Timpul Liber

Are Moldova unde să cazeze turiștii pe care-i așteaptă?

Conform ultimelor date publicate de Biroul Național de Statistică (BNS), în perioada ianuarie-iunie 2014, Moldova a cazat 110,8 mii de turiști, care s-au reținut aici 546,8 mii de nopți, în total. Deși aceste cifre, la prima vedere, par mari, statistica pe zile ne coboară înapoi pe pământ. În R. Moldova, într-o noapte își pot găsi loc de cazare 28 mii de persoane, dintre care 9,4 mii în municipiul Chișinău.

Conform cotidianului francez „Le Monde”, Franța este vizitată anual de 85 milioane de turiști străini, Spania de 60 mln. persoane, iar România de 1,7 milioane de turiști. Conform datelor BNS, anul trecut în R. Moldova, de serviciile de cazare s-au folosit 271,5 mii de turiști, dintre care doar 95,6 mii sunt turiști externi, adică numărul de vizitatori externi care intră în Franța timp de 10 ore.

Mai mult, statisticile arată că numărul turiștilor cazați, în ianuarie-iunie 2014, în hoteluri, pensiuni sau alte structuri turistice a diminuat comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, dintre cei 5,2 mii de turiști externi, doar 2,8 mii au venit cu scopul de a vizita, călători, odihni. Majoritatea acestora, 20 la sută, vin din România, fiind urmați de ruși, ucraineni, germani, turci, italieni, americani și alții.

Așadar, deși spotul de promovare a turismului din Republica Moldova are conceptul bazat pe faptul că Moldova este în topul celor mai nevizitate țări din Europa, posibilitatea de cazare a turiștilor continuă să fie foarte scăzută, chiar și în pofida eforturilor depuse de populație. În altă ordine de idei, în cazul în care spotul își va face efectul și va crește interesul față de drumurile nebătătorite ale țării, turiștii veniți în colective mari, în special în zonele rurale care sunt atât de promovate în perioada recentă prin proiecte de genul „Hai la țară”, au șansa de a nu-și găsi un loc de cazare. Asta dacă pornim de la ideea că turiștii nu au nevoie de condiții de 4-5 stele și sunt pregătiți pentru odihna netradițională pentru ei.
Amintim că, la începutul anului curent, se planifica promovarea R. Moldova ca fiind cea mai autentică destinație turistică din Europa, iar pentru realizarea acestui scop operatorii de turism receptor, cât și hotele, pensiuni rurale, vinării au creat Asociația Națională pentru Turism Receptor din Moldova (ANTRIM), care ar trebui să scoată în evidență ospitalitatea, oferind vizitatorilor servicii de înaltă calitate și experiențe autentice, care susțin valorile noastre tradiționale culturale, gastronomice și producția vinurilor de calitate.

Totuși, conform unui raport realizat de către Organizaţia Mondială a Turismului, Moldova continuă să nu fie atractivă pentru turiştii străini. Potrivit sursei, însă, ocupăm locul VII printre ţările din Europa Centrală şi de Est, care la fel au avut mai mulţi vizitatori.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *