Externe

Au fost descoperite dovezi că jurnalistul ucrainean Maks Levin „a fost executat cu sânge rece” de ocupanții ruși

Organizația „Reporteri fără Frontiere” (Reporters Without Borders -RSF) declară că deține dovezi că soldații ruși l-au executat pe jurnalistul Maks Levin într-o pădure de lângă Kiev, pe 13 martie.

Levin, fotoreporter ucrainean care a lucrat pentru o serie de instituții media importante din Vest, inclusiv Reuters și BBC, a dispărut pe 13 martie în timp ce documenta atacul Rusiei asupra Kievului. Cadavrul său a fost descoperit pe 1 aprilie.

RSF a spus că a trimis doi anchetatori în Ucraina între 24 mai și 3 iunie și că s-a concluzionat că Levin și un prieten care îl însoțea „au fost executați cu sânge rece”, potrivit CNN.

„Dovezile împotriva forțelor ruse sunt copleșitoare”, a precizat ONG-ul.

De asemenea, Organizația a spus că a găsit mai multe gloanțe și încărcătoare la fața locului, actele de identitate ale prietenului jurnalistului și ale soldatului care îl însoțea pe Levin și a identificat 14 găuri de gloanțe în mașina cu care se deplasau. RSF a spus că a găsit și mai multe articole cu posibile urme de ADN, care atestă prezența soldaților ruși în apropierea locului crimei și – esențial – a găsit un glonț chiar lângă locul unde a fost găsit cadavrul lui Levin.

„Analiza fotografiilor de la locul crimei, observațiile făcute la fața locului și probele materiale recuperate indică în mod clar o execuție care ar fi putut fi precedată de interogatoriu sau chiar acte de tortură”, a spus secretarul general al RSF, Christophe Delore. „În contextul unui război puternic marcat de propagandă și cenzură de la Kremlin, Maks Levin și prietenul său au plătit cu viața pentru ofortul lor de a obține informații de încredere”.

RSF a precizat că și-a prezentat toate constatările și dovezile la biroul Procurorului General al Ucrainei.

Pe 2 aprilie, Procuratura Generală a Ucrainei a declarat că trupul jurnalistului a fost găsit în districtul Vișgorod, chiar la nord de Kiev, adăugând că „soldații ruși l-au ucis pe jurnalistul neînarmat cu două focuri de armă”.

Încă de la începutul războiului în Ucraina, Rusia a negat constant că a vizat civili, inclusiv jurnalişti, în ciuda dovezilor copleşitoare care arată contrariul.

Levin a început să lucreze ca fotojurnalist în 2006, conform biografiei sale de pe LensCulture, un site de resurse fotografice. El a lucrat pentru postul de știri ucrainean LB.ua și era cunoscut în domeniul său, după ce a colaborat cu Reuters, BBC, TRT World și Associated Press, potrivit biroului procurorului general.

Sursa: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *