Actualitate

Angajații Oficiului Avocatului Poporului o fac praf pe Natalia Moloșag: Ignoranță, haos, calomnie, neglijență și hărțuire (DOC)

În cele din urmă, angajații Oficiului Avocatului Poporului au venit cu o declarație publică în care pas cu pas condamnă declarațiile fostei Avocate a Poporului, Natalia Moloșag.

Semnatarii Declarației resping hotărât aceste învinuiri, pe care le consideră neîntemeiate și gratuite. Avocatul Poporului nu a probat în nici un fel aceste acuzații și nici nu are cum să le probeze. Încercarea de a prezenta lucrurile în atare manieră este un gest de disperare pentru a sustrage atenția opiniei publice de la adevăratele abateri pe care le-a comis domnia sa prin implicarea unei persoane neangajate oficial nu doar în activitatea instituției, dar și în luarea unor decizii importante referitoare la aceasta. Spre deosebire de Avocatul Poporului, funcționarii Oficiului Avocatului Poporului și cei care și-au dat demisia din cauza atmosferei din instituție în ultimele două luni pot oferi multe detalii despre modul de administrare a acesteia cu participarea așa numitului „asistent personal ” al Ombudsmanului, Dumitru Godorog. Nimeni dintre funcționari nu a sabotat-o pe Natalia Moloșag, dimpotrivă, în realitate ea a ignorat comunicarea cu cea mai mare parte dintre angajați.

Referitor la controlul pe care l-ar fi inițiat Moloșag, angajații Oficiului precizează că nu pot fi atestate derapaje pentru că instituția a trecut prin controale realizate de Curtea de Conturi și Inspecția financiară în 2018 și 2019. De menționat că în conferința din 1 decembrie, Moloșag a îndemnat presa să treacă prin rapoartele realizate până în anul 2017.

Ridicole sunt de-a dreptul învinuirile privitoare la starea avariată a sediului Oficiului Avocatului Poporului deoarece conducerea instituției pe parcursul celor peste 20 de ani de activitate a făcut zeci de demersuri către autorități la acest subiect, iar regretatul Mihail Cotorobai a apelat chiar și la Comisarul CoE pentru drepturile omului, solicitându-i sprijinul în soluționarea acestei probleme.

Aici remarcăm în tot Moloșag a declarat că sediul Oficiului Avocatului Poporului este într-o stare deplorabilă. Mai mult decât atât, așa-numitul asistent Dumitru Godorog ar fi lipit tapete, ar fi reparat sistemul de iluminare și ar fi verificat automobilele din dotarea instituției.

Apreciem drept descalificante și revoltătoare afirmațiile privitor la dezordinea și haosul care ar fi prezente în instituție la intrarea Nataliei Moloșag în exercitarea mandatului, precum și gradul redus de funcționalitate a Oficiului Avocatului Poporului, pe care ea s-a angajat să o „reformeze” din temelie. „Reformele” s-au redus la aruncatul cu lejeritate la coș a tuturor procedurilor, metodologiilor interne, instrucțiunilor, strategiilor și altor documente importante, elaborate inclusiv din banii partenerilor internaționali în ultimii 5-6 ani. Toate procesele instituite cu atâta trudă și care în sfârșit au început să funcționeze eficient cu nonșalanță au fost anulate, fiind introduse altele noi care nu au nimic în comun nici cu serviciul public și nici cu normele de activitate ale unei Instituții Naționale pentru Drepturile Omului.

În cele din urmă, angajații instituției o acuză pe Moloșag de declarații calomnioase și cer Parlamentului să fie trasă la răspundere.

Pentru prima dată în ultimii ani angajații Oficiului au avut sentimentul de satisfacție și mândrie pentru faptul că activează în aceasta instituție, care a devenit apreciată și credibilă. Și acum se afirmă că situația în Oficiul Avocatului Poporului este una deplorabilă și că totul trebuie schimbat.

Suntem profund indignați de aceste declarații calomnioase, de modul ostil în care Avocatul Poporului a tratat și mai tratează majoritatea angajaților instituției, instituind o atmosferă de hărțuială, suspiciune și de neîncredere. Metodele de conducere aplicate de domnia sa au condus la demisionarea unor angajați-cheie în Oficiul Avocatului Poporului, pe care se ține memoria instituțională, un alt grup de funcționari intenționând să părăsească în scurt timp instituția. Considerăm că Natalia Moloșag a demonstrat prin acțiunile și declarațiile sale că nu poate și nu are dreptul să fie Avocat al Poporului, funcție care implică competențe excepționale, calități morale deosebite și reputație ireproșabilă. Natalia Moloșag s-a discreditat în totalitate și prin orice zi de activitate în funcția de Avocat al Poporului îi aduce instituției grave prejudicii de imagine. Aceasta nu doar a implicat Oficiul Avocatului Poporului într-un imens scandal, dar a afectat încrederea oamenilor în institutul Avocatului Poporului, care trebuie să fie unul total independent de orice influențe și ingerințe din exterior. Or, prin oferirea asistentului său cu antecedente penale a posibilității de a lua decizii din numele său, Natalia Moloșag a neglijat în cel mai sfidător mod unul dintre principiile de bază ale funcționării unei Instituții Naționale pentru Drepturile Omului. Prin admiterea ca persoane străine să intre în penitenciare, Avocatul Poporului a compromis și Consiliul pentru Prevenirea Torturii, al cărui președinte este Natalia Moloșag.

Din considerentele enunțate, solicităm Parlamentului să ia atitudine, potrivit Legii nr.52, față de situația creată, pentru a restabili funcționalitatea instituției, încrederea beneficiarilor și partenerilor în aceasta. Orice acțiuni de intimidare, răfuială care vor fi luate față angajații Oficiului Avocatului Poporului semnatari ai prezentei Declarații le vom aprecia ca și răzbunare pentru avertizarea de integritate.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *