Atenţie la tratamentul cu nămol!

Înainte de toate, tratamentul cu nămol trebuie făcut doar în urma consultării unui medic specialist. „Fiecare pacient este unic şi rişti foarte mult dacă îl faci după capul tău”, spune medicul Gina Gălbează, cercetătoare la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din Bucureşti, citată de www.evz.ro. Şi cei care îşi pun nămol din cap până în picioare îşi solicită prea mult organismul, iar nămolul incorect aplicat va avea un efect nul…

Există mai multe tipuri de tratamente cu nămol. De pildă, o baie de nămol se face la temperaturi de 36-40 de grade Celsius: la 100 de litri de apă se pun 10 kg de nămol, iar şedinţa nu trebuie să depăşească 15-30 de minute. „E o baie destul de caldă şi poate depăşi capacitatea organismului de răcire”, spune Gălbează. Totodată, împachetările cu nămol (într-un strat de 1-2 centimetri) se fac la temperaturi şi mai ridicate, de 38-46 de grade Celsius… În cazul oncţiunilor, nămolul se foloseşte rece. Pacientul trebuie să stea întâi de toate la soare, timp de 10-15 minute (pentru a se încălzi pielea), apoi să îşi întindă pe corp un strat subţire de nămol. După ce acesta s-a uscat şi începe să crape, urmează o baie în lac, iar apoi un duş cu apă dulce. Odihna ulterioară este obligatorie, această procedură solicitând mult mecanismele de răcire-încălzire ale organismului. Tratamentul cu nămol nu vindecă bolile, dar poate atenua simptomele unor afecţiuni precum reumatism, spondiloză, artroză, afecţiuni posttraumatice ale aparatului locomotor sau afecţiuni neurologice ale nervilor periferici, afecţiuni ginecologice (inflamaţii în zona genitală), sterilitate cauzată de inflamaţii cronice (nu sterilitate endocrină), eczeme, psoriazis. Terapia cu nămol are însă şi contraindicaţii. Ea nu trebuie aplicată dacă pacientul suferă de astm, diabet, ulcer, orice formă de cancer sau de hepatită, dacă are afecţiuni renale sau cardiovasculare. De asemenea, procedurile cu nămol sunt strict interzise femeilor însărcinate – există riscul pierderii sarcinii, deoarece este o procedură solicitantă pentru organism.

Nămolurile terapeutice apar în mod natural şi se împart în trei categorii: sapropelice – cele de pe fundul lacurilor sărate şi al mărilor, care iau naştere sub acţiunea microorganismelor din sol, din floră sau din fauna bazinului acvatic; de turbă – se formează pe fundul mlaştinilor prin descompunerea resturilor vegetale sub acţiunea microorganismelor; minerale – formate prin sedimentarea sărurilor minerale din izvoare carbogazoase sau sulfuroase.