Cel puţin, aceasta era, în ziua respectivă, „ierarhia” pentru Angela Chelaru, directoarea Companiei „Fresh&Joy”, specializată în fabricarea produselor destinate curăţeniei.
– Angela, ce a fost mai întâi – facultatea sau afacerea?
– Aş zice că facultatea, pentru că iniţial acolo, în calitate de studentă, am pus bazele a tot ceea ce ştiu şi fac astăzi. Totuşi, dacă e să vorbim de activitatea profesională, mai întâi a fost businessul. Apoi, la 35 de ani, când se spune că femeia are nevoie de un nou respiro în viaţă, m-am întors la facultate pentru un masterat. Nu a fost ceva absolut nou pentru mine – eu însămi am absolvit această facultate în 1990, pe când se mai chema „de economie şi comerţ”. Dar… pe atunci noi studiam comerţul sovietic, iar în momentul în care am deschis întreprinderea, am înţeles că trebuie să învăţăm totul din mers şi din propriile greşeli chiar. Şi nu era nevoie doar de noi cunoştinţe de business, ci de schimbarea mentalităţii. Cu atât mai mare a fost provocarea însă. Şi cred că am fost, în ultimul deceniu, cel mai exemplar ascultător al trainingurilor şi seminarelor în materie de afaceri organizate la Chişinău – doar ca să învăţ.
– Cum s-a născut spiritul de afaceri într-o fată formată în epoca URSS?
– Mama mea şi azi râde şi-mi spune că, probabil, am moştenit caracterul şi vâna unei mătuşi de-ale mele, Ileana, care avea crâşmă la români… Căci, altminteri, nimeni din familia noastră nu a făcut, la viaţa lor, afaceri.
– Aţi trecut şi dvs. prin perioada genţilor aduse pline cu marfă din Turcia?
– Nu – din fericire sau din păcate, poate. Zic asta pentru că acei care au pornit de la genţi deseori au experienţă mai mare şi au ştiut altfel să se descurce în labirintul businessului moldovenesc incipient. Noi am mers mai ca la carte.
– Când aţi simţit că afacerea, într-adevăr, există? Aţi fost întotdeauna şefa ori, aşa cum li se întâmplă multor oameni de afaceri, aţi făcut de toate?
– Am fost şi contabilă, şi gestionară de depozit în afacerea mea, întotdeauna fiind convinsă că nu există muncă neonorabilă, atâta timp cât e făcută onest. Dar s-a întâmplat şi din raţiuni economice, la anumite etape: ştiam cât câştig şi câtă lume îmi permit să angajez la companie. Acum, mă bucur că lucrurile s-au aşezat. Dar nu mi s-a ridicat niciodată la cap statutul meu de „patron”.
– În ce constă astăzi afacerea Angelei Chelaru?
– Timp de vreo şapte ani ne-am ocupat de importuri. Apoi, la un moment dat, am realizat că am putea substitui produsele de import cu cele fabricate aici, acasă. Am găsit furnizori de materie primă peste hotare, am adus utilaj. Am conceput o marcă comercială, care e mândria mea şi, totodată, proprietatea mea intelectuală – „Fresh&Joy”, care s-ar traduce ca „savuraţi prospeţimea”, căci acesta este conceptul care stă la baza întreprinderii noastre. Peştişorul stilizat, care e simbolul mărcii noastre, mi-a fost inspirat de Alexandru, fiul meu, care era îndrăgostit de peştişorul Nemo din desenele animate. Am decis că acesta e peştişorul care face minuni şi din 2001 am început producerea. Astăzi, mă mândresc cu faptul că, deja al treilea an consecutiv, am luat Premiul Mare la concursul „Marca comercială a anului”, organizat de Camera de Comerţ. Nu e puţin, dacă te uiţi cu ce „giganţi” concurăm…
– Cum v-aţi afirmat pe o piaţă invadată de produse poloneze sau turceşti?
– Prin calitate, creativitate şi muncă. Mai sunt încă segmente de piaţă libere. Noi suntem pionierii şi, deocamdată, singurii în acest domeniu în RM. Dar să ştiţi că periodic, din interes profesional, cumpăr şi produsele concurenţilor – le studiez, aflu din ce sunt făcute. Bucătăria mea eu un adevărat laborator.
– Când şi cum şi-a făcut loc, în viaţa dumneavoastră de business-lady, doamna profesor universitar?
– Am fost eminenta şcolii, medaliată, prima în clasă – tot ce presupunea un copil sovietic exemplar. Am intrat în business pentru că aşa erau timpurile, după 1990, dar mediul îmi era, totuşi, străin şi în permanenţă simţeam că mai am nevoie de ceva. Acest „ceva” s-a materializat printr-un masterat în „Business şi Administrare”, făcut la USM, la secţia de zi. După care a venit o ofertă „imbatabilă” – cea de a ţine un curs pentru studenţii de la Ştiinţe Economice. Astăzi, aceasta este activitatea mea de suflet, care-mi aduce o gură de aer proaspăt şi-mi permite să fiu în pas cu timpul. Chiar dacă mulţi m-au privit sceptic şi mi-au spus că sunt nebună. Eu însă îmi urmez calea şi investesc în propria persoană. Acum sunt anul patru la doctorat, iar tema mea de cercetare este despre competenţa şi performanţa femeilor în afaceri.
– Deci, pregătiţi un răspuns ştiinţific pentru cei convinşi că aceste două noţiuni – femeia şi afacerile – sunt de-a dreptul incompatibile…
– Am auzit şi eu multe în această cheie, dar am cunoscut atâtea femei de succes, care conduc întreprinderi cu sute de angajaţi, încât n-o să mă mai convingă nimeni că businessul e un teritoriu strict masculin. Se spune că ceea ce e zid pentru un bărbat, pentru femeie e pânză de păianjen. Ne ajută flexibilitatea, intuiţia şi… faptul că bărbaţii respectă femeile puternice.
– Cum sunt studenţii „economişti” de astăzi?
– Deşi nu sunt nici pe departe aşa cum eram noi – au alte valori, nu luptă ca să fie primii – cred că sunt extraordinari. Pentru ei contează să fie originali – unii la bune, alţii la mai „rele”, dar să nu se asemene! Uneori, regret că nu sunt suficient de ambiţioşi, că nu le este caracteristic spiritul de competiţie, aşa cum eram noi pe timpul nostru. Dar le spun că o vor face imediat ce-şi vor începe activitatea, căci afacerile sunt apriori un mediu concurenţial. Le mai spun că în business nu există cuvântul „sper”, pe care periodic îmi este dat să-l aud de la ei. În afaceri există cuvintele „ştiu”, „pot” şi „vreau”.
– Pe dumneavoastră cine vă însufleţeşte să ştiţi, vreţi şi puteţi?
– Familia şi, bineînţeles, cei doi copii ai mei. Dar aş dori să o menţionez în mod special pe mama. Ea a fost întotdeauna motorul familiei noastre, ea ne-a pornit pe toţi şi ne-a mobilizat. Cât timp am fost la facultate, ea n-a încetat să-mi spună că eu, fiind cea mai mare dintre cei patru fraţi şi surori, trebuie să le fiu exemplu, începând cu notele din matriculă şi terminând cu „planul de viaţă” – mai întâi şcoala, apoi măritatul şi tot aşa. Aşa am şi făcut şi nu regret, deşi, nu ştiu dacă întotdeauna e bine să fii „fată ascultătoare”.
– Produceţi, zilnic, obiecte care ne ajută să facem curat mai uşor şi mai bine. Dar nu v-aţi gândit niciodată că moldovencele sunt prea obsedate de curăţenie, că văd în asta, plus bucătăria, misiunea lor supremă în viaţă?
– Ba da şi, din acest considerent, ele sunt cele mai „de perspectivă” femei. Este o obsesie care vine din interiorul nostru, probabil, dar şi din educaţie. Nu se discută: e obligatoriu să trăim într-un mediu curat. Personal însă, aş prefera ca femeile noastre să lase curăţenia pe seama profesioniştilor din domeniu şi să se dedice lucrurilor pe care ştiu şi pot să le facă cu măiestrie. Bineînţeles că aici apar alte probleme, cum ar fi faptul că tu, femeia, faci curat gratis, iar o firmă specializată trebuie plătită. Dar cred că, cel puţin pentru cele câteva curăţenii generale de-a lungul anului, merită efortul. De aceea, le doresc tuturor femeilor să aibă cât mai mult timp pentru ele, să-şi găsească echilibrul sufletesc şi să nu le părăsească starea de îndrăgostire. Curăţenia există şi e necesară, dar nu trebuie, în nicun caz, să ne domine.
– Cum a reuşit o mamă atât de ocupată să crească doi copii frumoşi?
– Cu grijă, multă dragoste şi cu dedicaţie totală… atunci când am timp. Este regulă sfântă să-mi petrec weekendurile cu ei. Duminica, deşi eu sunt vegetariană, îi alint cu felurile de bucate preferate. Ce-i drept, uneori mă pomenesc ca, atunci când le pun pe masa zeamă de găină, plăcinte şi răcituri, fiica Veronica să-mi spună că tare-tare şi-ar dori nişte fasole prăjite. Probabil că este felul lor de a se răzbuna pentru perioadele când mă dedic mai mult serviciului… Dar, la modul general, sunt nişte copii foarte de treabă.
– Noi vă dorim cât mai multă bucurie şi prospeţime, în toate!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
