Atenţie: Luna este toxică!
Se pare că atmosfera de acolo nu prea prieşte, iar Luna poate pune în pericol sănătatea. Oamenii de ştiinţă au făcut cercetări cu privire la efectul Lunii asupra sănătăţii şi aceasta în cazul în care vor fi trimişi astronauţi acolo pentru o perioadă mai lungă de timp, în scopuri ştiinţifice (până acum, astronauţii au petrecut un timp relativ scurt pe Lună).
Poate vătăma pielea şi ochii
Studiile făcute asupra prafului lunar au arătat că acesta poate afecta sistemele respirator şi cardiovascular. Acest fapt se datorează texturii prafului care, văzut la microscop, are aspectul unor ace, iar în acest fel poate afecta corpul uman. Mai mult, poate mări riscul de cancer şi poate vătăma pielea şi ochii.
Oamenii de ştiinţă ne îndeamnă să ne imaginăm că mergem printr-un deşert, iar firele de nisip sunt nişte ace microscopice. Forţa gravitaţională a Lunii este mult mai slabă decât cea a Pământului, astfel nu tot nisipul este pe jos, ci pluteşte în aer.
Cercetători din cadrul Institului de Geoştiinţă Planetară din cadrul Universităţii din Tennessee au declarat că praful lunar este atât de abraziv, încât a reuşit să uzeze cizmele astronautului Harrison “Jack” Schmitt, acestea fiind făcute din trei straturi de material, care se aseamănă cu kevlar-ul. “Parcă altfel vedem acum Luna, ştiind că nu mai este tocmai doar o sursă de lumină nocturnă şi un satelit inofensiv”, subliniază oamenii de ştiinţă.
via AFP
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!