase”, „Oaspetele nepoftit e mai rău ca un dușman”, „Liniște Orheiului”, „nu ne veți lua pacea și dezvoltarea”, „suntem bucuroși de oaspeți, dar nu vom accepta bandiți”, „Jos provocatorii Sandu și Năstase!”.
În același timp, mai mulți reprezentanți ai primăriei Orhei au arătat oamenilor diferența dintre modul lui Ilan Șor și a echipei sale de a face politică și de a administra orașul și modul în care o fac politicieni precum Maia Sandu și Andrei Năstase, care promit marea și sarea dar nu realizează nimic. „Voi sunteți cei care ați văzut în acești trei ani marile reforme care au loc la Orhei. Partidul ȘOR este un partid al renașterii, care face viața mai bună la Orhei, dar și în întreaga țară. Proiectele care s-au născut la Orhei, proiectele social-economice, care au drept scop îmbunătățirea calității vieții. Orheiul este o localitate unde un primar tânăr a realizat o adevărată revoluție”, a declarat viceprimarul de Orhei, Reghina Apostolova, fiind întreruptă de aplauzele și scandările orheienilor „Bravo Ilan Șor”.
De asemenea, reprezentanții primăriei Orhei au declarat că sunt gata să fie efectuat orice audit transparent pentru a demonstra că la Orhei activează cea mai profesionistă și transparentă administrație locală.
Sursa: hotnews.md