Atotputernicia lui Iisus

Suferința răstignirii e cu siguranță foarte mare. Dureroasă și cumplită. Însă așa cum am mai spus și în alte rânduri, pentru Fiul lui Dumnezeu, care ca Om era un bărbat tânăr și puternic de 33 de ani, adevărata pedeapsă a fost umilirea: scuipatul, bătutul cu trestia în cap, pălmuitul. Nu seamănă relatarea biblică cu scenariile de film istoric în care eroul pozitiv e bătut cu pumnii, iar el rezistă bărbătește forței cu care e lovit, iar în ultimul moment se ridică și biruiește dușmanul. Ci e o umilire, o bătaie de joc: „Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea Lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor! Și scuipând asupra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste cap." (Matei 27, 17-18).

Din cauza asta foarte mulți, de două mii de ani, Îl plâng pe Iisus ca pe o victimă, uitând episodul în care femeile plângeau, iar Însuși Mântuitorul le atrage atenția: „Iar după El venea mulţime multă de popor şi de femei, care se băteau în piept şi Îl plângeau. Și întorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri." (Luca 23, 27-28).

E foarte important să nu uităm că omul și fiul Mariei, Iisus Nazariteanul era Fiul lui Dumnezeu, născut din veci din Tatăl, de o ființă cu Tatăl și atotputernic ca Tatăl. De aceea jertfa Mântuitorului pe cruce trebuie să o înțelegem din prisma iubirii dumnezeiești. Atât de mult ne-a iubit Dumnezeu încât L-a dat pe unicul Său Fiu (Ioan 3;16) și a acceptat pentru salvarea noastră această suferință cumplită. Așa că noi trebuie să ne plângem propriile păcate, modul în care nu ne însușim darul adus nouă de Dumnezeu, nu să Îl compătimim pe Iisus ca pe un om slab, biruit de o justiție defectuoasă. Acesta e scenariu pentru noi, nu pentru Dumnezeu.

Ca să înlăturăm orice dubiu, e suficient să avem mereu în minte momentul în care Însuși Iisus Hristos vorbește despre atotputernicia Sa, despre suferința pe care o va suporta și despre învierea Lui: „Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu." (Ioan 10, 17-18).