Arderea – un pericol pentru sănătate. De ce gătitul poate fi la fel de nociv ca fumatul
Milioane de decese din cauza combustiei în locuințe
În medie, 3 miliarde de oameni, adică aproximativ 40% din populația lumii, folosesc lemnul și cărbunele pentru gătit sau încălzirea locuințelor.
Expunerea la aerul provenit din combustie duce la pierderea a 3,8 milioane de vieți în fiecare an, din cauza toxicității substanțelor emise în timpul arderii. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, poluarea aerului provenită din arderea combustibililor de uz casnic este, la nivel global, cel mai mare risc de mediu pentru sănătate.
Riscul de îmbolnăvire și deces prematur este deosebit de ridicat în rândul femeilor și copiilor din cauza expunerii la produsele rezultate din arderea incompletă a lemnului și a cărbunelui. În cazul femeilor însărcinate, expunerea este asociată cu un număr mai mare de decese ale nou-născuților și cu scăderea greutății la naștere.
Cum arderea influențează alimentele?
Nu toate metodele de preparare a mâncării sunt potrivite pentru alimente. De exemplu, la prăjirea cartofilor sau atunci când gătim cereale și produse de patiserie, se formează o substanță numită acrilamidă, care, potrivit unor studii, ar fi cancerigenă.
În ea se conține în crusta de culoare mai închisă, formată pe suprafața alimentelor. Periculoasă este și utilizarea anumitor ingrediente, care, odată trecute prin procesul de ardere, contribuie la poluarea aerului din casă.
Pentru că tehnicile de gătit au evoluat și s-au diversificat, au apărut alternative mai puțin nocive, cum ar fi cuptoarele cu microunde, aragazurile electrice și prăjitoarele de pâine, datorită cărora putem evita utilizarea focului deschis.
Fumatul și alternativele cu risc redus
Este bine cunoscut faptul că fumatul este dăunător și poate provoca boli grave. Însă care este cauza principală a acestui fenomen? Atunci când este aprinsă o țigară, tutunul este supus procesului de combustie, iar fumătorul inhalează un amestec complex de substanțe. Fumul de țigară conține arome din amestecul de tutun, precum și nicotină, substanță care se găsește în mod natural în frunzele de tutun. Procesul de ardere produce peste 6.000 de substanțe chimice, dintre care aproximativ 100 au fost identificate ca având potențial cancerigen. Acestea pot provoca boli legate de fumat, cum ar fi cancerul pulmonar, afecțiunile cardiovasculare și emfizemul pulmonar.
Cea mai bună alegere pe care o poate face un fumător este să renunțe complet la tutun și la nicotină. Cu toate acestea, mulți nu reușesc să o fac. Datorită științei și tehnologiei, au fost dezvoltate alternative fără fum, cum ar fi țigările electronice, dispozitivele de încălzire a tutunului și snus-ul, pentru acei adulți care, altfel, ar continua să fumeze. Aceste produse nu sunt lipsite de riscuri și conțin nicotină, care creează dependență. Deoarece arderea tutunului produce marea majoritate a substanțelor chimice nocive din fumul de țigară, lipsa arderii înseamnă, implicit, eliminarea fumului și a substanțelor periculoase pe care acesta le conține.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!